Când evenimentele de pe scena politică a țării ne zdruncină din temelii, a vorbi despre cultură pare un moft pentru idealiști. Însă tocmai când țara arde… babele merg la film sau la teatru. De fapt, cu toții ne putem întoarce către artă. Acum, când se împlinesc 35 de ani de la Revoluție, să le arătăm copiilor și adolescenților de unde am plecat și unde am vrut să ajungem. Să îi ducem la film, la expoziții care vorbesc despre istoria noastră recentă. Cultura ne poate deschide ochii, și ne poate lumina mintea. Sau măcar ne poate aduce noi perspective, atunci când contextul social sau politic pare tare încâlcit.
Nu de puține ori arta s-a dovedit a fi ultimul resort al rezistenței. Veți vedea mereu actori, muzicieni, artiști luând poziție în fața nedreptăților, a opresiunilor și discriminărilor sau a regimurilor totalitare. Arta poate fi fereastra prin care putem privi realitatea în față. Fie că ne place sau nu. Vă propunem o serie de filme, cărți, evenimente la care puteți merge și artiști pe care să-i urmăriți în următoarea perioadă. Sunt 35 de ani de la Revoluție. Ne face bine să privim înapoi ca să știm (sau să deslușim) pe unde mergem înainte. Și dacă tot facem acest traseu cultural, ar fi bine să îi avem alături și pe copiii noștri (în măsura în care se încadrează la vârsta recomandată).
FILME
„Anul Nou care n-a fost”
Filmul lui Bogdan Mureșanu ne duce în România de acum 35 de ani. E o lume pe care o știu bine cei născuți înainte de Revoluție, chiar și generațiile nouăzeciste își mai pot aduce aminte câte ceva din „aura” acelor ani. Pentru tinerii de azi, filmul, premiat la Festivalul de la Veneția, poate fi o surpriză. Drama și umorul se îmbină atât de bine încât, spectatorul obișnuit să pună exasperat eticheta „alt film despre comunism!?” va fi uimit cât de bine îl țin în scaun cele șase povești interconectate. Toate evenimentele se desfășoară într-o singură zi – chiar în ziua Revoluției din ’89. Dar este de ajuns înțelegem cam cum arăta comunismul, ce înseamna să trăiești cu frică – și mai ales frica de a fi ascultat sau pârât, și cum viața unui om (cu bune și rele, așa cum e ea) se poate schimba dramatic într-o singură zi.
„Anul Nou care n-a fost” este un foarte bun prilej să le povestiți (pre)adolescenților despre Revoluție. Mai ales că filmul e plin de umor. Dacă nu îl prindeți în cinematograf (rulează la Elvira Popescu pe 8, 15, 30 decembrie), începând din 22 decembrie, îl puteți vedea împreună cu întreaga familie (vârsta 13+, cu acordul părinților) pe Netflix.
„Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii”
Cel mai recent film al lui Radu Jude a fost propunerea României pentru premiile Oscar în 2024. Este un film greu de dus – și asta nu pentru că te ține în scaun mai bine de două ore și jumătate. Ci pentru că îți pune în față o oglindă maaaare de tot. Și s-ar putea să nu îți placă ce vezi. Să nu NE placă ce vedem, mai bine zis. Filmul face României de azi o radiografie în tușe groase. Cum suntem noi, ca nație, la 35 de ani de când ne-am despărțit de comunism? Regizorul seamănă pe parcursul filmului o serie de „repere” ușor de identificat, chiar și de cei care nu stau tot timpul cu ochii pe buletinele de știri: de la scandalul Andrew Tate, până la Gheboasă, deșeuri importate și arse ilegal în România, la Arsenie Boca sau Putin. Este un film antrenant, vulgar și amuzant, exuberant și exasperant, în care personajul principal, Angela (rol pentru care Ilinca Manolache a fost extrem de apreciată de criticii internaționali), ne plimbă prin Bucureștiul sufocat de trafic. Iar noi, spectatorii, vedem alături de ea, cum arată de fapt viața noastră, ce tare avem ca nație, ce fantome ale trecutului cărăm după noi, care ne sunt așteptările și cam pe unde ne situăm în raport cu cei din jur. Este un film care a intrat în topul celor mai bune ale anului 2024, realizat de New York Times. Îl puteți vedea și online luna aceasta pe (HBO) Max. Filmul este interzis minorilor.
CARTE
Cum să înfrunți un dictator, de Maria Ressa
Cartea celebrei jurnaliste Maria Ressa, laureată a Premiului Nobel pentru Pace, este un semnal de alarmă pentru apărarea democrației, un manifest pentru protejarea libertății presei în fața regimurilor autoritare și a manipulării tehnologice. E o carte care trebuie citită, mai ales în contextul alegerilor prezidențiale de anul acesta. În paginile cărții „Cum să înfrunți un dictator”, veți găsi atât povestea personală a autoarei, cât și o analiză despre dezinformare – ca „virus global”, prin care subliniază vulnerabilitatea democrațiilor în fața algoritmilor folosiți de social media și a liderilor populiști care îi folosesc pentru a-și consolida puterea. Jurnalista filipineză, urmărită, amenințată și trimisă la închisoare de regimurile pe care le-a criticat și expus, vorbește despre importanța presei libere în contextul dezinformării din ce în ce mai bine înrădăcinate în societățile actuale. „Jurnalismul este antidotul împotriva tiraniei”, spunea scriitoarea într-o declarație pentru BBC. Aceasta susține că implicarea cetățenilor, educația digitală și reglementarea rețelelor sociale sunt esențiale pentru contracararea acestor amenințări extrem de grave.
