Generații la rând, mamele au fost învățate să se sacrifice până la epuizare pentru copii și partenerul de viață; și încă există această tendință, fie că o recunoaștem sau nu. Actrița Laura Cosoi, mamă a patru copii, are curajul să spună public că, de multe ori, se alege pe sine. Și nu o face din egoism, ci dintr-o nevoie profundă de echilibru. „Nevoile mele sunt la fel de importante ca cele ale copiilor”, spune ea.
Invitată la podcastul „E vremea mea”, moderat de Laura Ivăncioiu, actrița a vorbit despre copiii ei, despre viața de mamă și de soție, despre limite, echilibru și lecțiile primite de la propria mamă, care a învățat-o că pe femei nu trebuie le definească oala și cratița. Nu tinde să fie mama perfectă, nu se sacrifică pentru cei mici când nu e cazul și a învățat, pe propria piele, că viața de mamă înseamnă, la debut, multă singurătate.
„Nu cred în ideea de mamă eroină”
Viața Laurei Cosoi se împarte, în fiecare zi, între patru copii, filmări, casă, prieteni, soț și o bucătărie care miroase mereu a ceva bun. Nu are program fix, dar are un echilibru care o ține pe linia de plutire. „Dimineața, Cosmin le duce pe fete la grădiniță sau la școală, mai ales când e vreme bună și merge cu bicicleta. Eu o duc pe cea mică, pe Aida. După-amiază, le preiau eu și stau cu ele, pentru că el termină mai târziu. Facem echipă.”
Când vine vorba de gătit, zâmbește larg: „Da, gătesc! Gătesc repede și inventiv. Îmi place. Dar nu pun presiune pe mine să stau zilnic în bucătărie ca să le livrez o cină caldă. Dacă sunt obosită, e perfect în regulă să mănânce pâine cu unt și magiun sau clătite. Nu cred că asta mă face o mamă mai bună sau mai rea.” Adevărul e că, spune ea, uneori „un biscuit cu lapte poate salva o seară”. Și mai e ceva: „Nu cred în ideea de mamă eroină. Cred în mamele care se bucură de copiii lor, chiar și când nu iese totul perfect.” Când are energie, Laura gătește cu drag: „Îmi place să experimentez. Pentru mine, gătitul e o formă de relaxare, dar doar atunci când am chef. Altfel, devine o corvoadă, și nu vreau asta în viața mea.”
„În vacanțe ne reînvățăm unii pe ceilalți”
Întrebată ce o face o mamă bună, Laura nu stă pe gânduri: „Răbdarea. Așa cred eu. Copiii mei, probabil, ar spune altceva, dar pentru mine răbdarea e totul.” O recunoaște cu sinceritate: nu are mereu răbdarea pe care și-ar dori-o. „Dar compensez. În vacanțele lungi, acolo o regăsesc. Atunci pot să stau, să le privesc, să le mângâi, să le pup. Să savurez fiecare clipă. De asta plecăm.” Vacanțele nu sunt pentru bifat obiective, ci pentru reconectare. „Nu facem planuri turistice. Stăm împreună, ne regăsim. E un timp în care nu trebuie să fim nimic altceva decât o familie. Acolo ne reînvățăm unii pe ceilalți.”
- CITEȘTE ȘI: Laura Cosoi și-a botezat cea de-a patra fetiță
„O soție mai bună? Să fiu mai femeie pentru soțul meu”
Despre viața de cuplu, Laura vorbește cu delicatețe. „Cred că disponibilitatea mă face o soție mai bună. Să fiu mai dispusă să-mi însușesc rolul de femeie pentru soț și mai puțin pe cel de mamă. Să ofer egal- egal. La noi, ponderea e dezechilibrată, recunosc. Copiii cer totul.” Zâmbește când își amintește o conversație cu Cosmin: „La un moment dat, i-am spus: „Mi-e dor de mine, mi-e dor de noi. Mi-e dor să stăm să vedem un film și apoi să vorbim despre el, ca înainte”. Iar el mi-a răspuns: „E nesănătos să-ți dorești ceva ce nu poți avea acum. Suntem într-un alt capitol, și e normal”.
A înțeles atunci ceva esențial: „Relațiile trec prin etape. Copiii mici te solicită enorm, dar dacă rămâi pe aceeași lungime de undă, dacă mai există acele momente mici: o îmbrățișare, o tachinare, o privire, un sărut, atunci conexiunea rămâne vie. Uneori, un gest mic face mai mult decât orele lungi petrecute împreună altădată”.
„Maternitatea aduce o singurătate pe care nu ți-o explică nimeni înainte”
Când vine vorba de echilibru interior, Laura e onestă: nu a fost totul mereu simplu. După naștere, s-a confruntat cu o liniște stranie, care a durut. „Nu pot spune că am avut depresie postnatală, dar da, nu-mi găseam locul. Înainte, toată lumea mă suna, aveam mereu oameni în jur. După ce am născut, a fost o tăcere totală. Cei care spuneau că vor fi acolo, că mă vor ajuta, nu mai erau. Prietenii se temeau să mă deranjeze. Te trezești cu un copil în casă, cu un soț care te iubește, dar e și el obosit. Și e o singurătate pe care nimeni nu ți-o explică înainte. Cosmin m-a ajutat enorm. Dar chiar și așa, m-am simțit singură. Nu pentru că eram cu adevărat singură, ci pentru că nu mai eram eu. Aveam nevoie să mă regăsesc”.
