5 idei de decoraţiuni din dovleci pentru Halloween

Raluca Dumitrică
decoratiuni-din-dovleci-totul-despre-mame

Decoraţiuni din dovleci. Poţi face aceste decoraţiuni din dovleci cât ai zice „bau!”

Când eram mică, pe la mijlocul şi pe la finalul toamnei ne întâlneam în curtea bunicilor cu nişte rotofei coloraţi şi aromaţi, pentru care colegii de clasă ne cam invidiau: dovlecii. Pentru că erau o sumedenie şi nu puteau fi în întregime folosiţi de adulţi, bunicii ne lăsau să facem cu ei orice doream. Şi uite aşa, pe prispa lor tăiam câte un capac la fiecare dovleac, le scoteam cu atenţie sâmburii ca să îi punem la uscat şi să-i mâncăm mai târziu, râcâind interiorul până ni se făceau degetele portocalii, şi îi transformam în cele mai ingenioase felinare. Mai dădeam şi rateu în momentul cioplirii lor, dar nu era niciun bai, mai ales că cei deterioraţi mergeau în bucătărie, ca să fie făcuți plăcintă, deci nu erau deloc irosiţi.

Pentru că ziua de Halloween se dovedeşte a fi pentru mulţi un bun prilej de punere în circulaţie a dovlecilor, iată cinci idei de decoraţiuni din dovleci, care vor fi cu siguranţă pe placul celor mici!

Decoraţiuni din dovleci. Felinar

Aşa cum spuneam, să faci dintr-unul sau din mai mulţi dovleci nişte felinare este cea mai mare distracţie pentru copii. E suficient să scoţi miezul dovleacului, să trasezi mai apoi un contur dorit pe exteriorul său, cu un pix sau cu o cariocă, după care să te apuci uşor, cu un cuţit, să decupezi pe linia conturată, până faci ca partea respectivă a dovleacului să capete înfăţişarea dorită. În interiorul său plasezi o lumânare de ce grosime vrei tu, fixând-o bine în dovleac sau punând-o în el cu tot cu suport.

decoratiuni-din-dovleci-totul-despre-mame

Insectă periculoasă

Sau mă rog, pe cât posibil cu veleităţi de insectă periculoasă 🙂 aşa o să fie păianjenul făcut din dovleac, la care partea centrală va fi dată de bostan, iar picioarele vor fi făcute din benzi negre de material textil sau din nişte şireturi închise la culoare. Şi dacă vei reuşi să meştereşti pe el o reproducere a unor arahnide de temut şi vei plasa dovleacul la intrarea în casă,  le vei da cu siguranţă ceva palpitaţii musafirilor!

decoratiuni-din-dovleci-totul-despre-mame

Decoraţiuni din dovleci. Vas de flori

Uscate sau proaspete, nici nu contează, în dovleacul golit de miez pot să şadă foarte bine tot felul de flori. În cazul în care optezi, totuşi, pentru varianta unor flori proaspete, cărora vrei să le prelungeşti aspectul fresh, pune apă în dovleac ca şi când ar fi o vază obişnuită şi aşază fără teamă florile în el. Două zile îşi va duce perfect la bun sfârşit rolul de suport pentru gingaşele plante.

decoratiuni-din-dovleci-totul-despre-mame

Decoraţiuni din dovleci. Şevalet

Dacă se poate desena şi picta pe pereţii din casă cu mare succes, de ce nu s-ar putea picta şi pe un dovleac? Totul e ca cei mici să aibă la dispoziţie nişte vopsele mai dense, care să facă aderenţa pe pelicula exterioară a dovleacului, iar inspiraţia poate fi lăsată să zburde. Clovni, şoricei sau moşuleţi haioşi, toate pot să prindă viaţă cu ajutorul unor bostani şi ai culorilor.

decoratiuni-din-dovleci-totul-despre-mame

Decoraţiuni din dovleci. Bol pentru supă

Nu e tocmai o decoraţiune, dar poate fi una pentru masă. Într-o duminică liniştită în familie supa de la prânz poate fi foarte bine servită într-un bol făcut chiar din dovleac. Spală bine interiorul înainte de a pune supa în el, ornează conţinutul cu coriandru sau cu alt condiment care îţi place şi gata. Iar dacă supa respectivă este preparată tocmai din miezul dovleacului, atunci încântarea va fi şi mai mare, din partea tuturor. Nu trebuie decât să faci o supă testată, pentru care garantăm!

decoratiuni-din-dovleci-totul-despre-mame

Îți recomandăm și

Te-ar mai putea interesa