Cu copiii la concerte. Ne distrăm în familie sau cel mic rămâne acasă?

TOTUL DESPRE MAME

Cum să îi lăsăm pe cei mici acasă tocmai acum, când ne scoatem de la naftalină jeanşii rupţi şi mergem la concertul trupei rock pe care o adoram în liceu? Cum să nu împărţim cu ei acest moment special pe care îl vor ţine minte toată viaţa şi la care noi, părinţii, am visat atâţia ani? Toată lumea se distrează, nimeni nu rămâne acasă!

Ei bine, deşi un concert la care merge toată familia sună bine, ar trebui să vă gândiţi foarte serios dacă nu sună şi cam… tare. Expunerea unui copil la stimuli audiovizuali foarte puternici şi la aglomeraţie poate fi neplăcută sau chiar periculoasă. Cântăriţi bine situaţia înainte de a cumpăra bilete pentru toată familia la un concert şi, dacă decideţi să faceţi acest pas, asiguraţi-vă că cei mici se vor bucura de această experienţă în siguranţă. Nu uitaţi că toată familia trebuie să se simtă bine şi fiţi siguri că auzul celor mici nu va fi afectat de expunerea la sunetele prea puternice din timpul concertelor.

O poveste care m-a pus pe gânduri

Nu-mi luaţi în nume de rău această pledoarie. M-am decis să vă spun toate aceste lucruri pentru că mi s-a întâmplat de curând să merg cu soţul meu la un concert de rock într-un spaţiu închis. Lângă noi, pe scaune, stăteau doi copii, frate şi soră. Băieţelul nu cred că avea mai mult de cinci ani, iar fetiţa în jur de zece. Culmea e că erau singuri, părinţii lor aveau locuri în cu totul altă parte, în alt sector, de unde le mai făceau semne cu mâna din când în când, până la începerea concertului. Iniţial am regretat că nu l-am luat cu noi şi pe Petru, fiul nostru, mai ales că băieţelul de lângă noi părea să fie cam de aceeaşi vârstă cu el. Dar, după ce a început concertul şi am auzit (simţit, mai bine zis) nivelul sonorizării, am alungat acel gând.

Sunetul în sală era atât de puternic încât nu ne auzeam între noi decât urlând, basul ne tuna în piept, urechile vâjâiau, scaunele vibrau. Două rânduri mai în spate, o fetiţă de până în doi ani dormea dusă în braţele tatălui, în timp ce mama ei ţopăia fericită lângă ei. Mă uitam la cei doi copii, vecinii noştri de scaune, şi nu păreau să se distreze deloc. Dimpotrivă, când noi (cu toată sala) săream de pe scaune şi ne bâţâiam în picioare, ei rămâneau plictisiţi şi resemnaţi pe scaune, de unde nu mai vedeau nimic. Dacă ne gândim şi la faptul că părinţii lor erau departe şi se distrau în alt colţ de sală, avem tabloul complet al unui abuz. Poate sună dur ce spun, dar ar fi bine şi normal ca atunci când noi, părinţii, ne distrăm, să nu încălcăm limitele copiilor nostri.

Rezistă copilul la sunete atât de puternice?

În plus, nu l-am văzut pe niciunul dintre copiii din sală (şi erau destui!) purtând căşti. Sunetele care depăşesc 80 dB pot fi dăunătoare auzului şi pot afecta definitiv acuitatea auditivă a celor mici. Este o condiţie obligatorie să ne echipăm cu căşti speciale sau cu dopuri de urechi care să taie din frecvenţele medii şi înalte atunci când ne expunem la zgomote cum sunt cele produse de unelte electrice de uz casnic şi bricolaj, când mergem la mitinguri aviatice, în anumite parcuri de distracţii sau la concerte rock. De reţinut este faptul că atunci când trebuie să ridicăm vocea ca să ne facem auziţi, când nu putem auzi ce spune cineva aflat la un metru distanţă, când avem senzaţia de urechi înfundate sau dureroase şi când auzim sunetele estompat după ce ne îndepărtăm de sursa zgomotului, avem toate şansele să ne fi expus unor sunete prea puternice, nocive pentru auz.

Există câteva aplicaţii pentru smart phones care ne arată nivelul zgomotului din locul respectiv şi ne indică cât ar trebui să ne îndepărtăm pentru a nu leza capacitatea auditivă specifică fiecărei grupe de vârstă. Dar acestea nu rezolvă pe deplin problema concertelor în familie. Trebuie să avem în vedere ce gen de muzică se va cânta, cât de potrivit pentru un copil este show-ul respectiv, cam ce tip de public ar veni, cât de aglomerat este, dacă se ţine în aer liber sau în sală închisă şi, nu în ultimul rând, dacă această experienţă e vitală pentru un copil de câţiva anişori.

 Nu vreau să fac pe lupul moralist. Noi l-am luat pe Petru ocazional la concerte după patru ani (după ce am renunţat la multe concerte şi am suspinat adesea spunând despre o listă luuungă de trupe „Lasă, vor mai veni şi la anul, n-o fi ultimul lor concert!”), dar am avut grijă la toţi aceşti factori enumeraţi mai sus şi nu ne-am expus copilul la experienţe extreme. Mai mult, el fiind mare iubitor de muzică rock s-a simţit în largul lui de fiecare dată şi sunt convinsă că va avea amintiri foarte plăcute legate de aceste experienţe, ca viitor adult.

Distracţie plăcută!

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa