Se lansează volumul Reţete de jocuri!

TOTUL DESPRE MAME

Noi vă spunem un singur lucru, 100% sincer: dacă cineva ne-ar trimite pe o insulă pustie (pe care încape, desigur, o singură familie), am lua cu noi o cutie de chibrituri, un briceag și cartea psihologului american Lawrence J. Cohen, Rețete de jocuri – De ce și cum să te joci cu copilul tău (Editura Trei, 2012). Și să știți că nu glumim!

Laureat cu Medalia de aur a NAPPA (National Parenting Publications Awards) în 2001, volumul Rețete de jocuri ne reamintește cum să comunicăm cu copiii noștri prin joc. Lucru firesc, dar care, of, adulților nu le mai stă de mult în fire. „Ca majoritatea psihologilor – și majoritatea părinților – am învățat cele mai multe lucruri pe care le știu despre copii așezându-mă pe podea și jucându-mă cu ei”, spune autorul la începutul volumului. El continuă, apoi, cu modestie și înțelepciune să ne explice cum să readucem bucuria în familia noastră, indiferent dacă e vorba de convinsul copiilor să-și facă temele, rezolvarea de comun acord a chestiunilor organizatorice sau soluționarea unor probleme spinoase cum ar fi gelozia între frați. Lawrence J. Cohen, Ph.D., este psiholog specializat în jocul copiilor și terapie prin joc. El susține ateliere de parenting prin joc pentru părinți, profesori și profesioniști din domeniul educației.

Dacă ridicați suspicioși din sprâncene și în sinea voastră vă spuneți că nu este nevoie de încă o carte care să ne învețe cum să ne creștem copiii – și mai ales cum să ne jucăm cu ei – noi vă spunem că acest volum este plin de idei practice și suntem gata să promitem că veți afla niște lucruri despre voi și despre capacitatea voastră de a vă juca de care nu aveați habar. Scopul final este crearea unor legături sigure între părinți și copii, inițierea unei comunicări reale, reducerea intensității și numărului conflictelor, or interacțiunea prin joc este o cale ideală de a obține aceste lucruri. Și, veți vedea, după ce aplicați unele dintre ideile lui Lawrence J. Cohen, inspirația și propriile idei de jocuri nu vă vor mai da pace și, în final, momentele dificile din viața de zi cu zi vor mai un pic mai puțin dificile.

 

CE? Lansarea volumului Rețete de jocuri în prezența autorului, Lawrence J. Cohen

CÂND? Joi, 4 octombrie, la ora 18.00

UNDE? Café Verona, Librăria Cărturești, strada Pictor Arthur Verona 13-15

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa