E vacanță și tot ce auzi e „Mă plictiseeesc”? E foarte bine! Nu trebuie să lași totul baltă ca să-ți distrezi copilul

Anca Lupescu
copil plictisit pe canapea cu jucarii langa el
Îl poți ajuta cu câteva idei, dar nu trebuie să-l distrezi în permanență. FOTO: Shutterstock

E vacanță, te uiți pe rețelele sociale și vezi copii implicați în activități care mai de care mai interesante. Iar ai tăi stau lungiți pe canapea și se plâng în cor de plictiseală. Te simți vinovat/ă și, probabil, îți vine să-ți lași baltă toate treburile pentru a-ți distra copiii. Însă nu e cazul, plictiseala copiilor nu e eșecul părintelui. Și doar că nu le face rău, ba chiar le aduce o serie de beneficii, scrie The Guardian.

Un prim beneficiu pe care îl aduce plictiseala în viața copiilor este acela că le crește toleranța față de momentele banale și față de experiențele mai puțin plăcute, arată pihologul clinic Stephanie Lee, conform Child Mind Institute. „Viața ne cere să gestionăm frustrările și să ne reglăm emoțiile atunci când lucrurile nu merg așa cum ne dorim, iar plictiseala este un mod excelent de a învăța această abilitate”, spune ea.

Plictiseala îi ajută, de asemenea, pe copii să dezvolte strategii de planificare, le crește abilitățile de rezolvare a problemelor, flexibilitatea și capacitatea de organizare – toate acestea sunt mai greu de dobândit atunci când copiii duc o viață organizată la minut, spune și Jodi Musoff, specialist în educație. Desigur, nu plictiseala în sine ajută copiii să dobândească aceste abilități, ci ceea ce fac atunci când se plictisesc. 

„De obicei, copiii nu își planifică activitățile zilnice, dar atunci când lucrează la un proiect pentru a-și umple timpul, trebuie să creeze un plan, să își organizeze materialele și să rezolve probleme,” explică Musoff. „Dezvoltarea acestor abilități îi ajută să gestioneze mai bine o varietate de sarcini academice, cum ar fi planificarea pentru teme pe termen lung și flexibilitatea atunci când lucrează la proiecte de grup”. Mai mult, plictiseala stimulează creativitatea, stima de sine și gândirea originală. „Cheia este să-i înveți pe copii cum să își gestioneze plictiseala pentru a dezvolta independența și a simți că au control asupra propriei fericiri și bunăstări,” sfătuiește psihologul Stephanie Lee.

Cum îți înveți copilul că plictiseala e în regulă

Când un copil spune „Mă plictisesc”, acest lucru ar putea însemna mai multe lucruri. Poate că îi este foame, poate caută atenție, poate vrea să știe ce faci tu sau vrea să îi oferi ceva cu care să își ocupe timpul. Deși este important să iei în considerare de ce anume se plâng cu adevărat, fii atent/ă la reacția ta imediată. Dacă lași totul baltă pentru că are nevoie de atenție, nu va învăța cum să se distreze singur. Sau, dacă petreci timp gândindu-te la activități de fiecare dată când întreabă, nu va avea ocazia să vină cu propriile idei.

Pentru a preveni momentele lungi și plictisitoare, Stephanie Lee sugerează să-ți înveți copilul ce presupune organizarea timpului liber. Faceți împreună o listă cu activități, cu provocări sau proiecte pe termen lung. Ideal, aceasta va fi un mix de idei (ale tale și ale copilului) – pentru a începe, poți discuta despre ce i-a plăcut în trecut, lucruri noi pe care vrea să le învețe și moduri noi de a folosi lucruri pe care le ai deja prin casă. În vacanțe, de exemplu, folosiți lista pentru a crea un grafic de activități (cu imagini pentru copiii mai mici), iar atunci când plictiseala dă târcoale, copilul va merge singur la listă, în loc să vină să-ți ceară soluții. Pentru copiii mici, un grafic de activități ar putea include: picnic cu ursulețul de pluș, construit un fort, lego, puzzle, colorat etc. Pentru copiii mai mari și adolescenți, ia în considerare jocuri de masă, desen, proiecte de artizanat, lectură etc.

Caută să se distreze sau să obțină atenția părinților?

Adesea, atunci când un copil refuză activitățile propuse și continuă să se plângă de plictiseală, nu o face pentru că nu îi plac opțiunile, ci pentru că vrea atenția ta. Dacă timpul îți permite, oferă-i-o. Dacă nu, spune-i clar când te eliberezi pentru a te putea ocupa de el.

Încurajează creativitatea 

Gândirea creativă este cheia pentru a înfrunta plictiseala, dar de multe ori intervin incapacitatea de a planifica și a duce la bun sfârșit o activitate. Arată-i copilului o dată, de două ori, cât de important e să se joace liber și să fie creativ. De exemplu, dă-i o cutie de carton pe care să o decoreze. La început, nu va ști ce are de făcut, dar învață-l să planifice, să adune materiale, să stabilească ordinea în care le folosește etc.

Dacă ai un copil mai mare, provoacă-l spre proiecte care pot fi făcute în mai multe moduri și au mai multe rezultate posibile. Dacă se pricepe la tehnologie, încurajează-l să facă un site web sau un podcast. Sau pur și simplu da-i o cutie cu haine vechi, materiale rămase de la proiecte de tip Do It Yourself sau electronice defecte. Provocă-l să creeze o poveste folosind aceste obiecte, să construiască ceva util, să refolosească fiecare piesă etc. Dacă nu se poate vedea fizic cu prietenii, pot interacționa online: pot scrie o poveste comună în Google Doc sau se pot consulta printr-un apel video în dezvoltarea unui proiect.

Acceptă eșecul 

Acceptarea eșecului e un alt beneficiu al plictiselii. Inevitabil, un proiect nu va merge așa cum a fost planificat, dar a eșua și apoi a schimba abordarea este extrem de important. Eșecul dezvoltă toleranța la frustrări, perseverența și curajul.

Răspunde plictiselii cu entuziasm 

Ajutându-i pe copii să privească plictiseala ca pe o oportunitate de a face ceva, vei beneficia și tu. Ei vor încerca activități noi, vor dezvolta o mai bună toleranță la frustrări, vor învăța să ia inițiativa și să se distreze singuri, vor dobândi strategii de planificare și abilități de rezolvare a problemelor, vor construi perseverență, își vor crește încrederea în sine și se vor cunoaște mai bine. În plus, vei auzi mai puține plângeri și vei avea mai mult timp pentru tine. Data viitoare când copilul tău îți va spune „Mă plictisesc,” răspunde-i cu: „Foarte tare! Abia aștept să văd ce vei face!”

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa