Încep să fiu tot mai convinsă că vorba aia, cum că de la o vârstă încolo oamenii dau în mintea copiilor, este adevărată. Nu am iubit în copilărie Crăciunul cât îl iubesc acum, la maturitate, și nu îl așteptam când eram copil cu atâta nerăbdare cu câtă îl aștept acum. Bine, anul ăsta, după plecarea câinelui meu Tyto, nu am entuziasmul pe care îl aveam în alți ani, dar de dragul Victoriei, nepoata mea de 4 ani, trebuie să fac să fie totul frumos și magic.
Dacă stau să mă gândesc mai bine, mai mult îmi place perioada premergătoare Crăciunului, când orașul începe treptat să se schimbe, fie și pentru că de la o zi la alta apar luminițe colorate la ferestre. Și începe forfota. Și se deschid târguri de Crăciun. Astea mi-au plăcut mereu, pentru că mi se pare că în ele este concentrat tot spiritul sărbătorii. Cred că m-au influențat cumva și filmele americane cu tema Crăciunului.
Am dus-o pe Victoria în târgurile de Crăciun de când avea un an și nouă luni, chit că atunci nu pricepea mare lucru. Ăsta ar fi al treilea an, are trei ani și nouă luni, și-am zis că e suficient de mare ca să înțeleagă, să se bucure și să construiască amintiri. Planul nostru e să mergem la toate târgurile din București, dacă nu ne pune jos vreo răceală.
Am început cu West Side Christmas Market din Parcul Drumul Taberei, nu pentru ca ar fi cel mai lăudat și vizitat, ci pentru că este cel mai apropiat de noi. Și „l-am călcat” devreme, la câteva zile după deschidere. Nu l-am găsit foarte diferit de cum a fost anul trecut sau acum doi ani. Roata mare la locul ei, caruselul și trenulețul la fel, până și căbănuțele vendorilor sunt pe aceleași locuri. Numai prețurile sunt altele, dar asta nu comentăm, fiecare face afaceri așa cum știe el să le facă. În definitiv, nu îți smulge nimeni portofelul din buzunar și nu-ți ia banii cu anasâna. Îi cheltuiești de bunăvoie, ba mai și stai la coadă pentru asta. Dovadă că vânzările merg strună. Vorba lui Bănică: „Doar o dată-i Crăciunul!”
Am mers și noi întinse la cea unde se vând căpșuni cu ciocolată belgiană, unde ne-au sărit scurt din buzunar 35 de lei, că le-a ținut copilul minte de anul trecut și iar le-a vrut. Bună mișcare. Cât a fost ocupată, până să se întărească ciocolata, n-a mai avut nicio altă cerere.
Noi, mai pe sărăcie, câte un langoș: maică-sa unul cu brânză – 25 de lei, eu unul simplu – 20 de lei, că mi-a și fost frică să cer zahăr pe el, să nu-i crească prețul. Pe distracție s-au mai topit 25 de lei la carusel și 20 la trenuleț, s-a cerut și o acadea de dragul aspectului – o bufniță -, care a zburat aproape intactă într-un coș de gunoi. M-am bucurat că nu a mâncat-o și că dințișorii i-au rămas întregi, dar m-am văzut cu ochii minții aruncând în pubelă 15 lei.
S-a bifat și o activitate (gratis, slavă Domnului!) la căsuța Dr. Oetker, unde copiii primesc un om de turtă dulce pe care îl decorează sub supravegherea și cu ajutorul spiridușelor. Om de turtă dulce pe care fetele s-au oferit să i-l împacheteze frumos, doar că Victoria avea alte gânduri cu el: „Nu, nu, că îl mănânc! Acum îl mănânc!” Și vorba faptă se făcu.
S-au tras și câteva poze lângă figurinele luminoase montate pe spațiul verde devenit mocirlă după ploi (”Cei trei purceluși” s-au întrupat în noi!), s-a imortalizat și „podul de aur” cel instagramabil unde n-ai nicio șansă să nu prinzi în poză și niște necunoscuți deși nu ai GDPR de la ei. La plecare, în drum spre ieșire, un artist stradal care cânta jazz la saxofon a reușit să o țină pe Victoria în loc și să uite că are o urgență la oaletă. Plăcerea ei a fost să îl și răsplătească pe băiat cu o donație, iar a lui să îi mulțumească, spre încântarea ei, printr-o plecăciune.
