Ce filme românești poți viziona pe Netflix? Iată o listă de propuneri cu o parte dintre cele mai populare producții autohtone puse la dispoziție de Netflix.
1. România neîmblânzită (2018, notă IMDb 8.5)
Regizat de Thomas-Barton Humphreys, filmul este un documentar de excepție care se adresează tuturor categoriilor de vârstă. Este foarte indicat profesorilor și elevilor și poate constitui material didactic la cursurile școlare. Documentarul explorează vastele zone sălbatice ale României. Zonele și animalele de legendă care trăiesc în libertate, dar sunt supuse veșnicei schimbări a anotimpurilor. Unul dintre cele mai bune, sau poate chiar cel mai bun documentar realizat despre despre flora și fauna României.
Producția (buget de 1.5 mil euro) a rulat în peste 70 cinematografe din 37 de orașe . A fost proiectat la numeroase festivaluri de film, în România și în afara țării. „România neîmblânzită” are două versiuni. Pe versiunea în limba română este imprimată vocea actorului Victor Rebengiuc. Iar pe cea în limba engleză (Untamed România), vocea actorului Mark Strong. Între cele două producții există mici diferențe de scenariu. Pentru acuratețea informației din film, regizorul a colaborat cu o echipă de documentariști britanici. Dar și cu specialiști din România, doctori în biologie.
Avanpremiera versiunii în limba engleză a documentarului a avut loc pe 18 martie 2018, la Washington. Evenimentul s-a desfășurat în cadrul unuia dintre cele mai importante festivaluri de film ecologic din lume. The Environmental Film Festival in the Nation’s Capital. Filmul a fost proiectat în peste 30 de țări, în primii doi ani de la lansare. Avanpremiera versiunii în limba română a avut loc pe 21 martie 2018, la Teatrul Național din București. Au fost prezenți peste 800 de invitați speciali.
2. Moartea Domnului Lăzărescu (2005, notă IMDb 7.9)
Un suferind așteaptă ca boala să-i aducă sfârșitul în vreme ce este purtat între spitale pentru aflarea unui diagnostic. Filmul prezintă aspecte dramatice dintr-o societate cam putredă și apăsată de sărăcie. Unul dintre acele filme românești în care se pune accentul pe dezinteresul ce ne caracterizează societatea. Indolența, nepăsarea oamenilor față de semenii lor. Un film care vorbește despre carențe din sistemul de sănătate, dar și despre problemele societății și ale mentalității românești.
„Un film cinstit, dur şi adevărat” , l-a catalogat criticul de film Alex Leo Șerban. „Un fel de legendă urbană: sperietoare pentru <cinematograful românesc de gen> (gen: Sergiu Nicolaescu) și ștachetă inhibitoare pentru <tânărul cinematograf românesc> (gen: mai aveți mult până acolo…). De fapt, este <doar> un film foarte bun, scris și regizat cu profesionalism și interpretat de actori foarte buni și profesioniști”, a mai spus Alex Leo Nicolaescu, făcând referire la acest film parodie tragi-comică.
Filmul, în regia lui Cristi Puiu, a fost premiat la Cannes, în 2005, cu marele premiul al secțiunii „Un Certain Regard”. A câștigat, de asemenea, premii la mai toate festivalurile de film la care a participat. Actorii au jucat exemplar. Din distribuție fac parte Luminița Gheorghiu, Ion Fiscuteanu, Gabriel Spahiu. Dar și Doru Ana, Dana Dogaru, Mimi Brănescu, Adrian Titieni, Anca Puiu și Florin Zamfirescu.
3. 4 luni 3 săptămâni 2 zile (2007, notă IMDb 7.9)
Un film despre care s-au scris multe cronici. Un film extra premiat, ultra discutat și comentat. Regizat de Cristian Munngiu, pelicula plasează acțiunea în ultimii ani ai regimului comunist din România. Povestea urmărește, pe parcursul unei singure zile din anul 1987, situația delicată a unei studente. Aceasta, cu ajutorul prietenei ei, încearcă să facă un avort, procedură ilegală în vremea comunistă.
Tema a mai fost reflectată și în filmul “Ilustrate cu flori de camp”, din 1974. Cristian Mungiu a primit Palme d’Or la cea de-a 60-a ediție a festivalului de la Cannes din 2007. Filmul a fost desemnat primul în topul celor mai bune cinci filme ale anului de „National Board of Review” și în topul realizat de „Times Online”. Pelicula a fost nominalizată la categoria „Cel mai bun film străin”, la festivalurile „Globul de Aur” și „Premiile César„. Rolurile principale sunt interpretate de actorii Anamaria Marinca, Laura Vasiliu și Vlad Ivanov.
4. De ce eu? (2015, notă IMDb 7.8)
În regia lui Tudor Giurgiu, pelicula de 125 de minute este un mix între dramă, crimă și thriller. A patra propunere din lista de filme românești pe Netflix este o producție inspirată din fapte reale. Sinuciderea tânărului procuror Cristian Panait, în vârstă de 29 de ani. Sinuciderea a fost pusă pe seama unor presiuni politice apărute în urma anchetelor pe care acesta le coordona. În rolul principal a fost distribuit actorul Emilian Oprea. Alături de el mai pot fi văzuți Mihai Constantin, Emilian Oprea, Olga Delia Mateescu și Andi Vasluianu.
