Alex Donovici este, înainte de orice, tatăl Alexandrei, o fetiță frumoasă și tare isteață, de 13 ani. Apoi, este soțul Cristinei Donovici, iar împreună au pus bazele proiectului povestilecristinei.ro, un site cu povești audio, scrise de ei, pentru fetița lor.
UPDATE: La 5 ani de la realizarea acestui interviu, Alex Donovici a publicat o serie de cărți pentru copii, devenind unul dintre cei mai iubiți autori de cărți pentru copii din România.
Pentru că atât Alex, cât și Cristina lucrează la Pro TV, proiectul lor a avut parte de susținerea și implicarea multor oameni din trustul de presă. Astfel, poveștile audio de pe site sunt citite de Andreea Esca, Amalia Enache, Florin Busuioc, Cătălin Radu Tănase, Elena Lasconi, Teo Trandafir, Pavel Bartoș, Cristian Leonte și alții. Practic, aproape toți oamenii buni din jurul lor s-au alăturat proiectului.
În 2017, soții Donovici au publicat prima lor carte marca Poveștile Cristinei: ”O girafă în spațiu și alte șapte lumi ascunse”, semnată de Cristina Donovici. Pentru că s-a vândut ca pâinea caldă, au prins curaj și au scos-o și pe a doua: ”Țup. Imposibil e doar un cuvânt”, semnată de Alex Donovici și ilustrată de Stela Damaschin- Popa.
Într-un interviu acordat totuldespremame.ro, Alex Donovici vorbește despre cât de mult s-au schimbat prioritățile în viață lui odată cu nașterea Alexandrei, despre iubirea fără margini pe care a cunoscut-o de când e tată și despre cum l-au dus toate acestea către o nouă pasiune, aceea de a scrie povești pentru Alexandra și alți copii.
Totul Despre Mame: Cum ai ajuns tu, om de media, scriitor de povești pentru copii?
Alex Donovici: E mult spus scriitor, deși sună bine. Pretențios și profi. Nu sunt scriitor, niciodată nu voi avea pretenția că sunt scriitor, indiferent de câte povești voi scrie. Sunt doar un tată ca mulți alții care a inventat niște povești, ca multi alții, doar că le-am pus pe hârtie, spre deosebire de mulți alții. Mă rog, pe site. Și nici măcar ăsta nu e meritul meu, e al Cristinei, soția mea. Ea și-a pus primele povești pe hârtie. Dacă e să îmi asum un merit, e că am avut ideea siteului și, ulterior, m-am ocupat de el și de pagina de Facebook a poveștilor. Mi-au plăcut însă atât de mult poveștile Cristinei încât am vrut să îi fiu alături și în această privință. Mi-au oferit altceva. Chiar dacă nu așa pare de la distanță, meseria de jurnalist e destul de stresantă. Vedem necenzurat cele mai urâte aspect ale vieții și ale morții. Poveștile soției mele au fost o gură de aer curat și au aterizat pe un teren propice. Mi-au plăcut poveștile toată viață. Copil fiind, am citit tone. Tot ce mi-a căzut în mână. În anii ’80 nici nu prea aveai ce face ca și copil, așa că am citit, am citit, am citit. Povești românești, nemuritoare, muritoare, mituri și legende vechi germanice, Iliada Odiseea și Eneida, japoneze, ce vrei tu. Tot ce era de citit pe atunci.
Aveam acasă o bibliotecă destul de consistentă. Probabil mulți români aveau pe atunci și nu ca să se dea mari cu ea, pur și simplu citeau. Poate datorită poveștilor am avut întotdeauna o înclinație „umanistă”, ca să zic așa. Chiar dacă accidental am făcut un liceu de mate-fizică (era obligatoriu pentru un băiat considerat deștept de părinți…), am făcut pe urmă Filologia. E drept că secția Jurnalistică-engleză a Universității de Vest din Timișoara.
Dar motivul numărul 1, ba chiar zero, e Alexandra, fiica noastră. Ea e cea mai frumoasă poveste a vieții mele, fără ea nu ar fi apărut poveștile Cristinei și, implicit, nici ale mele.
Proiectul ”Poveștile Cristinei” și cărțile ”O girafă în spațiu” și ”Țup” o au ca punct de plecare pe fetița ta, Alexandra. Cum te-a schimbat, ca om, meseria de tată?
