Smiley a făcut un drum de 1.300 de km să-și ducă fetița la grădiniță în prima zi. „Mă întreb cum va fi. Va avea emoții? Va plânge?”

Georgiana Mihalcea, redactor
fiica lui smiley și a ginei pistol a început grădinita
Smiley și Gina au fost întotdeauna extrem de implicați în creșterea și educația fiicei lor. FOTO: Facebook Smiley

Smiley, unul dintre cei mai îndrăgiți artiști români, și-a găsit împlinirea în rolul de tată. De când a devenit părinte, viața sa a suferit transformări profunde, iar prioritățile s-au reconfigurat în jurul micuței Josephine. După un weekend cu 3 concerte mari, filmări la „Vocea României”, câteva ore de somn și 1300 de kilometri parcurși, artistul și-a ținut promisiunea de a-i fi alături fiicei sale în prima zi de grădiniță.

În urmă cu câteva ore, Smiley a postat un reel pe contul său de Facebook în care prezenta maratonul făcut în weekend pentru a fi alături de micuța Josephine în prima sa zi de grădiniță. În filmulețul postat, care se încheie o imagine cu Josephine îmbrăcată într-o ținută adorabilă de grădiniță, Smiley se arată emoționat „Mă întreb cum va fi. Va avea emoții? Va plânge?”. Materialul video a fost însoțit de următorul mesaj: „Am mers 1.300 de km să o duc pe Josephine la grădiniță! A fost un weekend fantastic! Vă mulțumim!”

„E încântată să descopere lumea alături de noii ei colegi”

După ziua în care micuța a pășit pentru prima dată în grădiniță, Gina Pistol a împărtășit și ea câteva gânduri despre această tranziție importantă. „Nu-mi vine să cred că puiul meu a crescut atât de repede. A fost o zi plină de emoții, dar și de bucurie, văzând-o pe Josephine atât de curajoasă și încântată să descopere lumea alături de noii ei colegi,” a scris Gina pe contul său de Instagram.

Această etapă marchează un moment semnificativ nu doar pentru Josephine, ci și pentru părinții săi, care se confruntă cu emoțiile firești ale oricărui părinte atunci când își vede copilul făcând primii pași către independență. Smiley și Gina au fost întotdeauna extrem de implicați în creșterea și educația fiicei lor, iar începutul grădiniței este, fără îndoială, o nouă provocare și o oportunitate de a sprijini dezvoltarea micuței într-un mod echilibrat și plin de iubire.

Fanii cuplului s-au grăbit să le trimită mesaje de încurajare și felicitări, exprimându-și admirația pentru familia lor frumoasă și armonioasă. Cu toții așteaptă cu nerăbdare să vadă cum va evolua Josephine în această nouă etapă a vieții ei și sunt siguri că micuța va continua să aducă bucurie și mândrie părinților săi.

Secreți, discreți

Deși are o carieră intensă, Smiley reușește să își organizeze timpul astfel încât să fie prezent în viața fiicei sale. Artistul a mărturisit în numeroase interviuri că familia este prioritatea sa numărul unu și că își dorește să fie un tată implicat. Cei doi și-au crescut singuri fetița, chiar de la naștere, fără să apeleze la bone sau la bunici (decât în cazuri excepționale).

Am învățat că timpul petrecut cu familia este cel mai de preț. Încerc să echilibrez cât mai bine viața profesională cu cea personală și să fiu prezent pentru Josephine.”, a declarat Smiley într-un interviu.

Căsătorit cu frumoasa prezentatoare TV Gina Pistol, Smiley formează una dintre cele mai solide și îndrăgite familii din showbiz-ul românesc. Venirea pe lume a micuței Josephine a adus o bucurie imensă în viața cuplului, iar artistul nu ezită să împărtășească cu fanii momentele speciale petrecute alături de familia sa.

Pe rețelele sociale, Smiley postează adesea fotografii și videoclipuri în care apare alături de Josephine, iar fanii sunt încântați să vadă cât de fericit este în rolul de tată. Cu toate acestea, doar familia și prietenii apropiați au avut șansa să-i vadă fața micuței. Timp de 3 ani toate postările părinților săi au prezentat-o pe Josephine fotografiată dintr-o parte sau cu spatele.

Cum a început povestea de iubire dintre Smiley și Gina

Cei doi formează un cuplu de aproape 7 ani timp în care și-au ținut relația la distanță de ochii tuturor. S-au ascuns multă vreme de ochii curioșilor și abia după doi ani de relație au făcut totul public.

Este normală, este o relație între doi oameni maturi care, în primul rând, se cunosc pe ei. Când eram mai mică făceam greșeala asta, încercam să scot eu ce e mai frumos de la omul de lângă mine, să îl schimb cumva, să îl modelez, că este bine pentru el. Dar, maturizându-mă, mi-am dat seama că nu aș vrea să mă schimbe cineva și nici eu nu aș vrea să schimb pe cineva. Pentru că, atunci când ești într-o relație tu îl accepți pe omul ăla cu bune și rele. Și așa suntem amândoi. Doi oameni care sunt ei, sinceri, și care se iubesc. Și o fac într-un mod foarte curat”, declara Gina Pistol.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa