Vacanța în Istanbul a fost visul lui David încă din pandemie. Nu știu de unde i-a venit ideea, dar, într-o zi, s-a trezit că vrea în orașul celor două continente. Am tot amânat din varii motive, dar, în sfârșit în iunie 2024 l-am dus pe urmele sultanilor. A fost fericit, a trăit din plin fiecare zi, a mers pe jos zeci de kilometri și nu s-a plâns de nimic. Nu s-a enervat, nu s-a panicat, de parcă a uitat să-și ia diagnosticul după el la plecarea din țară.
N-au fost chiar simpli ultimii 3-4 ani din viața noastră. Cumva, parcă după pandemie ne-am dus în jos și cu sănătatea, și cu finanțele, și cu zenul. Am ținut cu dinții de „normalitate”, de aparențe, dar am reușit doar să ținem totul la minima rezistență. Așa că multe visuri au intrat în sertarul „de rezolvat” care se făcea tot mai mare.
Sunt Georgiana, mama lui David, un adolescent cu autism, iar serialul nostru „La braț cu autismul” a ajuns la episodul 113. Episoadele anterioare le găsești AICI.
„Nu mai vreau să mai amân niciun vis”
Cam asta i-a fost dorința lui David la începutul lui 2024. Și-a propus în noaptea dintre ani să deschidă sertarul și să-și depășească limitele. Și, evident să ajungă la Istanbul, vechea lui idee. S-a documentat pe youtube, a văzut tramvaiul turistic din piața Taksim, moscheele, podurile de peste Bosfor, croazierele.
Cu temele făcute, a început să pună presiune pe departamentul de administrație și finanțare, adică pe noi, părinții. Nașa noastră, care lucrează în Italia, ne invitase la ea o săptămână. Noi eram încântați, copilul nu și nu, că el vrea la turci.
Am început să strângem bani, cât se putea într-o familie cu credit ipotecar. Am vrut să plecăm cu mașina, dar am găsit într-o seară bilete ieftine de avion și am adaptat planul. Abia după ce le-am văzut pe mail și am găsit și un hotel după buzunarele noastre, i-am spus copilului: gata, te ducem la Istanbul o săptămână. În sfârșit, David a răsuflat ușurat, îl dusesem destul cu zăhărelul. Așa că, pe 10 iunie, la ora 5, eram în aeroport, cu destinația mult visată: Istanbul.
Prima impresie contează și turcii l-au dat pe spate pe David din prima
Zborul spre Istanbul a fost destul de rapid, mai mult am stat prin aeroport pentru formalități și îmbarcare. Noroc că Booking ne dăduse un bonus de transfer cu un taxi de la aeroport spre hotel. Gratis, să ne înțelegem! Singura notă autistă din vacanța la Istanbul acolo a apărut: David a refuzat să împartă taxiul (era un fel de van) cu altă familie, pe motiv că au energie negativă (da, mai are din astea uneori).
Nu i-am zis turcului nimic, dar s-a prins singur, așa că ne-a zis simplu: „stai”. Am stat și a venit rapid un alt van doar pentru noi 3 făcut ca o limuzină înăuntru. Fața lui David s-a luminat toată și, nedormit cum era, s-a bucurat tot drumul până la hotel. Drumul e lung, nu e a și cum te-ai duce la noi la Otopeni, că turcii au un aeroport nou, făcut așa, departe, de citești o carte până în centrul orașului.
Hotelul ne aștepta cu camerele pregătite, dar noi am aruncat bagajele în dulap și am luat orașul la picior. Vacanța la Istanbul începuse bine: copilul nu se mai concentra la nimic din ce e în jur, nu mai tresărea pe stradă, nu mai mârâia, nu mai voia acasă. Hopaaaa, stai că nu e rău deloc, ne-am spus noi, părinții anxioși care ne așteptam la alte reacții din partea lui David în orașul ăsta cu o populație mai mare decât toată România la un loc, plus turiștii!
Vacanța în Istanbul în cifre și detalii tehnice
Fac o mică paranteză să vă spun câteva lucruri care ne-au făcut nouă, ca turiști, viața mai ușoară și revin la dispariția semnelor de autism ale lui David în aventura turcească.