CARTE PENTRU COPII
„Alertă de știri false. Invazia chiloților criminali”, de Elise Gravel
În ton cu vremurile, și copiii trebuie să învețe să aplice filtrul rațiunii, de la vârste din ce în ce mai mici. Cartea apărută la Editura Arthur se adresează copiilor de peste 8 ani și este un instrument foarte util pentru părinții din ziua de azi. De ce am trecut pe listă această carte de benzi desenate, care are ca personaje principale două creaturi în formă de jeleu? Pentru că este „un manual” de alfabetizare media, o carte care le oferă copiilor câteva instrumente care să îi ajute să depisteze știrile false sau teoriile conspirației, încă de la primul capitol, intitulat „Ce sunt știrile false”. Folosind exemple inventate, autoarea ne demonstrează cum o fotografie trucată poate stârni panica generală legată de scorpionii care ies din toalete, sau un titlu de genul „Prim-ministrul se însoară cu o broască țestoasă” are la bază o strategie de vânzări bine pusă la punct. Lista absurdităților amuzante inventate de Elise Gravel continuă în cele 90 de pagini ale cărții și ne ajută pe noi, părinți și copii deopotrivă să distingem – în atâta zgomot informațional – știrile false de cele reale.
EXPOZIȚIE
Țara din care venim. Primii 35 de ani
Tot pentru că e decembrie și pentru că … vremurile în care trăim, acum o săptămână s-a vernisat expoziția „Țara din care venim. Primii 35 de ani”, La Mița Biciclista Stabiliment Creativ (str. Biserica Amzei 7-9). Cum se vede istoria ultimilor 35 de ani prin ochii unui tânăr născut în anul 1990? Dar prin ochii celor care au trăit din plin Revoluția? Expoziția cuprinde peste 250 de fotografii de arhivă, 10 reconstituiri exploratorii, precum și 10 instalații audio-video cu imagini și sunete document, mărturii și episoade-cheie din trecutul nostru recent. Este un parcurs expozițional încărcat de emoție, care ne invită să reflectăm la trecutul și prezentul nostru și care reconstituie drumul unei națiuni și al unei generații născute după 1990, care continuă să resimtă ecourile unui regim totalitar și care trăiește libertatea ca pe un bun fragil, ce trebuie apărat în fiecare zi. Nu ratați intervențiile artistice semnate de Dan Perjovschi, un artist cu un fin spirit de analiză, o voce puternică în peisajul parcursului politic al țării noastre și nu numai. Expoziția este deschisă până pe 26 ianuarie 2025, de luni până vineri între orele 18:00 și 22:00 și sâmbătă-duminică între 12:00 și 22:00. Informații despre bilete și despre tururile ghidate găsiți aici.
Expoziție „permanentă” Perjovschi
Și, dacă tot am amintit despre artistul Dan Perjovschi, puteți să îi vizitați „expoziția permanentă” pe zidul său de la Sibiu. Artistul încondeiază acolo – în marker negru – întreaga noastră zbatere postdecembristă. De fapt, puteți vedea arta sa oricând, oriunde: e „la liber” pe Facebook. Dacă îi veți urmări pagina de social media veți vedea (aproape zilnic în această perioadă) desenele cu un puternic mesaj social și politic.
TEATRU
„Pădurea spânzuraților”, în regia lui Radu Afrim
Spectacolul lui Radu Afrim se joacă, încă de la premiera din 2018 cu casa închisă. Îl puteți vedea la Teatrul Național din București, pe 22 și 23 ianuarie 2025 (grăbiți-vă să luați bilete!). Este o reinterpretare a romanului omonim de Liviu Rebreanu, dar cu reflectoarele îndreptate către contemporaneitate, către frământările politico-sociale ale ultimilor ani. Radu Afrim știe – ca întotdeauna -, să ne provoace pe noi, spectatorii. Și „ne servește” lucruri deloc ușor de dus. Veți vedea pe scenă mereu un „duet”: între Apostol Bologa (Alexandru Potocean) și Conștiința sa (Marius Manole), între trecut și prezent, între bine și rău, între traumele trecutului și realitatea de acum. Decorul, proiecțiile video, muzica, replicile sunt atât de fin acordate, încât uneori ai senzația că privești un tablou, o imagine puternică, și nu o piesă de teatru. Deși nu te aștepți, având în vedere titlul piesei, vei putea retrăi momente tensionate ale istoriei recente. Replicile lui Rebreanu capătă alte valențe, atunci când soldații de pe scenă sunt în plin Război Mondial, iar proiecțiile arată imagini de la protestele violente din 10 august 2018. Ce face Radu Afrim, ca un fin analist social este să ne provoace la introspecție – individual și colectiv. După cele peste 3 ore de spectacol, pleci de la Teatrul Național întrebându-te: „Ce s-a schimbat, oare, de la publicarea romanului până în ziua de azi? Au trecut 100 de ani!”
