VIDEO. Iar s-au bătut! Cum oprești conflictele dintre frați

Andreea Radu
Ca să-i ajutăm pe copii să se înțeleagă mai bine, trebuie să vedem care e, de fapt, nevoia din spatele comportamentului lor agresiv. FOTO: Shutterstock
Ca să-i ajutăm pe copii să se înțeleagă mai bine, trebuie să vedem care e, de fapt, nevoia din spatele comportamentului lor agresiv. FOTO: Shutterstock

    Conflictele dintre frați sunt, aproape întotdeauna, parte din viața de familie – și tu știi cel mai bine cât de obositor este să fii mereu la mijloc. E greu să potolești mereu doi copii care se ciondănesc din orice, se ceartă pentru cele mai mărunte lucruri și, uneori, ajung chiar să se lovească.

    Ai momente în care simți că nu mai poți, că e prea mult să gestionezi – iar și iar – aceleași discuții și aceleași lacrimi? Te înțelegem perfect! Și, chiar dacă e greu, intervenția noastră calmă și răbdătoare îi ajută pe copii să învețe cum să își înțeleagă emoțiile, cum să pună limite și cum să comunice fără să se rănească unul pe altul.

    Conflictele dintre frați sunt normale

    Primul pas pe care poți să-l faci ca să atenuezi certurile dintre frați este să înțelegi motivele pentru care se bat – în spatele comportamentului lor stă întotdeauna o emoție pe care, cel mai probabil, nu știu cum să o exprime. Copiii pot să se certe și chiar să se bată din frustrare, din gelozie sau din dorința de a atrage atenția părinților. În loc să îi pedepsești imediat (știm că asta e cel mai la îndemână!), încearcă să le asculți nemulțumirile și să le arăți că le înțelegi sentimentele. Astfel, îi ajuți să se simtă în siguranță să-și exprime trăirile fără violență.

    Este esențial și să le stabilești copiilor reguli clare în ceea ce privește gestionarea conflictelor – fără țipete, fără să se împingă sau să se lovească. Oferă-le alternative: să vorbească despre ce îi deranjează sau să apeleze la tine când nu se pot înțelege. Învățându-i să găsească soluții împreună, frații dezvoltă abilități importante de comunicare și empatie, iar atmosfera din casă se poate schimba la 180 de grade.

    Psihoterapeutul Corina Dobre, cu experiență în lucrul cu băieții, ne explică în acest episod din seria ÎN LUMEA BĂIEȚILOR de ce conflictele dintre frați sunt adesea o modalitate prin care copiii își exprimă emoțiile și nevoile și cum putem noi, ca părinți, să îi ajutăm.

    ÎN LUMEA BĂIEȚILOR este o serie de realizată alături de psihoterapeutul Corina Dobre dedicată părinților care vor să înțeleagă mai bine comportamentele băieților, să răspundă cu calm în momentele dificile și să construiască o relație sănătoasă, bazată pe încredere. Urmărește toate episoadele din serie pe contul nostru de Instagram și descoperă sfaturi valoroase, explicate clar, direct și cu empatie.

    Corina Dobre – psiholog și psihoterapeut cognitiv comportamental, lucrează de mai bine de zece alături de părinți și copiii lor. Mamă a doi băieți adolescenți, Corina coordonează programe destinate familiilor, iar în perioada următoare va desfășura o serie de ateliere online pentru părinții de băieți. Află mai multe despre program și cum te poți înscrie, aici: Cum să fii părintele de care fiul tău are nevoie.

    Te-ar mai putea interesa