6 fotografii în care mame celebre demonstrează că parentingul poate fi minunat

Anca Vlad
Anna Faris
Anna Faris, în Fitriani

Când ne gândim la viețile mamelor celebre (actrițe, cântărețe), de cele mai multe ori ne amintim de pozele existente pe Instagram, în care vedem tot timpul bone, menajere și antrenori personali. În realitate, nu toate vedetele care sunt și mămici aleg masajele și aparițiile pe covorul roșu în detrimentul vieții de mămică. Câteva dintre ele sunt dispuse „să-și spele rufele” în public, tot pe Instagram.

Iată câteva vedete pe care le vom aprecia și respecta pentru că păstrează contactul cu realitate – indiferent cât de… ireale par viețile lor.

Anna Faris

Când un copil iubește trenurile, le iubește, nu glumă. Dacă nu credeți, întrebați-o pe actrița Anna Faris care a făcut deja câteva vizite la muzeul trenurilor împreună cu fiul ei în vârstă de 4 ani, Jack, băiețel pe care are cu partenerul ei, Chris Pratt. (Te înțelegem, Anna).

Reese Whiterspoon

Ce-și dorește cel mai mult o mămică obosită? Un pui de somn, așa cum demonstrează în această poză inocentă Reese Whiterspoon, mamă a trei copii. (Sunt prăjiturele pe măsuță? E și mai bine, pentru că mămicilor le plac).

 

Olivia Wilde

Hai să recunoaștem: atunci când ești proaspătă mămică, poți face ceva numai cu copilul de gât. În cazul Oliviei Wilde, „povara” se numește Daisy. (Olivia mai are un băiețel de doi ani, împreună cu logodnicul ei, Jason Sudeikis).

O postare distribuită de Olivia Wilde (@oliviawilde) pe

Kelly Clarkson

Mamă a doi copii, Kelly Clarkson știe cum stau lucrurile: Atâta timp cât nu este nimic distrus și nimeni rănit, lasă copiii să se joace. Și, da, asta include și trasul cu pătura pe podea!

 

Pink

Uneori, sarcina e atât de obositoare încât simți nevoia să te așezi pe podea. Acum știm și noi de ce Pink, mamă a doi copii, stă pe podea și-și bea cafeaua decofeinizată: probabil că a fugărit-o pe micuța Willow. (În această poza, artista este însărcinată cu fiul ei, Jameson, care acum are două luni).

 

O postare distribuită de P!NK (@pink) pe

Drew Barrymore

Știm cu toții că microbii se împrăștie și conduc la boli, dar sunt momente în care lași deoparte precauțiile și te distrezi alături de copilul tău. Acesta e stilul Drew Barrymore.

 

O postare distribuită de Drew Barrymore (@drewbarrymore) pe

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa