Educația, în haine de sărbătoare. Cea de a VIII-a ediție a Balului Britanic are loc pe 9 iunie 2019

TOTUL DESPRE MAME

Foarte aproape de Ziua Educației, International House Bucharest și English Kids Academy organizează pentru al optulea an la rând evenimentul educațional Balul Britanic. Evenimentul va avea loc pe 9 iunie 2019, în grădina Hotel Caro din București.

„Natura ne aseamănă. Educaţia ne deosebeşte.” (Confucius)

Cu o tradiție deja renumită printre evenimentele cu miză profundă pentru educația și viitorul copiilor din România, Balul Britanic va beneficia și în acest an de spriijinul Ambasadei Marii Britanii la București și de atenția Casei Regale a Marii Britanii. Balul Britanic este organizat cu sprijinul Inspectoratului Școlar al Municipiului București.

„Este modul nostru autentic de a închide anul școlar, de a ne bucura de reușitele elevilor și de a face încă un pas înainte în ceea ce privește educația copiilor noștri”, a declarat Mihai Laurentiu Gânj, Președinte English Kids Academy.

„An de an înregistrăm rezultate remarcabile în activitatea pe care o desfășurăm, iar asta se datorează numai și numai copiilor. Efortul lor și dorința de a performa răsplătesc toate eforturile noastre și ne fac să ne uităm cu speranță către viitor.”

Dans, costume de epocă și multă distracție

Cu mic și cu mare, copii, părinți și bunici, se vor bucura împreună, la sfârșit de an școlar, în cadrul Balului Britanic, de un eveniment de poveste cu prinți, prințese, magie și multă bună dispoziție.

Balul Britanic oferă un program cultural complex, incluzând reprezentațiile artistice ale copiilor prezenți la eveniment, dar și pe cele ale unor artiști cunoscuți. În cadrul evenimentului vor fi premiați elevii English Kids Academy din clasele II – XII şi elevii participanți la concursul de engleză Fonix. Aceștia vor purta purta costume de epocă, bucurându-se de premii, concerte şi multe surprize.

Suținem cauzele caritabile

De asemenea, ca în fiecare an, în aceeași zi vor fi strânse fonduri care vor fi donate unor importante cauze caritabile. Principalele teme și cauze caritabile susținute de-a lungul anului prin donațiile strânse cu ocazia Balului Britanic:

  • 2013: copiii au fost încurajați să conștientizeze importanța responsabilității sociale, a salvării planetei și a mediului înconjurător; în 2013, Balul a sprijinit Asociația copii în dificultate;
  • 2014: i-am îndemnat pe copii să gândească și să acționeze în sensul întrebării: Cum să facem o lume mai bună? Am oferit  ajutor bătrânilor aflați dificultate și de care au grijă în acest moment oamenii de la Fundația CASA PÂINII.
  • 2015: le-am propus copiilor să se gândească la viitor, la viitorul lor și al altor copii. Cauza caritabilă s-a îndreptat spre SOS Satele Copiilor. Colaborarea cu SOS Satele Copiilor este una care a început cu mulți ani în urma prin organizarea unor cursuri pentru copiii din SOS care se pregateau să iasă din comunitate și să își ia viața în piept.
  • 2016, 2017 si 2018: am învățat despre acceptarea diferențelor dintre oameni și formarea respectului reciproc. Sumele strânse prin taxa de participare au fost direcționată către Centrul Steluțelor – Asociația M.A.M.E.

Despre edițiile trecute ele evenimentului, puteți afla mai multe aici.

Despre International House Bucharest

International House Bucharest este liderul cursurilor de limba engleza din România (poziție certificată de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, timp de 6 ani la rând) și este membru al International House World Organization, organizație care numără peste 150 de centre de limbi străne în peste 50 tari. International House, cu o existență de peste 60 de ani pe piața produselor culturale și având sediul în Londra a pus bazele standardelor predării limbii engleze în lume – primul curs de pregătire a profesorilor de engleză din lume a avut loc în International House în Londra, acum mai bine de 50 de ani.

International House este prezentă pe piața din România de 15 ani. De anul acesta, International House București a lansat centrul CELTA de formare a profesorilor, alăturându-se astfel unui grup de elită format din peste 300 de centre aflate în parteneriat cu Cambridge Assessment English în 70 de ţări din lume, şi devenind unul dintre cele 58 de Centre CELTA de Formare Profesională pe care International House World Organisation (IHWO) le are la nivel global şi unde 4000 de profesori urmează cursul CELTA în fiecare an.

Despre English Kids Academy

English Kids Academy este divizia International House specializata în predarea limbii engleze pentru copii. English Kids Academy, prin International House Bucharest, este singurul centru acreditat de pregătire a profesorilor în predarea limbii engleze pentru copii și adolescenți, curs de calificare a profesorilor moderat de Universitatea din Cambridge.  

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa