DISCLAIMER: Totul Despre Mame condamnă gestul de a oferi bani la naștere și atrage atenția asupra faptului că o astfel de faptă poate avea repercusiuni legale atât asupra celui care primește, cât și a celui care oferă bani.
Articolul de mai jos a fost scris în anul 2012
Da, în maternităţile din România se dau bani la negru, adică se dă şpagă. În aşteptarea unei reforme reale a sistemului de sănătate şi de asigurări medicale, acest lucru nu este niciun secret pentru nimeni: nici pentru pacienţi, nici pentru personalul medical.
Aşa că haideţi să vorbim şi despre suma cu care trebuie să plecăm la spital! Dacă tot am vorbit despre bagajul pentru spital, despre obiectele necesare iniţierii unei alăptări de succes încă din maternitate, trebuie să vorbim şi despre câţi bani pregătim în plicuri, nu? O să scoatem din discuţie clinicile particulare, unde lista de preţuri e afişată la vedere şi unde scapi de incomoditatea de a băga bani în toate buzunarele şi o să aducem în discuţie maternităţile de stat.
Eu am născut de două ori la maternităţi de stat şi la fiecare naştere am trecut prin momente în care m-am simţit extrem de jenată. Personalul medical n-a avut, în schimb, nicio problemă.
Aşadar, cât mai costă o naştere?
Am plecat de acasă cu 3.000 de lei. Au fost distribuiţi astfel:
– 1.200 lei medicul ginecolog (a fost operaţie de cezariană după o sarcină cu probleme);
– 300 lei medicul anestezist;
– 150 lei medicul neonatolog;
– 100 lei moaşa;
– 50 de lei pentru cele două asistente medicale.
Cheltuieli pe parcurs:
– 10 lei pentru cei doi brancardieri;
– 5 lei pentru fiecare asistentă, la fiecare gest (monitorizat perfuzie, administrat calmante, schimbat pansamente etc.);
Înainte de a scrie acest text am vorbit cu multe dintre mămicile din jurul meu şi am descoperit că preţurile variază nu numai de la naştere la naştere (naşterea naturală e mai ieftină decât cezariana), dar şi în funcţie de spital, medic, pacient sau posibilităţi financiare.
Ca idee, la spitalele din Bucureşti preţurile variază între 800 şi 1500 de lei pentru o cezariană. O naştere naturală costă între 400 şi 800 de lei. Un anestezist va primi între 250 şi 400 de lei, un neonatolog între 100 şi 150 de lei, iar moaşele în jur de 50 de lei.
Majoritatea mămicilor cu care am vorbit au plecat de acasă fără să cunoască prea bine „tarifele”. Au făcut un research la faţa locului, printre colegele de salon. Adevărul e că, de cele mai multe ori, preţurile se fixează în sala de travaliu sau în blocul preoperator, în cazul în care nu faceţi apel la una dintre următoarele variante:
- Discutaţi cu o mamă care a născut în maternitatea respectivă şi, varianta ideală, cu acelaşi medic. Aveţi grijă ca faptele să fie de actualitate, adică naşterea să fi avut loc în anul respectiv… Altfel, poate au survenit schimbări pe piaţă!
- Discutaţi cu medicul ginecolog. Nu, n-o să-l întrebaţi caţi bani trebuie să îi daţi lui, dar îl puteţi întreba care sunt costurile în cazul celorlalte cadre medicale care se vor fi în sala de naştere/operaţie. El s-ar putea să vă îndrume cel mai bine, dacă vă permiteţi să abordaţi astfel de subiecte.
Şi dacă nu vrem să dăm şpagă?
Aşa cum am spus mai sus, nu toată lumea se simte confortabil căutând buzunarul în timp ce persoana în halat se face că nu vede, dar stă cu el foarte expus. Ce facem dacă nu vrem şi nu dăm şpagă?
Din păcate, nu avem multe variante, în afara maternităţilor private. Am o prietenă căreia i s-a părut foarte umilitor să dea bani personalului medical, aşa că a cumpărat cadouri pentru medicul ginecolog, pentru medicul neonatolog şi a avut tot felul de mici „atenţii” pregătite pentru asistent şi infirmiere. Am auzit şi de cazuri în care medicii nu au acceptat plicul, dar eu, personal, nu am cunoscut pe nimeni personal căruia să îi fie refuzaţi banii.
În aşteptarea momentului în care nu se vor mai da şi nu se vor mai primi bani la negru în spitalele noastre, noi vă lansăm o întrebare: pentru ce dăm şpaga la naştere? Am alcătuit o listă de motive adunate de la alte mămici sau din experienţele personale:
1. Pentru că aşa e obiceiul/ toată lumea dă.
2. Pentru că şi cadrele medicale aşteaptă şpagă.
3. Pentru ca personalul medical să ne trateze cu amabilitate.
4. Pentru ca medicii să fie mai atenţi.
5. Pentru că am vrut să răsplătim cadrele medicale pentru reuşită.
6. ………
7. ……….
8. ………
9. ………
10. ……….
Completaţi voi!