Mască de față cu turmeric (curcuma)

Iulia Mirică
masca-de-fata-cu-turmeric-totul-despre-mame

3 tipuri de mască de față cu turmeric

Curcuma este un condiment galben deschis, folosit în multe dintre rețetele tradiționale indiene, asiatice și orientale, însă cele mai multe persoane nu știu că atunci când acest ingredient este combinat cu iaurt, lapte sau ulei de măsline, se poate transforma într-o mască de față cu turmenic cu proprietăți anti-inflamatorii și anti-oxidante. Există multe tipuri de măști faciale cu diverse ingrediente în comerț, specializate pentru felurite tipuri de piele. Însă există și varianta de a vă prepara voi acasă propriile măști, în acest fel știind exact ce ingrediente conțin acestea. Beneficiul, în afară de cel financiar, este faptul că puteți încerca diferite combinații de ingrediente, pe lângă turmeric, înainte de a vă hotărî care se potrivește cel mai bine pentru tipul de piele. Iată ce combinații puteți încerca și voi acasă, fără o vizită inutilă la salonul cosmetic sau la magazinele de cosmetice!

Mască de față cu turmeric şi iaurt

Pentru a face această mască de față, se combină puțină miere, iaurt sau lapte împreună cu câteva linguri de turmeric într-un bol mic. Se amestecă bine până când se formează o pastă omogenă și se aplică pe pielea proaspăt spălată. Se lasă să acționeze această mască timp de cel puțin 20 de minute, după care se clătește fața cu apă călduță.

Mască de față cu turmeric împotriva inflamațiilor

Curcuma are proprietăți antiinflamatorii uimitoare și, prin urmare, masca cu turmeric funcționează foarte bine în cazul inflamațiilor pielii. Pentru o mască utilă în acest sens se amestecă turmeric pur împreună cu ulei de migdale organic/pur și se aplică pasta formată pe zonele afectate ale feței. Se lasă să acționeze pentru aproximativ 10 minute, după care se clătește fața cu apă. Uleiul de migdale este cunoscut pentru beneficiile pe care le aduce sănătății. Uleiul de migdale, împreună cu curcuma, va contribui la combaterea infecțiilor pielii și, de asemenea, va face pielea să arate mai tânără. Această mască poate fi, de asemenea, preparată și cu miere organică. Se amestecă mierea cu turmericul și se aplică pe față. După ce se lasă să acționeze pentru 10 minute, se spală fața.

Mască de față antioxidantă cu turmeric

O mască de față antioxidantă cu turmeric se obţine prin combinarea uleiului de susan împreună cu turmericul. Uleiul de susan este un antioxidant puternic, la fel cum este şi curcuma, și este absorbit ușor de piele. Utilizarea uleiului de susan este recomandată pentru tratarea afecțiunilor pielii uscate, precum psoriazis și eczeme. Dacă aveți pielea uscată, încercați această mască o dată, pentru a observa diferențele pe care le poate face.

Citeşte şi:
Măşti de faţă pentru întinerire
Scorţişoară pentru tratamentele de frumuseţe
Cum alegi cea mai bună bază de machiaj
Cremă antirid bio făcut în casă

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa