Sfântul Andrei-Halloween-ul românesc. Superstiții populare și tradiții

Geo Mihalcea
Sfântul Andrei
Sfântul Andrei este o mare sărbătoare creștină. Uită de superstiții și alege să celebrezi în tihnă.

Sfântul Andrei este sărbătorit pe 30 noiembrie și dă startul sărbătorilor de iarnă, într-un mod cât se poate de spectaculos. Dincolo de semnificația creștină, în jurul acestei zile, tradiția populară a legat numeroase legende cu spirite rele, strigoi și protecție cu ustoroi.

Hai să descoperim împreună cele mai sumbre tradiții și superstiții. Le vom relata cu umor, să fie digerate mult mai ușor.

Să începem cu partea frumoasă a sărbătorii. În ultima zi de toamnă, Andrei și Andreea își sărbătoresc onomastica, pentru că poartă numele unui mare sfânt, numit și „Ocrotiroul României”, Sfântul Andrei.

Sfântul Andrei și Sântandrei

Dar din bătrâni s-au trasmis tot felul de superstiții legate de această zi, în care se spune că morții ies din groapă și se pun pe răfuială, spiritele rele fug de usturoiul pe care-l găsesc pus la intrarea în case, lupii încep să vorbească cu glas de om, iar vrăjile sunt mai puternice ca niciodată.

Figura centrală a acestei sărbători este Sântandrei, o divinitate precreștină, personificare a lupului, peste care creștinismul a suprapus pe Sfântul Apostol Andrei cel Întâi Chemat, ocrotitorul României. Sântandrei a preluat astfel numele și data de celebrare ale Apostolului Andrei (30 noiembrie).

Sunt oameni care sunt convinși că în această noapte, lupii pot vorbi, așa ca noi, și spun lucruri de-a dreptul îngrozitoare. În plus, tradiția spune că trebuie să te ferești de acești lupi pentru că te vei transforma în vârcolac, ca cei din videoclipul Thriller, al lui Michael Jackson.

Românii, temerari din fire, au găsit antidotul pentru a scăpa de spiritele rele. Simplu, bio, ieftin: usturoiul! Îl pun peste tot pe unde ar putea intra spiritele în casă, fac mâncare cu usturoi, ung cu mujdei pragul casei, geamurile, ușile și chiar și copiii se dau cu puțin usturoi pe mâini ca să fie apărați de cele rele!

Cum îți aperi casa și familia de spiritele rele în noaptea de sfântul Andrei

Culcă copiii devreme, că-n noaptea asta pe străzi sunt filme de 16+, cu zombi, vârcolaci, lupi și alte bazaconii.

• Strigoii sunt inamicii fertilității, așa că, dacă vrei să crești numărul membrilor din familia ta, dă-ți cu usturoi pe piept, membre, spate.

• Pune toate vasele cu gura în jos! De ce? Așa zice legenda că te aperi de vrăji în noaptea asta!

• Pe vremuri, în noaptea asta se făcea „păzitul usturoiului”, un fel de party lung cât toată noaptea în care tinerii țineau pe masă mai multe căpățâni de ustuoi, beau, mâncau merinde făcute tot cu usturoi și acele căpâțâni erau păstrare ca să îi apere tot anul de tot ce e rău. 

• Vrei să te măriți sau ai vreo prietenă care nu și-a găsit jumătatea până acum? Iată câteva tradiții:

Se face un colac din aluat obișnuit și se pune în mijlocul său un cățel de usturoi. Colacul se pune timp de 7 zile într-un loc călduros. Dacă la final cățelul încolțește e timpul să-i alegi rochia, nașii și buchetul.

• Ca să-ți meargă bine tot anul se zice că nu trebuie să faci nimic în această zi. Nu curățenie, nu mâncare, nu măturat. Vis, nu?

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa