Mai sunt câteva zile și o luăm iar de coadă, cum se zice în popor. Începem iar școala, dar bine că suntem învățați cu ea și probabil că nu o să ne mai enervăm așa de tare ca în anii trecuți de lipsurile ei. O să înghițim iar în sec, o să facem compromisuri și o să sperăm, ca întotdeauna, că va fi mai bine.
Copiii mei sunt în sistemul de învățământ de 15 ani. Am trecut cu amândoi prin toate etapele, de la creșă la liceu, toate de stat. A fost și bine, a fost și mai puțin bine, ba chiar și rău. Cumva, am reușit să depășim toate situațiile și să ne concentrăm pe scopul pe care îl are școala: de a ne învăța copiii.
Acum, că o luăm de la capăt, cu un copil în clasa a X-a și altul în a V-a, simt un fel de relaxare. Poate că e de la resemnarea venită din faptul că nu prea am cum să schimb ceva în mod radical. Știu că până la urmă, tot la meditații ajungem. Poate că este experiența atâtor ani, în acest sistem greoi și obositor.
- CITEȘTE ȘI: Cumpărături pe care le poți face din timp pentru noul an școlar. Ponturi pentru a cheltui mai puțin
Noțiunea de alimentație sănătoasă nu există pentru școala românească
Anul acesta, ambii copii vor învăța după-amiaza, de la prânz până seara. Iarăși vor avea un program haotic de mâncare, trezire, culcare. Nu vor înțelege nimic din zilele săptămânii. De sport vor avea timp, dar cu un efort care va duce la suprasolicitare. Vor fi nevoiți probabil să mai taie din hobby-uri de pe listă ca să aibă timp să se și odihnească. De fapt, noi suntem norocoși, pentru că sunt instituții de învățământ în care se învață în trei schimburi, ceea ce mi se pare total inuman pentru toată lumea. De ce? Pentru că nu sunt școli suficiente. De ce nu sunt? Pentru că nu sunt construite. Nu mai duc mai departe șirul de întrebări, pentru că ați înțeles ideea.
Cum să o facă? Se trezesc la 7 sau 8, depinde câte teme au, își fac rutina și se apucă de învățat. Ai mei încă mai au acest obicei old schol, de a-și face temele. Mai superficial, mai serios, mai de frica profesorilor, mai de gura mea, dar nu se duc cu lecțiile nefăcute la școală. Apoi mănâncă un brunch. Da, ne-am americanizat de nevoie. Atunci când nu pot mânca masa de prânz, iar cina e cea mai apropiată masă serioasă, trebuie să ia un brunch, adică un amestec de mic-dejun și prânz, ca să reziste.
Amândoi sunt în perioada de creștere și nu pot trăi cu două mese pe zi. Nu este nici sănătos așa. În plus, în lipsa unui meniu sățios acasă, vor toca la școală chipsuri și alte snacksuri fără nicio valoare nutritivă. Așa că, pe la 10.30-11.00 servesc omlete sau șnițele, cu brânzeturi, salate, supe și ce le mai gătesc eu.
- CITEȘTE ȘI: 10 sandvișuri sănătoase de luat la școală
Băile din școli, aceste locuri unde nu găsești nimic
Avem noroc că atât școala, cât și liceul sunt relativ aproape de casă, iar drumul este destul de rapid. Ajunși acolo, începe distracția. Nu prea mai vorbește nimeni despre faptul că băile nu sunt echipate cu nimic. Hârtia igienică este un lux, săpunul o raritate. Când am întrebat o doamnă directoare de ce nu există niciun fel de săpun lichid în dozatoare mi-a spus că primesc de la primărie, dar nu îl pun pentru că se joacă copiii cu el. Le dau și celor mici dreptate. Dacă îl văd atât de rar la școală, probabil că nu știu cum să îl utilizeze în acel mediu- o glumă amară!
Sunt țări în lumea asta mare unde la băile din școli se găsesc nu doar banalele săpun și hârtie, ci și absorbante pentru fete.
Durata orelor de curs, la alegerea școlilor
Apoi, să nu uităm de durata orelor de curs. Fiecare școală parcă are o Lege a Educației proprie. În unele, ora durează 40 de minute, în altele 45 și norocoșii au 50 de minute. La polul opus sunt ghinioniștii cu 35 de minute, de obicei elevii din clasele pregătitoare. Pauzele mici de 5 minute sunt o adevărată provocare și pentru elevi și pentru profesori. Când să te duci la baie? Când să mănânci? Când să bei apă? Când să te dezmorțești?
Cel mai interesant este când copiii au ora de sport și cele cinci minute nu le ajung nici măcar să se schimbe în vestiar. Să ajungă la ora următoare la timp nici nu se pune problema, mai ales dacă au clasa la un etaj superior sau într-un corp de clădire mai îndepărtat. Și-uite așa au de ales între a se învoi de la sport și a lua absență nemeritată la o altă materie.
Empatie și nu prea
Cu absențele nemeritate ajungem la alt subiect care pare că nu vrea să dispară de pe lista problemelor sistemului de învățământ românesc: lipsa de profesionalism și de empatie a profesorilor. Uneori, am impresia că strungarii privesc cu mai multă dragoste șaiba pe care o scot din strung decât își privesc profesorii elevii. Unii, desigur. Nu e corect să generalizăm.
Nu vreau să îmi iubească vreun dascăl copilul, că am văzut vara asta cum înțeleg unii dintre ei afecțiunea. Vreau să nu le mai spună că nu o să facă nimic în viață dacă nu reușesc să rezolve tot testul la Matematică. Vreau ca ei, profesorii, să nu se mai uite pe telefon în timpul orei în timp ce le pun copiilor filme la televizor. Vreau să le predea materia, să le explice atunci când nu înțeleg. Vreau să meargă la ore. Vreau să aibă un sistem de notare corect. Vreau pur și simplu să își vadă de treaba lor, să facă lucrurile trecute pe fișa postului, pentru care sunt plătiți. Vreau să anunțe părinții atunci când se întâmplă ceva nepotrivit.
Condițiile din clase, o loterie
Ajung la un alt capitol: condițiile din clasă. Lucrurile s-au mai schimbat în bine în unele locuri, dar nu mi se pare corect că acest lucru să depindă de cine este primar. Copiii mei învață în două sectoare diferite, iar diferențele sunt notabile. Mi-ar plăcea să fie peste tot draperii la geamuri să nu îi mai bată soarele în cap toată ziua. Mi-ar plăcea să existe aer condiționat și în clase, nu doar în cancelarie și în unele laboratoare.
Nu știu dacă a încercat să stea cineva într-o sală cu 25-30 de peroane când afară sunt mai mult de 30 de grade. În adolescență și preadolescență copiii transpiră fără să facă neapărat efort fizic. În clasă se mai și mănâncă. După primele două ore de curs, aerul este irespirabil, mai ales dacă în sală bate soarele. Am încercat chiar să cumpărăm noi, părinții, un aparat de aer condiționat și am fost refuzați, pentru că nu suportă instalația electrică a clădirii.
Mi-ar plăcea să aibă tot ce le trebuie la clasă, de la imprimantă la markere pentru tablă. Mi-ar plăcea ca băncile să fie gândite astfel încât să încapă copiii în ele. Sunt băieți care în clasa a VI-a au 1,80 m și trebuie să stea în aceeași bancă în care stau în schimbul 1 copiii de pregătitoare. Apoi, ne mirăm că stau adolescenții noștri cocoșați, că au scolioză și alte boli de coloană, când ei petrec 6-7 ore ghemuiți într-un spațiu total nepotrivit.
- CITEȘTE ȘI: „Părinții ar putea schimba mult școala românească. Dacă nu i-ar împiedica ceilalți părinți”
Copiii noștri merită tot ce e mai bun
Parcă văd sprâncene încruntate și voci care mormăie: ”Dar unde te crezi, cucoană? Du-te la privat dacă vrei lux!”. Mă cred într-un stat unde avem nevoie ca de aer de educație, avem nevoie să facem copiii să se ducă de drag la școală, să respecte instituția și profesorii. Mă cred într-un stat în care plătesc taxe și impozite de peste 20 de ani. Și nici măcar nu cer lux. Săpunul nu este lux. Hârtia igienică nici atât. Aerul respirabil este o necesitate. Nici măcar nu este nevoie de un efort financiar, ci doar de bunăvoință pentru ca toată lumea să se ducă cu drag la școală.
Noi ne facem datoria de părinți și nu mă refer la faptul că le asigurăm hrană, haine și un acoperiș deasupra capului. Le oferim suport academic atunci când au nevoie, au reguli pe care trebuie să le respecte, suntem întotdeauna alături de ei, îi învățăm să fie respectuoși cu cei din jur. Îi iubim și îi respectăm. Le oferim îndrumare și le dăm sfaturi. Facem ce trebuie să facă un părinte care vrea să aibă niște copii pregătiți pentru viață.
Mai am 8 ani până când copilul cel mic va termina liceul. Sper ca până atunci să se mai schimbe lucrurile în bine. Totuși, am deschis un cont de economii în care strângem bani pentru meditații și pe lista de necesare pentru școală am pus și baxuri de șervețele și dezinfectanți. Și le spunem în fiecare zi să își vadă interesul: să învețe, ca să își asigure un viitor bun. Deși…cred că îi cam mințim.
