Familia regală daneză îşi duce şi iarna copiii la şcoală cu bicicleta

Raluca Dumitrică
copiii-la-scoala-cu-bicicleta-totul-despre-mame

Prinţesa Mary şi Prinţul Frederik au fost fotografiaţi în timp ce-şi duceau copiii la şcoală cu bicicleta

Nu demult am văzut câteva imagini foarte simpatice cu Prinţesa Mary a Danemarcei, care îşi ducea copiii la şcoală cu bicicleta. Îmbrăcată şic şi cu părul despletit, prinţesa era întruchiparea unei mame moderne şi cu picioarele pe pământ. N-am fi crezut, totuşi, că pe vânt şi vreme câinoasă de iarnă prinţesa nu scoate maşina din garaj, ci îi duce în continuare pe copii la şcoală, cu aceeaşi bicicletă.

Citeşte şi: Bebeluşii din Islanda dorm iarna în aer liber

Zăpada şi vântul nu au împiedicat-o pe Prinţesa Mary a Danemarcei să-şi ducă gemenii Vincent şi Josephine la şcoală, cu bicicleta. Acestui tablou simpatic de iarnă i s-au mai alăturat două personaje, tatăl copiilor, Prinţul Frederik al Danemarcei, la rândul său pe bicicletă, şi câinele familiei, drăgălaşul collie Ziggy, care alerga bucuros pe lângă remorca în care se aflau puştiulicii în vârstă de cinci ani. Îmbrăcaţi gros, potrivit vremii (vă rog să remarcaţi, însă, bentiţa elegantă pusă peste căciula tip cagulă a micuţei prinţese Josephine 🙂 ) şi răzbind prin zăpada care cădea mărunt, familia regală s-a integrat perfect în tabloul de iarnă din capitala daneză, acompaniată, de la distanţă, de bodyguarzii lor, aflaţi tot pe bicicletă.

Fie vremea cât de rea, nu renunţ la bicla mea!

Cam aşa cred că şi-au spus cei doi părinţi, Mary şi Frederick, când s-au trezit dimineaţa şi au văzut vremea de afară. Toţi membrii familiei şi-a pus hainele de iarnă pe ei, n-au uitat de mănuşi şi căciuli, ba chiar au luat şi o păturică pe care au aşezat-o pe copiii aflaţi în ataşul bicicletei, şi au dat la pedale.
Şi dacă la noi în ţară sau în alte părţi ale globului zăpada este un motiv serios să iei cheile de la maşină şi să te deplasezi cu ajutorul ei, iată că la case mai mari bicicleta a rămas în continuare mijlocul de transport preferat. Mentalitatea familiei regale daneze pare să fie în concordanţă, astfel, cu cea a islandezilor, care ştiu beneficiile respirării aerului curat şi rece de iarnă şi care îi lasă pe copiii lor să profite din plin de acesta.

Bicicleta regală, o bicicletă de familie

Dacă vă face şi vouă cu ochiul bicicleta regală cu care prinţesa îşi duce copiii la şcoală aflaţi că aceasta poate fi cumpărată şi de oamenii care nu au sânge albastru, dar care au, totuşi, un portofel mai sănătos. Asta pentru că bicicleta, disponibilă atât în 32 de ţări de pe mapamond, potrivit site-ului oficial al companiei producătoare, dar şi în ţara noastră, prin intermediul unui distribuitor autorizat, poate fi achiziţionată contra sumei de aproximativ 2000 de lire sterline, nu tocmai o sumă pe care să o scoţi rapid din buzunar. Cu toate astea, bicicleta Nihola este un bestseller în Copenhaga, unde s-a vândut în mai mult de 10.000 de exemplare, şi este considerată cea mai bună alternativă la o maşină, pentru familiile cu doi sau mai mulţi copii. Iar dacă stăm să e gândim că este un mijloc nepoluant, care nu necesită carburant şi care le oferă părinţilor posibilitatea de a face mişcare, atunci am putea spune că banii nu sunt deloc rău cheltuiţi.

Foto: dailymail.co.uk.

Citeşte şi:
Prinţesele îşi iau copiii de la grădiniţă cu bicicleta!
Cum îi îmbrăcăm pe cei mici iarna
Hai să nu ne mai temem de joaca în frig!

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa