Copiii merg la film, la Minimest!

TOTUL DESPRE MAME

Între 6-7 octombrie și 13-14 octombrie, începând cu ora 10.00, copiii sunt așteptați la Minimest, secțiunea dedicată celor mici a Festivalului Internațional de Film de Animație Anim’est. Premiate la festivaluri internaționale, filmele de scurt și lung metraj care vor fi proiectate se adresează în special copiilor cu vârste între 3 și 14 ani, însă suntem siguri că vor fi primite cu entuziasm de întreaga familie.

Copiii vor descoperi personaje noi sau se vor reîntâlni cu personaje celebre, vor vedea povești cu roboți, copii, elefanți, girafe sau urși, trăsniți, cuminți, aventurieri și năstrușnici, așa cum suntem cu toții. Ne vom plimba împreună pe tot globul, din Groenlanda până în Madagascar, pe mare sau în aer, descoperind ce ne face mai buni, mai frumoși, mai curajoși și mai ales ce ne face să râdem mai cu poftă.

Și, pentru că Minimest și-a obișnuit micii spectatori cu surprize colorate în fiecare an, organizatorii au pregătit și de data asta tot felul de ateliere dedicate lor.

Atelierul de decoupage, oferit de SmartKidsLand, este pentru toate vârstele: cu ajutorul unor materiale speciale, copiii vor decora un obiect cu un personaj din desenul animat vizionat.

Al doilea atelier este cel de origami susţinut de trainerii de la Cursuri Origami cu ajutorul Muzeului Antipa, unde cei mici se vor putea familiariza cu tehnica plierii hârtiei, apărută în Japonia acum câteva sute de ani.

Mai mult, toţi copiii care iau parte la programul Minimest pot participa la tragerea la sorţi specială pentru câştigarea unuia dintre cele 24 de locuri gratuite exclusive la atelierele pentru copii JuKaVa.

Ah, și să nu uităm să vă spunem un lucru foarte important: toate filmele vor fi subtitrate în limba română. Ne vedem în următoarele două weekenduri la Cinema Studio, da?

Găsiți programul proiecțiilor pe animest.ro

 

CE? Minimest, secțiunea pentru copii a Festivalului Anim’est.

UNDE? Cinema Studio, Bulevardul Magheru nr. 29, București

CÂND? Între 6-7 octombrie și 13-14 octombrie, începând cu ora 10.00

CÂT? Un bilet la cinematograf – 5 lei, participarea la ateliere – gratuită.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa