„De ce nu-mi spune ce are?” Este o întrebare pe care mulți părinți și-o pun atunci când băiatul lor refuză să vorbească despre ceea ce simte. Spre deosebire de fete, băieții sunt adesea mai rezervați în a-și exprima emoțiile și pot părea că „nu au nimic”, chiar și atunci când îi frământă ceva. Cum îți faci băiatul să se deschidă? Creează situații firești de comunicare și sprijină-l cu răbdare să își exprime gândurile.
Ca să-l ajuți pe băiatul tău să se deschidă, este important să nu pui presiune pe el. Întrebările directe – „Ce ai?” sau „De ce ești supărat?” pot funcționa mai greu, pentru că îl pot face să se simtă pus la colț. Și, de multe ori, poți să obții efectul opus celui dorit: băiatul tău să se închidă și mai mult în el și să evite să vină înspre tine.
Ca să îl ajuți să se deschidă, intră în lumea lui
Psihologii ne reamintesc un lucru esențial în creșterea băieților: ei nu se deschid așa cum ne-am aștepta noi, mamele. Nu vin singuri să stea față în față și să povestească, ci, dimpotrivă, le este mai ușor să vorbească atunci când discuția se întâmplă „umăr la umăr”, fără contact vizual direct. Ca părinte, este important să mergi tu către el și să creezi contexte în care să se simtă relaxat.
Activitățile comune sunt cheia: o plimbare cu bicicleta, o ieșire în parc, o excursie sau orice moment în care faceți ceva împreună. În astfel de situații, presiunea de a vorbi dispare, iar conversațiile apar mult mai natural. Băieții se simt în siguranță să povestească despre ei atunci când atenția nu e fixată doar pe ceea ce spun, ci e împărțită cu activitatea pe care o desfășurați. De aceea, dacă vrei să-ți auzi băiatul vorbind despre ce simte sau ce trăiește, nu aștepta să vină el spre tine. Fii tu cea care creează ocazia. Vei descoperi că, pas cu pas, comunicarea devine mult mai firească și mai autentică.
Psihoterapeutul Corina Dobre, cu experiență în lucrul cu băieții, ne explică în acest episod din seria ÎN LUMEA BĂIEȚILOR cum să ne apropiem de băieții noștri, altfel decât am crede.
ÎN LUMEA BĂIEȚILOR este o serie de realizată alături de psihoterapeutul Corina Dobre, dedicată părinților care vor să înțeleagă mai bine comportamentele băieților, să răspundă cu calm în momentele dificile și să construiască o relație sănătoasă, bazată pe încredere. Urmărește toate episoadele din serie pe contul nostru de Instagram și descoperă sfaturi valoroase, explicate clar, direct și cu empatie.
Corina Dobre – psiholog și psihoterapeut cognitiv comportamental, lucrează de mai bine de zece ani alături de părinți și copiii lor. Mamă a doi băieți adolescenți, Corina coordonează programe destinate familiilor, iar în perioada următoare va desfășura o serie de ateliere online pentru părinții de băieți. Află mai multe despre program și cum te poți înscrie, aici: Cum să fii părintele de care fiul tău are nevoie.
