Târgul de la Opera Comică e cu program redus
Influențate de păcătosul de TikTok, pe al doilea loc de pe lista noastră a urcat târgul din curtea Operei Comice pentru Copii. Ne-a încântat când am văzut în clipuri că este amenajat exclusiv pentru copii, chiar și prețurile păreau decente, chit că nu înțelegeam ce înseamnă mai exact ”15 lei – 3 credite”. Dar 15 lei suna mai încurajator decât 25 și 30. De dus ne-am dus degeaba, într-o marți pe la ora 17. Creatorii de conținut nu au precizat în tiktok-urile lor și faptul că târgul este deschis doar vineri după-amiază, sâmbăta și duminică… Iar ca să nu plecam de-acolo „cu mâna goală”, am reușit să o convingem, în toată dezamăgirea ei, să stea măcar la o poză cu renii Moșului, de care îi era frică pentru că păreau chiar reali, fie și numai prin dimensiuni. Ce să facem, încotro să mergem, că făcusem o promisiune de distracție… Păi unde dacă nu din nou în târgul nostru de cartier, la Moghioroș?
„Wooow, n-am văzut așa ceva în viața mea!”
Încă de când am coborât din tramvai, dinspre parc se auzeau răsunând tobe, multe și foarte gălăgioase tobe, într-un ritm cunoscut. Erau urșii cei cu ciucuri roșii la urechi, împreună cu o ceată impresionantă de colindători. Victoria mai să nu vrea să intre în parc de frică. I-am explicat că nu sunt urși adevărați și s-a lăsat convinsă, mai mult din curiozitate. Cu gura cascată la propriu a stat și i-a privit cum dansează, exclamând: „Wooow, n-am văzut așa ceva în viața mea!” Daaa, fetițo, în viața ta de trei ani și ceva…
Am dat ocol din nou întregului târg căutând căsuța cu kurtos, ca să-mi satisfac și eu o plăcere constantă. Că am aruncat o jumătate din el, respectiv 20 din cei 40 de lei cât a costat, pentru că aluatul era crud, asta e altă poveste. Așa de mare cerere are colacul secuiesc, ca n-are timp să fie copt așa cum ar trebui.
„Sună la Poliție, că ăștia sunt niște hoți!”
Ghinionul a făcut că în apropierea căbănuței cu pricina era și zona cu jocuri. Cumperi cinci săgeți ai dreptul la cinci aruncări în niște baloane, și dacă nimerești minim 4, câștigi o uriașă jucărie din pluș. Victoria noastră, înmărmurită, cu ochii pe jucători. Un tătic experimentat (sau poate doar norocos) reușește să câștige și pune mâna pe premiu pentru fetița lui. A noastră o ține langa să jucăm și să-i câștigăm și ei unul. Eu îi zic că-s chioară, port „olocolari” și n-o să nimeresc în veci.
Succesul bărbatului atrage mulți alți mușterii, și unii după alții, și bărbați dar și femei, își încearcă norocul. Absent la ei, de altfel. Fiică-mea îi zice Victoriei: „Uite, mami, nimeni nu a mai câștigat. Sunt hoțmani, jocul asta e greu și nu e făcut să câștige oamenii, nu vezi câți au pierdut?” Fata pare că nici nu aude, urmărește cu maxim interes fiecare aruncare a jucătorilor. Jucători care, deși pierdeau, plecau amuzați. Și numai ce se revoltă a mea și zice, în gura mare: „Lala, sună la poliție, că ăștia sunt hoți!” Nu știu dacă s-a auzit ce a zis copilul, că ne-am întors pe călcâie, nu ne-am mai uitat în urmă, și duse am fost, amestecându-ne în mulțime. Nu de alta, dar statura și expresia feței celor doi care gestionau jocul, oricum te-ar fi făcut să nici nu-ți dorești să câștigi, darămite să mai tragi și așa concluzii cu voce tare.
Am șters-o din târg cât am putut noi de repede, că oricum era și destul de târziu. Dar mai avem în plan Piața Constituției, Piața Universității, Piața Decebal și Parcul Operei. Doar să refacem bugetul și-am și plecat în noi aventuri, că nici nu știi la ce să te aștepți de la copilul ăsta..