„Un concediu de maternitate de doi ani e un pericol uriaș pentru mame”
Concediul de doi ani pentru mame poate fi, uneori, o capcană, crede ea. „Un concediu de maternitate de doi ani este un pericol uriaș pentru mame. Din păcate, pentru că nu-și mai găsesc locul și nu se mai regăsesc după doi ani, nicăieri.” Laura nu o spune teoretic. A trăit-o. „Aveam senzația că trebuie să fiu perfectă. Că doar eu știu ce e mai bine pentru copilul meu. Dar între timp, mă pierdeam pe mine”. A învățat greu că o mamă nu trebuie să le facă pe toate singură. „Toate avem sentimentul că l-am adus pe Iisus pe lume. Tu crezi că faci cel mai bine, că nu ai nevoie de ajutor. Dar avem nevoie. Avem nevoie să plângem, să râdem, să stăm cu ochii în soare, să ne țină cineva copilul. Și e foarte ok să primim ajutor”.
„Trebuie să mănânc prima, dacă mi-e foame”
Faptul că mamele se pun pe ultimul loc duce, inevitabil, la epuizare. Laura Cosoi are altă abordare. „Trebuie să mănânc prima dacă mi-e foame. Nu copiii, nu soțul. Eu trebuie să mănânc prima, ca să pot să am răbdare cu ei. Nevoile mele sunt la fel de importante ca ale copiilor mei…Soacră-mea mă privește siderată”, râde ea. Dar adaugă serios: „Dacă nu am grijă de mine, nu pot avea grijă de ei.” E genul de adevăr simplu, pe care îl știi, dar pe care nu ai curaj să-l spui cu voce tare.
Nu doar alimentația e prioritară pentru actriță, și somnul e sfânt: „În patul meu nu îmi doresc copii”, spune hotărât. „Eu am nevoie de somn. Pentru mine, asta e sfânt! Dacă nu dorm, sunt irascibilă și eu am de gestionat toată familia. Eu, dacă nu dorm, nu mai funcționează nimic.” Așa ajunge la o concluzie simplă, dar puternică: o mamă odihnită e o mamă mai bună. „Mă joc cu fetele seara, ne giugiulim, dar în patul meu trebuie să pot dormi. Dacă un copil adoarme lângă mine, îl las, apoi îl duc în patul lui. Nu e lipsă de afecțiune, e dragoste lucidă.”
„Mama m-a învățat să nu fac eu ce poate face altcineva”
Când vorbește despre mama ei, Laura îndulcește tonul. În spatele fiecărui cuvânt se simte admirația: „De la mama am învățat tot ce înseamnă să fii femeie. M-a învățat să am grijă de mine, să mă respect și, mai ales, să nu fac eu ce poate face altcineva. Dacă poți plăti pe cineva să facă curat sau cumpărături, fă-o. Tu trebuie să ai timp pentru tine!”. Pe vremea adolescenței, nu înțelegea lecția asta. „Îi reproșam că nu e genul de mamă la cratiță. Acum realizez că mi-a arătat ceva mult mai greu de învățat: libertatea de a fi eu.”
A fost un model atipic pentru vremurile în care a crescut. Nu i-a predat lecția sacrificiului, ci a libertății. Nu i-a arătat cum să facă sarmale perfecte, ci cum să aibă grijă de sufletul ei. „Mama credea că o femeie care are timp pentru sufletul ei e o femeie puternică. Să citești, să mergi la cursuri, să te dezvolți. Nu trebuie să te definească oale și cratițe”.
„Am învățat să nu confund bunătatea cu prostia”
„Am fost un om bun toată viața. Și dacă ceva îmi doresc pentru fetele mele, e să fie oameni buni. Cred că oamenii buni atrag binele.” Dar recunoaște că a obosit. „În ultimii ani, am devenit mai puțin predispusă la empatie. Poate pentru că am prea mult în jurul meu. Mi-e dor de perioada în care eram mai disponibilă pentru ceilalți.” A învățat însă o lecție: „Viața te împinge spre tine. E o etapă. Înveți să ai grijă de tine, ca să poți fi din nou acolo pentru ceilalți”.
„Fericirea vine când nu mai încerci să le faci pe toate”
La prima vedere, viața Laurei Cosoi pare un maraton fără linie de sosire. Patru copii, filmări, campanii, proiecte, podcasturi, o casă mereu plină de energie. Și totuși, când o asculți, n-ai spune că trăiește pe fugă. „Mă organizez”, spune simplu. „Dacă am o zi plină, nu mă mai gândesc. Trăiesc ziua de azi, cum o duc până la capăt să fie bine. Fac cât pot și mă bucur de ce iese. Asta e cheia.”
E felul ei de a-și recâștiga echilibrul, fără drame, fără comparații. Pentru că a înțeles că perfecțiunea e o cursă pe care nu o câștigă nimeni. În loc să alerge după iluzia unei vieți perfecte, a ales să o trăiască pe cea reală, cu oboseală, cu haos, cu clipe mici de bucurie între două drumuri la grădiniță.