- Căutați bilete de avion noaptea, în jur de 12-1, noi așa am găsit destul de ieftine.
- Nu schimbați lire turcești din țară, cursul e foarte prost. Nu știu dacă am voie să dau nume, dar soțul meu, Florin are card la o bancă și, atunci când scoate de oriunde din lume, nu are comision la ea. Așa că a scos direct lire de pe card în Turcia și n-am pierdut niciun leuț.
- De fapt cu asta trebuia să încep: Turcia NU este ieftină, mă rog, Istanbulul nu e ieftin deloc, indiferent ce auziți în stânga și în dreapta!
- Căutați cazare într-o zonă cu acces la metrou sau tramvaie. Istanbulul e absolut imens și ai nevoie să te miști, iar rețeaua lor e foarte bine pusă la punct și are legături în toată urbea.
- Revin la cash. Turcii iubesc cash-ul. Același produs, dacă vrei să-l plătești cu cardul, e mai scump decât cu banii jos. Așa că, mereu lire în buzunar, că altfel „arcadașii” (arcadaș=prieten, în limba turcă) te frig cu zâmbetul pe buze.
- Nu luați croaziere pe Bosfor de la hotel, de la agenții. Au prețuri de două sau chiar de trei ori mai mari decât cele găsite la fața locului, în fiecare port. Partea bună e că, oriunde te-ai caza, ai un port în apropiere.
- Dacă stați ca noi o săptămână, vă sfătuiesc să mergeți într-o zi cu vaporul pe una dintre Insulele Prinților. Noi am stat o zi în Heybeliada și n-am mai fi plecat de acolo, plus că am făcut și plajă. Prinde bine o rupere de ritm. Bine, acolo am luat și decizia să ne mutăm la pensie. E de vis, pur și simplu!
- Cântăriți bine intrările la muzeele celebre! Hagia Sofia, de exemplu, NU are prețuri afișate, îți fac doamnele de la ghișeu o oferă după cum arăți. Nouă ne-a cerut „doar 145 de euro” pentru toți trei, după ce am stat o jumătate de oră în soare să le cumpăr. Mă scuzați, mi-a trecut setea de istorie, că mai avem și rate de plătit când ne întoarcem în țară. Sunt multe moschee gratuite, celebre și frumoase, cum ar fi cea a lui Baiazid de lângă Marele Bazar ori cea din piața Taksim, unde am stat noi.
- Majoritatea restaurantelor au prețurile afișate la intrare. Întrebați dacă sunt pe porție sau pe suta de grame. Noi n-am întrebat prima dată și…așa am ajuns să vă dăm acest sfat!
- Folosiți transportul în comun! Pentru asta trebuie să vă faceți Istanbul pass, un card roșu, cum avem și noi la STB, pe care trebuie apoi să-l încărcați cu bani. E cea mai ieftină modalitate de mobilitate. La unele mijloace de transport se poate plăti cu cardul VISA, dar nu au chiar toate, așa că e bine să fie încărcat și cel de transport.
- În sfârșit merge Uber-ul și la turci, dar nu e ca la noi, în sensul că taximetriștii au acestă aplicație și îți vine un taxi galben. Care trebuie plătit tot cash. V-am spus doar că turcii iubesc cash-ul! Partea bună e că aici nu se negociază, ți se afișează din start un preț între și între și, la final, îl vei plăti pe „între” ăla mai mare.
- Aceleași produse din Marele Bazar se găsesc peste tot în oraș, așa că, pomul lăudat trebuie doar bifat. De cumpărat se poate cumpăra orice din altă parte. Părerea mea! Plus că nu e niciun preț afișat, totul se negociază, oriunde e ceva de vânzare, mai puțin în magazinele de brand. Vă sfătuiesc să negociați! Eu n-am îndrăznit, dar a făcut-o Florin și am scutit așa câteva sute de lire pe care le-am fi aruncat aiurea.
