Cine este adevărata vedetă din familia Biel – Timberlake?

Raluca Dumitrică
silas-randall-totul-despre-mame

Băieţelul Jessicăi Biel și al lui Justin Timberlake a cucerit inima lumii întregi

Prezent prin intermediul unor fotografii aduse de cântăreţul şi actorul Justin Timberlake la faimoasa emisiune de televiziune „Tonight Show Starring Jimmy Fallon”, al cărui invitat era, Silas Randall, bebeluşul în vârstă de 5 luni al cuplului Jessica Biel – Justin Timberlake, a stârnit aplauze şi suspine!

Vizibil emoţionat de întrebările referitoare la cea mai importantă fiinţă din viaţa sa şi încercând să dezamorseze starea de înduioşare după ce afirmase că încă are dificultăţi în a-şi face propria igienă corporală, Justin a declarat că a fi părinte este cel mai nebunesc de uimitor, frumos şi incredibil lucru care i se poate întâmpla cuiva (ai dreptate, Justin!) Emoţia a mai fost estompată în momentul în care starul a fost rugat să vorbească puţin despre cel mic, având ca suport în discurs trei fotografii mari în care bebe Silas se afla la înălţime, în mâinile lui Justin şi privind curios aparatul de fotografiat, fie la mama lui în braţe, într-un halat de baie cu un elefant pe glugă, fie în braţe la tata, privind amândoi, chipurile preocupaţi, o emisiune sportivă.

Două vedete cu picioarele pe pământ

Fotografiile cu bebe prezentate la scară largă au fost destul de surprinzătoare pentru fanii cuplului, nu tocmai adept al datului din casă. Pe principiul „mai răruţ e mai drăguţ”, cele două staruri sunt destul de zgârcite cu apariţiile lor publice în cuplu, dar şi cu prezentarea zi-lumină a informaţiilor din viaţa privată. Spre exemplu, la începutul acestui an şi după luni de speculaţii şi de încercări ale paparazzi-lor de a o prinde pe Jessica în ipostaze elocvente din punct de vedere al rotunjimilor crescânde, Justin a postat pe Instagram o poză în care îi săruta burtă proeminentă a soţiei ale, scriind sub imagine că sarcina e cel mai mare cadou primit vreodată de ziua lui şi că nu se ştie, încă, ce sex are bebelușul din burtică. Ulterior, numele băieţelului lor a fost anunţat de PR-ul vedetelor în acelaşi moment în care a fost anunţată şi venirea sa pe lume, dar alte detalii referitoare la naştere n-au fost menţionate. Doar la câteva săptămâni după Justin a postat tot pe contul său de Instagram o fotografie în care îl ţine în braţe pe cel mic lumea întreagă a putut vedea ce s-a ascuns în burtica Jessicăi.

A meritat aşteptarea, nu? 🙂

Foto: celebritybabyscoop.com.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa