Acum câteva săptămâni am văzut un film inedit, care nu se poate înscrie deloc în categoria filmelor pe care oricine le poate urmări până la capăt. Mie mi-a plăcut foarte mult şi, în afara rolului principal masculin, interpretat de Colin Farrell, am remarcat-o pe superba actriţă Rachel Weisz, care a fost, ca de fiecare dată în carieră, la mare înălţime pe ecran. Filmul, pe care vi-l recomand, totuşi ;), se numeşte „The Lobster” şi a fost prezentat anul trecut la Festivalul de Film de la Cannes şi la Festivalul Internaţional de Film de la Toronto 2016. Tot la Toronto, dar în acest an, a mai venit o dată Rachel, de data această cu un nou film, Denial. Vedeta a fost de-a dreptul ravisantă pe covorul roşu, iar rochia sa vaporoasă a atras toate suspinele celor prezenţi.
Haideţi să vedem minunata creaţie purtată de vedetă, dar şi alte nouă ţinute alese de mamele celebre la acest eveniment cinematografic de prestigiu!