5 soluții pentru a ameliora aspectul vergeturilor
Dacă cineva ar inventa o cremă care să şteargă definitiv şi irevocabil vergeturile, probabil că ar deveni în câteva săptămâni cel mai bogat şi cel mai faimos om din lume. Dar, din păcate, şansele ca cineva chiar să inventeze o astfel de cremă sunt aproape de zero. Aşa că nu ne rămâne decât să oftăm şi să încercăm să căutăm soluţii alternative pentru a îmbunătăţi aspectul micilor liniuţe care ne fac să suspinăm atunci când probăm costumul nou de baie sau jeanşii scurţi din liceu. Aşadar, ce ne facem cu vergeturile?
Ştim că vergeturile apar în viaţa noastră în cazul în care pielea trece printr-un proces de întindere (sarcină, îngrăşare, creştere bruscă în înălţime) şi că nu vor să se mai despartă de noi, în ciuda eforturilor noastre de a le spune „adio”. Veştile bune sunt că aspectul vergeturilor se îmbunătăţeşte în timp (se subţiază şi se deschid la culoare) şi că ele nu reprezintă o ameninţare pentru sănătate, ci sunt doar inestetice.
5 sugestii pentru a ameliora aspectul vergeturilor
1. Exfoliază-ţi şi hidratează-ţi pielea. Îndepărtarea straturilor de celule moarte ale pielii ar putea ajuta la reducerea vergeturilor şi la prevenirea apariţiei unora noi. Aşa că nu sări peste exfolierea săptămânală şi nu uita niciodată să hidratezi zonele cu probleme. Noi îţi recomandăm în acest scop untul de shea.
2. Dacă exfolierea nu are niciun efect, apelează la microdermabraziune. Aceasta este o procedură noninvazivă de peeling şi ajută la îndepărtarea stratului superficial al celulelor pielii prin intermediul unor granule abrazive. Ca şi în cazul exfolierii, reînnoirea stratului superior al pielii poate contribui la ameliorarea aspectului vergeturilor.
3. Foloseşte o cremă care îmbunătăţeşte aspectul pielii şi ajută la estomparea liniilor fine. Aceste creme sunt ineficiente în cazul vergeturilor mai vechi, dar pot avea efect în cazul vergeturilor nou apărute. Studiile au arătat că aplicarea cremelor cu acid hialuronic, vitamina E, elastină şi mentol au ameliorat vizibil vergeturile „tinere”. Atenţie, o astfel de cremă trebuie recomandată de medicul dermatolog.
4. Consumă alimente neprocesate, bogate în vitamine. Din meniu nu trebuie să îţi lipsească vitaminele A, C şi E, esenţiale pentru sănătatea pielii. Nu te feri nici de alimentele care contribuie la formarea colagenului (orez brun, ardei gras, cereale integrale, supe de pui şi de vită), nici de alimentele bogate în acizii graşi (prezenţi în uleiul de peşte şi în uleiurile vegetale de calitate), deoarece aceştia creează o barieră protectoare în jurul celulelor.
5. Fă-ţi cadou un tratament cu laser. Dacă vergeturile tale rămân foarte vizibile în ciuda tuturor eforturilor tale, poţi recurge la un tratament cu laser. Acesta este cel mai eficient mod de a scăpa de vergeturi, dar şi cel mai costisitor. Laserul îndepărtează un strat subţire de piele şi, când pielea se reface, vergeturile sunt mult mai puţin vizibile.