Total. Integral. M-a făcut să-mi doresc să fiu mai bun din toate punctele de vedere. Responsabil și puternic, disciplinat și optimist. E un copil absolut minunat și merită tot ce e mai bun în lumea asta. Și cel mai bun tată, nu-i așa?! Deși, bineînțeles, orice copil merită ca tată lui să fie cel mai bun. Stau uneori de vorbă cu Cristina și ne tot mirăm cât de nimic eram înainte de a veni Alexandra pe lume. Cât de săraci. Poate am pierdut cluburile și… nu mai știu ce…tot ceea ce presupune viața unor părinți fără copii, dar am câștigat enorm prin apariția ei. Am câștigat încă o viață, o altă viață.
Care sunt cele mai mari surprize pe care le-ai descoperit la tine în această postură?
Cât de mult și cât de rapid am putut să mă schimb. Cât de tare mi s-au schimbat prioritățile. Cât de prudent și de temător uneori am devenit. Sunt cu ochii pe ea ca pe butelie. Poate nu-i foarte bine. Cât de tare mă pot transforma într-o fiară dacă ceva o amenință. Cât de mult poți să îți iubești copilul, fluturii în stomac sunt apă plată pe lângă asta. Cât de mișto e să citești povești seara chiar dacă ești chisăliță de oboseală. Cât de mult ajungi să vrei ceva ce își dorește copilul tău. Câte lucruri pe care nu le vedeai înainte ajungi să le observi. Cât de mult îmi doresc ca țara noastră să devină mai bună pentru ca ea să nu plece în alta și să o văd rar. Ce mamă bună e Cristina. Deși pe asta o simțeam înainte ca Alexandra să se nască.
Care sunt valorile pe care vrei să le transmiți copilului tău și pe care ți-ar plăcea să le insufle și alți părinți copiilor lor?
Pfoai, greu. Să fie altruistă, deschisă, independentă, corectă, luptătoare, tolerantă doar atunci când e cazul, adaptabilă, să învețe să facă ce își dorește nu ce își doresc alții, să meargă până la capăt atunci când crede cu tărie în ceva dar, subiectiv vorbind, i-aș spune să abandoneze dacă se pune în pericol. Să nu uite niciodată cine e și de unde se trage, indiferent de unde ar ajunge. Să fie mândră de ea, indiferent de ce spun alții. De fapt, să nu îi pese de ce spun alții. Să aibă încredere întotdeauna în noi, indiferent de ce s-ar întâmpla. Să știe că noi vom fi întotdeauna aici pentru ea. Cât mai mult, sper eu, până va întâlni pe cineva alături de care să fie fericită. Un cineva pe care să-l validez eu :).
Care este mesajul cărții ”Țup. Imposibil e doar un cuvânt” și de ce crezi ca e important pentru copii să îl asimileze?
Povestea le spune copiilor să vadă ce e bun și frumos în cineva, nu e important cum arată acel cineva ci cum simte, ce gândește și ce face. Să lupte când își doresc cu adevărat ceva, să nu se dea bătuți când greutăți le apar în cale, să nu judece niciodată după aparențe ci să încerce să meargă dincolo de ele. Să-și folosească mintea, să fie curajoși, să fie de ajutor de câte ori pot, să îndrăznească, să încerce, să experimenteze, să-și transforme dorințele în realitate. IMPOSIBIL chiar e doar un cuvânt, sunt oameni care ne dovedesc în fiecare zi asta. Vreau ca fata mea să o știe, vreau ca și alți copii și părinți să o știe. Să fim serioși, dacă eu am ajuns să scriu povești, orice e posibil.
Și mai vreau să spun ceva. Și proiectul Poveștile Cristinei ar fi putut părea imposibil de realizat la prima vedere. Cred că sunt deja peste 100 de oameni care au contribuit gratuit la el, doar pentru a oferi o bucurie copiilor. Zeci de oameni din televiziune, radio ori din lumea teatrului, zeci de ilustratori, mulți editori de montaj, Silivan Tomescu, cel care a făcut siteul și echipa lui de la Webefektiv, toți au contribuit din bunătate, nu pentru bani. Poveștile noastre le sunt oferite tuturor gratuit datorită lor. Deși lumea asta a noastră e uneori acoperită de răutate, ură, prostie, invidie, lipsă de toleranță, egoism și alte cele, e și multă multă bunătate în ea. Le mulțumesc încă o dată lor, părinților și copiilor ce iubesc poveștile noastre, editurii Curtea Veche care a riscat și a publicat poveștile unora apăruți din neant și care s-au apucat să scrie la 40 de ani.
Promitem să mergem mai departe, poveștile fac lumea mai frumoasă.