5. Poveste de dragoste (2015, notă IMDb 7.7)
Pelicula face parte din categoria filme românești pe Netflix recomandate celor care preferă genul romance. Cu Raluca Aprodu și Dragoș Bucur în rolurile principale, filmul este diferit perceput de cinefili. Recenziile și comentariile postate de cei care au vizionat filmul sunt contradictorii. De la „mi-a plăcut mult” și până la „este pierdere de vreme”. Totuși, pelicula este cotată cu aproape 8 pe IMDb. Așadar, merită o șansă. Mai ales dacă vă plac, așa cum spuneam deja, filmele de iubire. Sau filmele cu personaje a căror poveste de dragoste se petrece în preajma sărbătorilor.
Filmările s-au desfășurat în câteva locuri de vis din inima Transilvaniei, la Amfiteatrul Transilvania. O zonă din Moeciu de Jos, aflată la aproape o oră distanță de Brașov. Dacă nu vă atrage filmul, nu ratați, totuși, o vizită la Amfiteatrul Transilvania.
6. Moromeții 2 (2018, notă IMDb 7.6)
A fost cel mai de succes film românesc al anului 2008, stabilind recorduri de spectatori în sălile de cinematograf. Realizare notabilă. Având în vedere faptul că filmul a avut în spate moștenirea grea a clasicului de acum mai bine de 30 de ani. Producția, în regia lui Stere Gulea, îi are în rolurile principale pe actorii Horaţiu Mălăele, Iosif Paştină şi Dana Dogaru. Imaginea filmului este alb-negru și este semnată de Vivi Drăgan Vasile.
Dacă primul film (1988) a fost o adaptare fidelă a romanului lui Marin Preda, acesta are la bază un scenariu inspirat din cel de-al doilea volum. „Viaţa ca o pradă”. Pelicula continuă povestea familiei Moromete după cel de-al Doilea Război Mondial, într-o perioadă istorică marcată de instalarea comunismului în România. Ilie Moromete și fiul său, Niculae, văd lucrurile diferit, prilej permanent de conflict între cei doi.
7. Marele jaf communist (2004, notă IMDb 7)
Pentru pasionații de istorie, dar și de filme românești, recomandăm acest documentar cu iz polițist. “Marele jaf comunist” durează 85 de minute și prezintă reconstituirea celui mai mare jaf petrecut vreodată într-o ţară din lagărul comunist. O analiză a jafului de la o bancă românească din 1959. Analiza în care tâlharilor li se cere să-și reconstituie fapta pe platoul de filmare. Regizorul Alexandru Solomon integrează în documentarul său abordări poliționești, martoi ai epocii, victime și vinovați.
“Unul dintre cele mai inteligente filme, documentare și pelicule de ficțiune reunite, făcute în România. O investigare a Istoriei cu <armele> filmului, un film de imagine contra imagine. Din această confruntare, spectatorul nu are decât de câștigat ”. (Alex Leo Șerban, critic de film)
Analistul politic Emil Hurezeanu consideră că filmul lui Alexandru Solomon este replica documentarului de propagandă şi intimidare <Reconstituirea> (regia Virgil Calotescu), cu făptaşii pe post de actori şi cu oamenii muncii de la oraşe şi sate pe post de spectatori timoraţi. Filmul a fost premiat la mai multe festivaluri internaționale de film.
8. Aurora (2010, notă IMDb 6.8)
O dramă, aproape un thriller, în regia lui Cristi Puiu, acesta jucând și în rolul principal. Alături de el, din distribuție mai fac parte: Luminița Gheorghiu, Constantin Diță, Catrinel Dumitrescu, Clara Vodă, Valeria Seciu, Gheorghe Ifrim și alții. Filmul are o atmosferă apăsătoare, grea și dură. Dacă vă prinde povestea lui, și dacă vă plac filmele criptice, atunci probabil veți rezista în fața micului ecran,. Pelicula durează trei ore și patru minute.
9. Vara s-a sfârșit (2016, notă IMDb 6.9)

Este primul film românesc din ultimii 30 de ani, în care actorii care interpretează personajele principale sunt copii. Acțiunea se desfășoară pe fondul eclipsei totale de Soare din 1999 și este despre prietenie, copilărie și nostalgii. Despre cum era viața înainte de 90, când nu ne aflam sub controlul gadgeturilor de tot felul . Când viața era simțită și trăită fără a fi expusă, ca în zilele noastre, pe diverse rețele de socializare.
„Am făcut acest film cu gândul la prietenii mei din copilărie şi la copilăria mea”, spune regizorul Radu Potcoavă. Este despre perioada în care să fii online însemna să ieşi în curtea şcolii. Iar maidanul din spatele blocului era cel mai tare afterschool. Filmul durează 105 minute. Din distribuție fac parte Ofelia Popii, Șerban Pavlu, Virginia Rogin, Dan Hurduc și alții.
10. Povestea unui pierde-vară (2018, notă IMDb 6.6)

Pelicula prezintă povestea unui profesor de matematică la Politehnică. Un bărbat de 42 de ani care ajunge să se maturizeze, în sfârșit, în urma unor circumstanțe neașteptate.
Iubita lui rămâne însărcinată, veste care îl forțează să își schimbe cu totul stilul de viață. În regia lui Paul Negoescu, filmul îi aduce alături pe actorii Alexandru Papadopol, Nicoleta Lefter, Crina Semciuc, Radu Romaniuc și Rolando Matsangos Subiectul a fost inspirat din experiențe personale ale regizorului Paul Negoescu.