Abia în a cincea zi de vacanță în Istanbul ne-am dat seama că David și-a uitat autismul acasă
Paranteza a fost ceva mai lungă, dar am simțit nevoia să împart cu voi toate aceste detalii, poate vă vor fi de folos dacă ajungeți în curând în Turcia. Da, merită! E o experiență unică în viață. Sau poate vrea Dumnezeu să ne mai ducă o dată acolo. Să revin la David, căci, dincolo de farmecul Istanbulului, el a fost marea noastră surpriză. Cum spuneam, cam prin ziua a cincea, David al meu, vizibil emoționat, începe un monolog pe care l-a încheiat în lacrimi:
Mami, tu vezi că nu mi-am mai pierdut controlul și am fost așa de relaxat ca atunci când eram mic. Mă simt foarte bine în Turcia, chiar vreau să mai stăm aici. Nu vreau să mă întorc prea curând în România, pentru că acolo mă agită multe lucruri, pentru că înțeleg ce spun oamenii!
David, 17 ani
Răpiți și noi de farmecul din Seray, atunci ne-am dat seama că David dormise toată nopțile buștean, deși se auzeau mereu sunete de pe stradă și chiar și din hotel; că nu și-a mai băgat degetele în urechi, deși era un zgomot de fundal permanent, că nu a devenit deloc anxios, că n-a început cum face el când mergem undeva „vreau acasăăăă!”
Hopa! Cine i-a furat autismul lui fiu-meu? Sau, poate l-a uitat acasă? Poate.
Într-un oraș cu peste 20 de milioane de locuitori, fiu-meu a făcut băi de mulțime, a mâncat liniștit la terase, a mers pe jos prin caniculă, a uitat de cât e ceasul, de casa lui, de puternicul sentiment de naționalism care a pus stăpânire pe mintea lui în ultima vreme.
Cum a fost posibil asta? Din discuțiile cu el (ador să despic cu fiu-meu firul în patru) am înțeles că:
- În România nu e relaxat pentru că se concentrează automat pe ce vorbesc cei din jur și orice lucru negativ pe care îl aude îl afectează mult. Aici se vorbea turcă și orice altă limbă în afară de limba lui. Deci zero stres pe partea asta.
- Turcii sunt o nație de oameni mult mai calmă decât a noastră: nu țipă, nu înjură, nu claxonează, deși au un trafic haotic. David simte oamenii. Pe turci i-a simțit calzi și asta i-a dat o stare de bine.
- Eu și tati am stat toată săptămâna conectați cu el, n-am muncit, n-am răspuns la mailuri și mesaje și copilul a primit dublă porție de iubire la fiecare pas.
- În fiecare zi am fost pe alt traseu, în altă zonă, cu alte mijloace de transport. Cu toate că el era destul de rezistent la schimbările de plan în ultima vreme, acum s-a adaptat din mers la orice propunere.
- Ne-am ținut de cuvânt, în sfârșit și l-am dus în vacanță în Istanbul și asta a contat mult pentru el, pentru că este un tip parolist și asta așteaptă și de la cei din jur.
- Mediul contează enorm. Știam asta, dar acum mi-am reamintit. Oricâtă armonie are el acasă, dacă atunci când iese pe stradă nu se simte în siguranță, tot universul îi va fi dat peste cap.
- Deși aici o fac adesea, n-a trebuit să mă scuz niciodată în vacanța la Istanbul că „știți, copilul meu are autism, de aceea vă rog să…”. Nu, pentru că el n-a avut nicio problemă de adaptare, de mâncare, de comunicare. Mai „normali” ca acum, cred că nu ne-am simțit vreodată toți trei.
N-am să vă înșir tot ce am vizitat, că am fost în multe locuri, am postat pe pagina mea de facebook majoritatea lor. Nici noi nu ne-am făcut prea multe planuri când am plecat de acasă. Și din cauza emoțiilor de cum va fi David în această vacanță la Istanbul și datorită stilului nostru de a improviza la fața locului și de a ne lăsa duși de val când mergem într-un loc nou. Dincolo de frumusețea și complexitatea acestui oraș, zilele astea ne-au mai arătat un lucru: uneori, când e bine, chiar și autismul se pune singur pe pauză.
- Dacă îți place cum scrie Georgiana și te interesează povestea autismului lui David, citește și episoadele anterioare: AICI
- Mai multe despre viața de zi cu zi a Georgianei găsești pe pagina de Facebook, unde marchează toate micile și marile realizări ale lui David.
