Cum scoatem petele de transpirație sau deodorant

Iulia Mirică
transpiratie-totul-despre-mame

Cum îndepărtezi petele de transpirație și deodorant?

Transpirația este o acțiune necesară a organismului uman, prin intermediul ei reușind să ne menținem o temperatură potrivită. Aceasta implică cea mai mare parte a corpului uman, pielea, iar oricât de mult am încerca să acoperim faptul că transpirăm, uneori nu este posibil. În momentul când transpiraţia mai și miroase, avem neapărată nevoie de un antiperspirant sau de un deodorant pentru a reduce umezeala și mirosul organismului. Partea proastă este că în acelte momente există și mai multe substanțe chimice care interacționează cu materialele pe care le purtăm și care se pot integra în timp, în haine. Deoarece există anumite metode prin care se pot îndepărta petele de transpirație și deodorant, noi am făcut o listă, pentru a vă veni în ajutor!

De ce se creează petele de transpirație și deodorant?

Petele de transpirație și deodorant sunt greu de eliminat. Atât deodorantul, cât și antiperspirantul conțin săruri de aluminiu (clorură de aluminiu, clorhidrat de aluminiu și/sau aluminiu-zirconiu), care sunt de fapt ingredientele active utilizate să oprească transpirația. De-a lungul timpului, sărurile de aluminiu combinate cu mineralele din sudoare devin umede și se îmbibă în materiale, provocând și decolorarea acestora.

Amoniac și apă pentru petele de transpirație sau deodorant

Amoniacul de uz casnic curăță în general și este foarte bun pentru îndepărtarea petelor dificile și a murdăriei. Amoniacul are, însă, un miros pregnant, așa că va trebui să deschideți fereastra atunci când îl folosiți. Din cauza faptului că amoniacul este atât de alcalin, acesta este foarte coroziv și oxidant şi vă va ajuta să despărțiți mineralele care leagă materialul de petele de transpirație sau deodorant. Pentru a face acest lucru se amestecă 1/4 cană de apă cu 1/4 cană de amoniac. Se tamponează soluția de curățare pe pată și se lasă timp de 60 de minute. Apoi, spălați în conformitate cu instrucțiunile de pe etichetă.

Aspirină pentru petele de transpirație sau deodorant

Aspirina (acidul acetilsalicilic) reprezintă o modalitate foarte bună de a elimina petele de transpirație. Se zdrobesc și se dizolvă 2 aspirine în jumătate de cană de apă foarte fierbinte. Se tamponează soluția pe pata de transpirație. Se lasă să acționeze timp de 2-4 ore. Se aplică puțin detergent de rufe pe pată chiar înainte de spălare și se masează ușor, după care se spală obișnuit. Repetați acest proces, dacă este necesar.

Bicarbonat de sodiu pentru petele de transpirație sau deodorant

Bicarbonatul de sodiu este o modalitate foarte bună de a îndepărta petele și mirosurile. Faceți o pastă din 4 linguri de bicarbonat de sodiu și 1/4 cană cu apă caldă. Frecați soluția de bicarbonat de sodiu pe pată, cu degetele. Se lasă să acționeze pe pete timp de 2 ore. Se aplică și puțin detergent de rufe pe pată chiar înainte de spălare, se masează ușor și se spală.

Citeşte şi:
Ce pot ascunde mirosurile urâte ale copilului?
Remedii naturiste împotriva transpiraţiei excesive
Probleme stânjenitoare în timpul sarcinii

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa