Întâlnirea cu Alex Delea, câștigătorul Survivor România 2022, a fost cel mai frumos cadoul pe care-l putea primi copilul meu de Crăciun. Îmi place să cred că timpul este cel mai de preț dar pe care-l putem face unii altora, iar omul acesta a reușit să-l facă pe David mai fericit cum niciun cadou scump din lumea asta n-ar fi reușit. 5 ore alături de eroul lui l-au încărcat cu energie pozitivă cât pentru un an întreg. Hai mai bine să vă povestesc cum a fost ziua aceasta magică!
Orice mamă vrea să-și vadă copilul fericit. Copilul meu, așa cum v-am povestit în episoadele anterioare, a avut un an greu, în care a zâmbit mai puțin, a fost anxios, a dormit iepurește, și-a pierdut încrederea în oameni. Iar pentru mine speranța a devenit un lux. Voiam să-i fac un cadou atât de prețios încât să-l scot cumva din starea asta. Dar David nu mai pune atât de mult preț pe lucruri, el caută magia de odinioară, în care Moș Crăciun există, toți oamenii zâmbesc și sunt buni, toată lumea e fericită. Cine putea face asta? Doar un super-erou.
Sunt Georgiana, mama lui David, un adolescent cu autism, iar serialul nostru „La braț cu autismul” a ajuns la episodul 92. Episoadele anterioare le găsești aici, dacă acum ne citești pentru prima dată.
Alex Delea e super-eroul lui David
De când s-a mai îndepărtat puțin de lumea reală, David s-a apropiat de reality show-uri. Despre emisiunea Mireasa v-am povestit într-un episod anterior, dar emisiunea lui preferată este Survivor România. Ne-am uitat cu sufletul la gură la fiecare episod, am plâns și am încurajat din vârful canapelei favoriții, am votat, am sperat și ne-am conectat cumva cu atmosfera din Dominicană.
Alex Delea și Elena Chiriac au fost favoriții noștri. Dar Alex, privit de acasă, emana ceva ce David mereu a căutat în oameni: veselie, bucurie, optimism, zâmbete, emoție, speranță, fericire, curaj. Pentru David al meu Alex Delea era super-eroul perfect. Și pentru mine. Mă uitam la el și de fiecare dată mă întrebam ce le lipsește oamenilor de nu pot fi ca Delea? Ce lume minunată ar fi dacă l-am putea multiplica.
Când David era necăjit, când David plângea, când îl speria un sunet, o voce, o persoană, când se trezea noaptea și nu mai putea adormi la loc începea să se gândească la Alex Delea. „Cum ar face el în situația asta? Cum ar reacționa? Cum ar trece peste un necaz cu zâmbetul pe buze?” Alex Delea a devenit medicamenul lui și m-am folosit de „terapia” asta ca să-i schimb perspectiva lui David asupra multor lucruri care-i stricau zenul.
Din dorința mea de a avea copilul meu cadoul perfect de acest Crăciun, am făcut un apel la toți prietenii de pe Facebook să-i trimită un scurt video de încurajare, un strop de magie pe care să le unesc într-un film mai mare pe care să-l vadă în seara de Ajun.
Deși eu nu prea stau pe Instagram, spre deosebire de David, am intrat în ziua aceea că-mi arăta fiu-meu nu știu ce grozăvie mai postase Alex Delea. Și mi-a venit ideea de a-i da un mesaj privat. Bine, n-a fost simplu, că nu știam care e butonul de mesaj privat pe Instagram, dar, într-un final am reușit!
„Vin eu, doar să-mi spuneți unde locuiți!”
Așa a sunat răspunsul lui Alex Delea, aproape imediat după ce eu i-am scris că vin oriunde, oricând după el, să petreacă David câteva clipe alături de eroul său, să-i dea un stop din magia lui. Alex nu numai că a fost de acord să se vadă cu noi, dar a spus că va veni el la David acasă fix a doua zi!!!
Voi vă dați seama cum a sunat asta în inima mea? Să-l văd pe David cu Delea la noi acasă părea atât de ireal când am citit răspunsul. M-am sfătuit cu Florin și am hotărât să-i spunem lui David ce surpriză îl așteaptă a doua zi, nu de alta, dar să nu aibă copilul un șoc emoțional!
Ce nu dormea el de luni bune, dar ce țopăială avea în suflețel în noaptea aceea. „Vine? Sigur vine? La noi acasă? E real? Chiar vine? Să-i pregătim un cadou!” Ne-am dus seara respectivă și am comandat un trofeu mare, pe care David a zis să scriem așa „Alex Delea- campionul inimilor curate”.
Mi-am dat seama că Alex nu face asta de fațadă, de ochii lumii, ori pentru like-uri în social media. Dacă ar fi fost așa, ne-ar fi chemat undeva, în oraș, am fi schimbat câteva vorbe și faceam două poze și aia era. Oricum pentru noi ar fi fost enorm! Nu. El a vrut să vină acasă la copilul meu.
Cum e de-adevăratelea Alex Delea- câștigătorul Survivor România 2022
A doua zi, după petrecerea de Crăciun pe care am avut-o cu prietenii din proiectul „Și eu Pot” am fugit repede acasă să ne așteptăm super-eroul. Îi lăsasem în mesaje numărul meu de telefon și la un moment dat m-a sunat să-mi spună că a plecat spre noi. David imediat avea mânuțele transpirate de emoție, sincer și eu eram topită cumva de bucuria ce urma să-l cuprindă pe copilul meu.
De cum ne-a călcat pragul Alex Delea a început să răspândească magie și praf de stele, la propriu. Omul acesta e atât de bun, de senin, de empatic, de prietenos, de sincer, trăiește atât de intens fiecare clipă, încât bucuria lui de a trăi e molipsitoare. Ne-am îmbrățișat, am râs, ne-am emoționat și noi și el, dar mai ales David.
Nu cred că Alex mai comunicase vreodată cu un copil cu autism, dar jur că nimeni nu i-a vorbit vreodată lui David cu atâta bunătate, căldură și pricepere. Nici n-a intrat bine pe ușă că a început să-i toarne magie în suflet:
Doamne, David nici nu știi cât mă bucur că te văd! Atât de mult mă bucur că ne-am întâlnit. Ești minunat! Așa să fii mereu. Să te bucuri de viață, să iubești oamenii, să găsești și pe stradă motive simple ca să zâmbești. Știi, eu așa fac, sunt mereu bucuros. Sunt mereu fericit! Așa să fii și tu, da? Să te iubești pe tine însuți și să iubești oamenii. Să nu te sperie nimeni și nimic pe lumea asta. Să fii curajos. Vezi că eu o să mai vin pe la tine și vreau să știu că ai progresat. Promiți?
Alex Delea, câștigător Survivor România 2022
Alex Delea în realitate e mult mai savuros decât la televizor, că deh, în realitate, chiar poți să pui mâna pe el, să-l simți cu adevărat! A pus Dumnezeu mult har în acest om. Mult, mult, nici nu știu dacă el conștientizează ce om extraordinar este. Ce energie bună poate transmite celor din jur. El a venit aici cu ideea fixă de a-l face ferict pe fiu-meu și timp de aproape 5 ore, cât am stat împreună, i-a vorbit non stop despre Survivor, despre viața lui, despre curaj, bucuria de a trăi, despre cât de important este să nu faci rabat nicio clipă de țelul de a fi fericit. Și l-a ascultat pe David și i-a răspuns la fiecare întrebare. Mă uitam la ei cu lacrimi în ochi și vedeam doi copii fericiți. Alex Delea o fi el un mare campion, dar e un campion cu suflet de copil. Magie. Magie curată.
- CITEȘTE ȘI: Nu există nu se poate când mergi la braț cu autismul! Cum a ajuns serialul despre David la TV
5 ore de magie au șters aproape toată supărarea lui David din 2022
Lui David nu că i-a făcut bine întâlnirea asta, i-a vindecat suflețelul rănit, i-a fost alinare, pansament, i-a fost leac. Venirea eroului lui, la el acăsică, sfaturile pe care i le-a dat, discuțiile firești purtate ca între vechi prieteni au fost o doză de speranță pentru cu adolescent cu autism care abia mai putea să mai vadă binele din oamenii dinafara casei sale. Îți mulțumesc, Alex Delea pentru asta! Ai un dar al tău, să-i faci pe oameni să fie fericiți. Puțini oameni sunt înzestrați cu asta.
Timp de 5 ore David a ascultat povești neștiute despre Survivor România, despre viața din Spania a lui Alex, dar și el, la rândul lui i-a povestit despre colecțiile de semafoare, mașini de spălat, despre muzica anilor 80-90 pe care o ascultă cu plăcere, despre ce greu i-a fost lui în ultima vreme.
Să faci sport, David! Sportul te face să fii mândru de tine. Să cauți mereu un motiv de bucurie în lucrurile simple. Eu nu mai pot de bucurie când văd în parc un bebeluș, o mămăiță, o pisică. Îmi vine să îmbrățișez oamenii pe stradă când îi văd supărați. Și nu mă sperii de nimeni și de nimic, chiar dacă întâlnesc situații neplăcute. Și știi de ce? Pentru că eu aleg să fiu mereu fericit. Așa te reau și te tine. Mereu fericit.
Alex Delea
Dacă lui Alex îi suna telefonul, îl punea și pe David să vorbească alături de el cu cine l-a sunat. Au făcut poze și filmulețe împreună, au mâncat ciorbă de perișoare și au râs cu poftă unul la glumele celuilalt. Fiu-meu a primit o bandană albastră și a fost declarat cel mai tare Războinic și Faimos la un loc din toate timpurile. Cât ar valora toate asta, dacă ar avea un preț? Pentru mine…toți banii din lume.
„A fost cea mai fericită zi din viața mea!”
Eu, ca mamă de copil cu autism, pe care alții îl evită ori îl arată cu degetul, m-am simțit precum Moș Ion Roată pe care Cuza l-a pupat pe obraji după ce l-a scuipat boierul. Fără vreo pregătire terapeutică, fără să-i spun prea multe despre copilul meu, fără să-i cer ceva, Omul acesta, Alex Delea, câștigătorul Survivor România 2022, a devenit din eroul copilului meu, cel mai bun prieten, terapeut, model, inspirație și speranță pentru David. Da, Alex, ești magic, o să spun mereu asta. Nu sunt doi oameni ca tine în lumea asta!
Am stat și m-am gândit câți oameni s-au purtat așa cu copilul meu în viața asta? Puțini, foarte puțini. Dacă toți oamenii pe care i-am avut în viața mea până acum ar fi ca Alex Delea, copilul meu nu că n-ar mai fi avut autism (autism va avea toată viața), dar n-ar fi suferit vreo dezamăgire vreodată, ar fi crezut în el și-n bunătate, ar fi zâmbit mereu, n-ar fi știut ce e aia insomnie, lacrimă, dor, durere. El e Omul pe care David îl caută în oameni. În în mintea copilului meu toți oamenii ar trebui să fie ca Alex Delea.
„Mami, a fost cea mai fericită zi din viața mea!” mi-a spus David după ce ne-am despărțit de Alex. Ce mi-aș putea dori mai mult?! Ce cadou mai de preț ar fi putut primi copilul meu de Crăciun?! Decât un om bun ca pâine caldă, în care Dumnezeu a pus cu generozitate și energie și magie.
Alex a devenit prietenul lui David în mod real, nu doar pentru câteva clipe. Am simțit că ne vom revedea în curând, așa cum a promis, i-am văzut postările cu copilul meu de pe Instagram și ele nu exprimau milă ori compasiune și prietenie sinceră, omenie și bunătate. Au făcut deja schimb de mesaje, așa că magia va continua.
Chiar dacă a câștigat Survivor, Delea nu se crede o vedetă, așa cum știm noi că sunt vedetele, ci un om norocos, care are șansa să cunoască și mai mulți oameni în viața lui, să le dea din energia lui care pare inepuizabilă, care vrea același lucru ca și David: să vadă oameni fericiți în jurul lui! Vă doresc tuturor să trăiți măcar odată bucuria de a cunoaște un astfel de om cum rar se mai nasc în vremurile noastre!