Muzeul Copilăriei ne cheamă la joacă!

Știm cu toții că joaca copiilor nu e o simplă joacă, doar suntem părinți informați și citiți, la curent cu cele mai noi teorii despre playful parenting și joaca terapeutică. Dar, înainte de a afla noi despre aceste teorii, înainte ca ele măcar să existe, înainte ca autorii lor să se fi născut, exista, pur și simplu, joaca.

Fiecare copil este un mic demiurg

Copiii nu ne-au așteptat pe noi, adulții, să ne dăm seama cât de importantă și serioasă este joaca lor. De sute și mii de ani ei își văd de jocul lor, inventează jucării și rime noi, imaginează lumi imposibile și repetă de fiecare dată, cu fiecare joc, cu o dezinvoltură pe care noi, adulții, am pierdut-o, facerea lumii. Fiecare copil este un mic demiurg care recreează lumea de fiecare dată când își înșiră jucăriile pe covorul din sufragerie sau în praful din ogradă. Expoziția De-a facerea Lumii. Jocuri și jucării, cea de-a șasea expoziție din cadrul Muzeului Copilăriei, este deschisă la Muzeul Țăranului Român (sala Irina Nicolau) între 19 decembrie 2012 și 30 ianuarie 2013 pentru toți cei dispuși să exploreze forța incredibilă și fragilitatea înduioșătoare a jucăriilor de azi și de ieri.

Expoziția adună jucării de acum 100 de ani și jucării moderne, rime din anii 1970 și păpuși de paie, șotronul desenat pe asfalt, Țară, țară, vrem ostași, jucării din lut modelate special pentru expoziție, dar și piese rare din colecția Muzeul Țăranului Român.

Pentru mine, cel mai impresionant colț a fost cel al păpușilor. Cu siguranță, fetița din mine a vibrat la vederea ochilor de sticlă și a părului de plastic pe care îl pieptănam cu atâta grijă, dar aici e mai mult de atât. Păpușile din expoziție au fiecare povestea ei, iar pe mine povestea și ochii păpușii Gabriela m-au sedus iremediabil:

Povestea păpușii Gabriela

„Păpuşa Gabriela a fost cumpărată în 1941 la Sibiu, unde familia Georgetei, care avea patru ani pe atunci, era refugiată din calea războiului. E o păpuşă nemţească din celuloid, cu ochi de sticlă, cum era ultima modă în anii aceia. Nu toată lumea avea asemenea păpuşi. Majoritatea păpuşilor erau din hârtie, din carton, imprimate în anumite posturi, dar mai ales făcute de copii… Georgeta iubea păpuşile atât de mult, încât le colecţiona încă de pe atunci. Când, în 1945 părinţii săi (medici fiind) s-au întors în Cluj, avea deja 32 de păpuşi. Dar nu a fost salvată decât păpuşa Gabriela, pentru că au împachetat repede ce au putut şi, evident, jucăriile au rămas locului. În 1945, Georgeta era la bunici, la Lipova, cu Gabriela, care a rămas astfel singura păpuşă din colecţie.

Gabriela are şi o cicatrice: piciorul drept este topit. Într-una din zilele când părinţii spălau rufe la cazan, în curte, aşa cum se făcea mai demult, după ce s-a terminat treaba, a rămas o grămadă de cenuşă. Georgeta s-a dus cu păpuşa să o plimbe pe-acolo, fără să îşi dea seama că în cenuşă mai erau câteva bucăţele de jar…

Când se strica, Gabriela era reparată fie de bunicul Georgetei, fie în Cluj la „Clinica de păpuşi”, unde se reparau păpuşi de toate felurile. Hainele nu mai sunt cele originale. De atunci, din anii 1940, a schimbat garderoba de multe ori, cu hăinuţe făcute de bunica Georgetei. Rochiţa pe care o poartă acum e făcută chiar de Georgeta, acum vreo 20 de ani.”

An tan tiki tan

Folclorul copiilor cuprinde toate micile poezii cu care aceștia își încep jocurile. Vă sună cunoscut?

An tan tiki tan

Sever căpitan

Andalache

Bimbalache

Glonț (culeasă în București în 1972)

Sau poate numărați altfel:

Una mina

Dudumina

Trei ori opt

Pisicopt

Căzărica

Miorica

Roșu

Pop

Pic (culeasă în Golăiești – Iași în 1971)

Toate aceste poezele-rime marchează intrarea într-o lume magică, unde regulile adulților nu mai funcționează, ci doar regulile copilăriei sunt valabile. Puțină magie albă, nu-i așa?

Dar să nu uit micile detalii care pe mine mă încântă în Muzeul Copilăriei găzduit de Muzeul Țăranului Român: felul în care un hidrant (geamul acela anost, cerut de normele de protecție împotriva incendiilor, prezent în majoritatea sălilor de expoziție) devine la Muzeul Țăranului Român suport pentru expunere; felul în care hidrantul nu este ascuns, ci, dimpotrivă, arătat, împodobit, pictat mă face să cred că oamenii mari nu au uitat cu totul să se joace. Într-un fel serios și profund, muzeele bune sunt joaca oamenilor mari, iar Muzeul Copilăriei se joacă de un an de zile cu imaginația și amintirile noastre.

CE? De-a facerea lumii. Jocuri și jucării, cea de-a șasea expoziție din cadrul Muzeului Copilăriei