„După 14 ani, am primit cadoul la care nu speram: o prietenă s-a oferit să stea cu copilul nostru special un weekend”

Avem mulți oameni minunați în jurul nostru care ne-au dat o mână de ajutor atunci când am avut nevoie. Dar azi e vorba despre altceva. Luminița a avut inițiativa de a petrece timp cu David fără ca noi să avem treabă și ne-a predat o lecție de prietenie și de normalitate.

Georgiana Mihalcea, redactor
lecția de normalitate
O prietenă ne-a demonstrat că-l poate gestiona pe David timp de 2 zile, fără teamă și cu multă iubire.

Ți s-a întâmplat vreodată să vină cineva la tine și să-ți propună să devină realitate o dorință pe care n-o spusesei niciodată cu glas tare? Nu? Nici mie. Până de curând. Un om care-l iubește pe copilul meu special de-a-devăratelea a vrut să petreacă un week-end doar cu el, iar eu și soțul meu să avem parte de două zile ca pe vremuri. Magie curată nu alta!

Nu sunt genul de om care să ceară ajutor, nu în ceea ce privește creșterea lui David. Mereu le-am dat celor din jur senzația că mă descurc, că totul e simplu și roz, că nimic nu mă sperie și că energia mea nu se termină niciodată. Și cam așa este. Chiar încerc să am o viață cât se poate de normală, chiar dacă la mine normalitatea înseamnă să merg non-stop la braț cu autismul.

Sunt Georgiana, mama lui David, un adolescent cu autism, iar serialul nostru, „La braț cu autismul” a ajuns la episodul 70. Episoadele anterioare le găsești aici, dacă acum ne citești pentru prima dată.

Când a trebuit, am găsit cu cine să-l las pe David

Evident că, de-a lungul timpului, a fost nevoie să-mi las copilul cu cineva să merg la ginecolog, la un curs, la dentist, la o ecografie, la o nuntă și recunosc cinstit că, dacă am apelat la cineva din familie sau chiar dintre prieteni, am găsit înțelegere pentru câteva ore sau chiar o noapte întreagă. Asta dacă și numai dacă chiar nu puteam să-l luăm pe David cu noi, din motive lesne de înțeles.

Nu înseamnă că David n-a fost cu noi la unele nunți sau la medic sau…David în principiu a mers peste tot cu mine, altfel cum s-ar fi obișnuit cu tot ce mișcă în lumea asta mare? Că a fost mama, mama-soacră, frații mei, cumnatele, Adriana, Elena sau Mădălina, am găsit un om care să stea cu David pentru că trebuie.

De câte ori am plecat de lângă copilul meu, am făcut-o pentru un număr limitat de ore, cu un mare sentiment de vină în suflet, stresată, agitată și extrem de recunoscătoare omului care își ia din timpul său să stea cu el.

N-am făcut-o decât atunci când pur și simplu nu aveam altă soluție. David părea să mă înțeleagă, mai ales când s-a mai mărit, dar și el avea un soi de agitație, care nu-l lăsa să doarmă ori să fie în largul său pe deplin. M-am obișnuit cu ideea că eu și fiu-meu nu avem cordonul omblical tăiat și nu mi-am imaginat că voi putea pleca relaxată undeva, iar el să stea cu un om care cu adevărat să-l facă să-mi simtă lipsa. Nu mai știam cum arată normalitatea voastră, a mamelor de copii normali, de foarte mult timp!

Am un copil dificil, chiar dacă nu pare

Am un copil cu autism, destul de funcțional, dar cu foarte multe chichițe numai de mine știute. Sunt nenumărate lucruri în jurul său care-l pot scoate din sărite, deși din afară aceste lucruri nu se văd. Pentru că nu am lăsat să se vadă prea multe în jur. Și la ce bun? Fiecare este responsabil pentru copilul său, special sau nu. Nu sunt genul de om care se plânge, nici când cade cerul pe el, pur și simplu îmi plac provocările, îmi place să mă descurc singură. Eu și bărbatul meu.

