Sunt filme pe care le vezi și le uiți, sunt filme care-ți plac pe moment, dar nu lasă nimic în inima ta, ori filme pe care nici măcar nu le duci până la capăt. Și mai sunt câteva filme pe care le întâlnești o dată-n viață și-ți rămân la suflet, așa, ca un prieten bun, ca un om care te-a scos din impas, ca ceva „rar și prețios”, cum obișnuiește să spună fiul meu despre tot ce-i atinge sufletul lui pur. Așa e „Crăciun cu Ramon”: un film despre bunătatea din oameni, despre magia Crăciunului, despre puterea credinței și a lui „împreună”.
Stăteam și mă gândeam dacă filmul ăsta ar fi avut alt farmec fără Pavel Bartoș, dacă alt actor de la noi ar fi putut să fie Ramon, și n-am găsit vreun răspuns. Poate, doar poate, pe Jim Carrey l-aș mai fi văzut în rolul principal. Energia lui Bartoș este de-a dreptul molipsitoare; arde pur și simplu în fiecare scenă. Nici nu știi unde se termină Bartoș și unde începe Ramon. Cred că asta fac actorii valoroși: te fac să uiți de ei și să-i vezi doar prin ochii personajului pe care-l joacă, iar Ramon e genul de om pe care n-ai cum să nu-l iubești, doar dacă ai o inimă de piatră.
„Crăciun cu Ramon” e cel mai frumos film de Crăciun pe care l-am văzut vreodată
A doua zi după lansare am fost cu fiu-meu la cinema să vedem „Crăciun cu Ramon”. Știam de mult când apare, ne pusesem în lista de dorințe din decembrie 2025 să-l vedem. Știu că o să fie, la un moment dat, și pe Netflix, dar ca să onorăm munca unor oameni care au lucrat luni bune la proiectul ăsta, n-aveam cum să ratăm premiera.
La avanpremiere mergem rar, pentru că evităm, în general, aglomerația. Ne-ar fi plăcut o poză cu actorul principal, dar ne-am făcut-o noi, în mintea noastră, în cadrele superbe ale filmului. Așa că încep cu sfârșitul: „Crăciun cu Ramon” e cel mai frumos film de Crăciun pe care l-am văzut vreodată. Ah, dacă aș fi știut cât este de emoționant, nici rimel nu mi-aș fi dat când am plecat de acasă!
Credeam că va fi un strop de magie și mai multă comedie, dar am plâns ca un copil și mi-am șters colțul ochiului să nu mă vadă copilul cum lăcrimez la fiecare fază din filmul ăsta perfect. Ramon e emoție, speranță, omenie, e curaj, inconștiență, „buturuga mică ce răstoarnă carul mare”, e simplitate și complexitate, e iubire, magie, Crăciun, tradiție, copilărie, maturitate, comunitate, e forță, e motivație. Ramon pare un personaj simplu, dar e profund până-n măduva oaselor. E genul de film care „rezolvă” probleme existențiale, care-ți arată că, totuși, se poate, că întotdeauna există o șansă, că viața chiar merită trăită ca un miracol, că nici în ruptul capului să nu te dai bătut, că familia e sfântă și că pentru cei dragi poți muta și munții.
V-aș spune povestea, dar nu mai bine o vedeți cu ochii voștri?!
Ca să dau puțin din casă, în „Crăciun cu Ramon” e tot ce-i mai frumos din oameni pus într-o producție cinematografică de o oră și jumătate. De ce m-a atins pe mine cu adevărat filmul ăsta? Pentru că am găsit în el lumea aia perfectă din mintea copilului meu. E o oază de bunătate, sunt oameni care ies noaptea pe stradă cu felinarele în mână ca să readucă magia sărbătorilor în orașul lor.
Nu există expresii vulgare, nici violență de vreun fel, nici scene sexy, nici urmăriri periculoase. Într-un fel de neînțeles pentru alți producători de film, se poate face un produs de calitate fără „ingredientele aducătoare de audiență”, și asta pentru că în fiecare om (încă) zace copilul de odinioară care tânjește după valorile care dau sens vieții: familie și iubire necondiționată, prietenie și ajutor, speranță și visuri împlinite.
Nu sunt mașini de lux, dar e un tractor cu remorcă urmărit de poliție; nu sunt haine de fițe, dar Ramon are deja legendarul costum maro; nu sunt cadouri scumpe, dar sunt oameni care iubesc gogonelele (ca și mine!); nu sunt găști de cartier, dar personajul principal are trei prieteni „indubitabil” (să nu uitați replica asta din film!) de loiali; nu este despre familii perfecte, ci despre familii reale, cu o mamă care în trecut era pe străzi, iar acum are un prunc în pântec și mai câștigă și o nepoată de care nu știa.
Eroul principal nu are mușchi, nici nu-i vreun top model, dar e OM. Un om cum vezi din ce în ce mai rar în zilele noastre. E așa cum visează copilul meu să fie oamenii din viața lui: buni până-n străfundul sufletului.
De ce să vezi „Crăciun cu Ramon”?
Dacă tot ce am scris mai sus nu e suficient să te convingă, ți-aș mai pune o întrebare: când te-ai simțit copil ultima oară? Sau, mai bine zis: când ai mai văzut ceva care să te facă să crezi din nou în magia Crăciunului, în oameni, în bunătatea din ei? Când ai plâns ultima dată de fericire?
Când ai ieșit de la un film românesc și nu ți-a părut rău că ai dat banii pe bilet? „Crăciun cu Ramon” e răspunsul la toate aceste întrebări! Pentru că, dincolo de profunzimea emoțiilor, mai e ceva: producția cinematografică în sine este spectaculoasă, cu cadre clare, filmate domol, cu o Oradea îmbrăcată în straie de sărbătoare, cu detalii vii, puse într-o evidență surprinzător de simplă, cu actori care joacă „ca afară” și nu strică magia poveștii cu rigiditatea interpretării.
Da, există și plasare de produse, dar e mai naturală ca niciodată. Nimic țipător, nimic „pe față”, toate scenele cu parteneriat plătit sunt create atât de firesc, încât unele îți înduioșează inima, cum este scena de final cu steaua din vârful bradului.
Mulțumesc, Pavel Bartoș, pentru cel mai frumos dar de Crăciun din anul ăsta. Știu că e o parte din tine în spatele acestei minunate povești. Da, ai strâns o echipă mare în jurul tău și mulți oameni faini au pus umărul să-ți vezi visul cu ochii. Dar dacă nu erai tu, cu energia ta bună și cu credința că lucrurile se pot mișca în direcția corectă, n-ar fi ieșit frumusețea asta de film.
Ramon e o parte din tine și asta am simțit prin toți porii: atunci când există cineva cu inima mare cât bradul de Crăciun, imposibilul devine posibil, iubirea aprinde lumina în întuneric, oamenii pot face lucruri împreună, iar magia ia locul realității și ne arată că oricare dintre noi poate avea bucățica lui dintr-o poveste cu „au trăit fericiți până la adânci bătrânețe”.