Am avut foarte multe zile și nopți în care diverși copii au dormit la noi sau au petrecut ore-n șir cu mine și cu David. Și ne-am distrat de minune împreună! Invers nu prea s-a întâmplat. De obicei, a mers într-o altă casă doar cu mine sau la vreo aniversare. L-au mai luat frații mei la câte o plimbare cu mașina, a stat cu mama sau cu soacra mea când era micuț, dar nu au existat momente, cum aveți voi, părinții de copii normali, de genul „hai David pe la mine câteva ore fără maică-ta!” sau „vin la fiu-tău să mă joc cu el, poate ne lași singuri niște ceasuri bune!”

Poate că eu sunt de vină, cu atitudinea mea de zmeu, poate i-am intimidat pe cei din jur și n-au cerut timp cu David, decât așa, câte puțin. Acum mi-am învățat lecția, voi fi mult mai deschisă în a „pompa” încredere în copilul meu că se poate descurca și fără mine!

Doar în gând am spus vreodată aceste lucruri, n-am îndrăznit să le spun vreodată cu glas tare. De ce? Pentru că o mamă de copil cu autism trăiește foarte bine ancorată în realitate și, oricât ar fi de optimistă, nu mai crede în cai verzi pe pereți.

Nu vreau să mă înțelegeți greșit: le mulțumesc tuturor oamenilor care au stat din când în când cu David, când eu am avut treabă, fără ei nu m-aș fi descurcat în acele momente. Despre altceva vorbesc aici: despre inițiativa cuiva de a-și rupe din timp să stea cu copilul meu, fix de dragul lui, fără teamă de ceea ce s-ar putea întâmpla, fără ca eu să am treabă, fără…

Și vine Luminița și-mi spune să plec de acasă, că ea vrea să stea cu David

Bine, bine, cine e Luminița, zisă „Mumi”? Este o fostă prietenă a fratelui meu mai mic, Tiberius, de care s-a despărțit cu mult înainte de a se căsători cu soția lui, Diana. Când era mic, David o striga „Mumi” și așa o am și acum în telefon. Mumi îl știe de mic și mereu s-a jucat cu drag cu el, dar David a avut-o mereu în cap ca pe un reper pozitiv.

O vreme nu ne-am văzut cu Mumi, nici eu nu știu de ce. Regret că nu m-am dus la ea la nuntă, aveam impresia că o să supăr pe cineva dacă fac asta. Dar am cumnată isteață, care mi-a dovedit că nu are nicio treabă dacă eu mă văd cu „fosta” fratelui meu. Și am început să ne sunăm, să vorbim și, de fapt, să îl sune ea pe David și să vorbească ore-n șir, habar nu am despre ce.

Apoi Luminița a început să-l viziteze pe David și mi se părea cel puțin ciudat că, în loc să mă bage în seamă pe mine, petrecerea mai mult timp cu el. Hm! Ceva nou! Orele în care stătea la noi erau toate numai un chiot, o vorbărie fără sfârșit, cum îi place lui David, masaj, muzică și joacă. Multă joacă. Luminția, deși are 26 de ani este, poate, cel mai bun prieten pe care copilul meu l-a avut vreodată.

Mititică de statură, dar cu un suflet mare, a reușit ce n-a reușit nimeni vreodată cu copilul meu: să nu întrebe „unde e Georgiana?” Și singură a trecut la următorul nivel al „relației” lor: i-a propus să rămână singuri un weekend, iar eu și tac-su să plecăm de acasă.

La mine e anormal ce e normal la alții

O mamă de copil fără probleme o să zică acum „Așa, și? Ce mare brânză? Eu plec mereu cu bărbată-meu!”, dar o mamă de copil special știe că e destul de…anormal ca cineva să-ți propună să stea cu copilul tău, iar tu să mergi să te relaxezi pur și simplu.

Pot să număr pe degete când am plecat cu Florin, doar noi doi, de când cu diagnosticul lui David: 3 zile la Gura Portiței când era el bebe mic, 2 la Eforie (atunci a stat cu mama), o zi la un concert la Cluj (când au venit toate neamurile și niște prieteni să stea cu el ca să nu-mi ducă dorul) și anul trecut o zi jumate am dat o fuga la Tuzla și a stat cu mama soacră și verișoara lui mai mare – la rugămintea noastră. Câteva zile în 15 ani.

Poate că, dacă am fi cerut, ar fi fost mai multe, poate că-n sufletul nostru, fără să ne dăm seama, am așteptat să vină din partea cuiva această inițiativă. Și uite că a venit! De la Mumi!

Eram ca doi copii stângaci plănuind un weekend romantic: unde să mergem, ce să facem acolo, ce o să facă David? O să se descurce Luminița cu el? Oare e bine să plecăm? Oare…Hai să alegem o destinație cât mai aproape, în caz de ceva să ajungem repede acasă. Da! Clar! Aproape! „David, ești sigur că te descurci cu Lumi?” „Lumi, ești sigură că vrei să faci asta?”

Doamne, ce de emoții noi! Nici nu știam ce să facem cu ele. Eu sunt foarte obsedată de copilul meu, sunt ca o mamă cu un copil mic care mereu se gândește dacă se simte bine, dacă a mâncat, dacă a plâns, dacă….”

În loc să vină sâmbătă, Luminița a venit de vineri seara, ca să facă un somn de probă cu David cu mine în casă, știa că are probleme să doarmă cu alții. Recunosc, m-a surprins. Nu mă așteptam. Cred că nici David, care, la ora de culcare s-a pus pe un râs pe fond emoțional de nu-l mai puteam opri. I se părea ciudat că eu dorm cu Florin, el cu Lumi și avem o cameră între noi.

I-am spus că, dacă nu reușește să adoarmă vin și dorm cu el, dar l-a luat Lumi cu vorba, i-a îndrugat verzi și uscate și a adormit copilul. Magie. Magie curată. Nu-mi venea să cred ce se întâmplă și totuși eram părtașă la un mare act de independență a copilului meu.

Alături de soțul meu, trăind o lecție de normalitate în Târgoviște

Nu am cum să uit acest weekend vreodată

Am rezervat o cameră la Târgoviște. 84 km de București, iar în caz de urgență am fi ajuns destul de repede acasă. În dimineața plecării, David deja avea treabă cu Lumi, erau plini de planuri pentru cele două zile și nici măcar nu m-a întrebat unde mă duc și când vin înapoi. Premieră!!!

Recunosc, a fost ireal de frumos să mă plimb cu soțul meu pe străzile pustii din vechea cetate domnească, să batem terasele și chiar să mergem la ștrand amândoi și să nu ne urcăm pe tobogane. Ne gândeam ce ar crede David despre noi să ne știe acolo, fără el. Mi-am ținut promisiunea și nu am stresat-o pe Lumi cu telefoanele, iar ei din când în când mai trimiteau o poză, un TikTok, un video cu karaoke.

Când îl știu pe David bine, abia atunci îmi dau voie să mă gândesc la mine.

Și David al meu se juca și se distra cu Lumi care numai în cap n-a stat ca el să aibă starea asta de bine. Am fost așa, ca oamenii normali, două zile și noi și el. E ca și cum Luminița a reușit să pună pe pauză autismul din viața noastră și ne-a dat speranța că se poate, că avem o șansă, că cineva chiar își poate rupe timp din timpul lui pentru ca noi să simțim gustul normalității. Dacă nici ăsta n-a fost cel mai frumos cadou pe care-l puteam primi în anul în care împlinim 18 ani de când suntem împreună, nu știu care altul ar fi mai bun.

Întorși acasă, cea mai bună dovadă că a fost bine mi-a dat-o fiu-meu: „Luminoaso, nu pleca, ești prietena noastră, mai stai cu noi, îmi place să fiu cu tine, ești bună și dormim bine împreună că nu ocupi mult spațiu în pat!”

Nu voi uita niciodată acest weekend: este prima lecție de normalitate făcută cadou de un om care-l iubește necondiționat pe copilul meu. Să fiu cu soțul meu, ca-n tinerețea noastră, iar David să fie iubit și în siguranță lângă un alt om este un moment care m-a umplut de energie pentru mult timp de acum înainte. Îți mulțumesc Mumi-Luminița! Doar un om cu suflet bun putea face asta, mi-aș dori ca orice mamă de copil special să aibă în viața sa un prieten ca tine!

  • Dacă îți place cum scrie Georgiana și te interesează povestea autismului lui David, citește și episoadele anterioare: AICI
  • Mai multe despre viața de zi cu zi a Georgianei găsești pe pagina de Facebook, unde marchează toate micile și marile realizări ale lui David. 

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa