Ghicitori, poezii și povești despre iepuri, o colecție drăguță pentru copilul tău, ce-l va ajuta să afle totul despre unul dintre cele mai simpatice animăluțe. În cuvinte atent alese pentru a fi ușor de înțeles, am așezat aici o mini-enciclopedie literară ce poate fi citită chiar de la vârsta de doi anișori. Lectură plăcută!
Ghicitori despre iepuri
E fricosul cel mai mare
Iute-aleargă-n depărtare,
Dar la morcovi de îl chem,
Vine, doar să-i fac un semn!
(iepurele)
Urecheat cu blana deasă
Stă mai mult pe lângă casă.
(iepurele)
Fricos ca dânsul altul nu-i
Se teme și de umba lui
(iepurașul)
La deal repede şi fără ocol,
Iar la vale rostogol.
(iepurele)
Lungi urechi, picioare lungi,
Doar cu puşca îl ajungi!
(iepurele)
Stau pe-al ierbilor covor,
Speriaţi de umbra lor,
De-i pericol, ţuşti, spre zare,
Prelungi umbre zburătoare.
(iepurii)
Urecheat e și-i fricos,
Dar e tare norocos.
Noroc are de picioare.
Când primejdia e mare,
Fuge iute pe imas,
Urecheatul…
(iepuraș)
Draguț, pufos și mititel,
Cu urechile cât el,
Și sare imediat,
Când ceva l-a speriat.
(iepurele)
Urecheat cu haine sure
Stă pe câmp și în pădure.
(iepurele)
Lungi urechi, picioare lungi,
Doar cu pușca îl ajungi!
(iepurele)
La deal repede și fără ocol,
Iar la vale rostogol.
(iepurele)
E fricosul cel mai mare
Iute-aleargă-n depărtare,
Dar la morcovi de îl chem
Vine, doar să-i fac un semn!
(iepurele)
Urecheat e şi-i fricos,
Dar e tare norocos.
Noroc are de picioare.
Când primejdia e mare,
Fuge iute pe imaş,
Urecheatul…
(iepuraş)
Poezii despre iepuri
Iepuraş coconaş
Iepuraş coconaş
A fugit peste imaş
Şi s-a dus colo sus
Într-o tufă s-a ascuns!
Dar Dulău, câine rău,
L-a gonit din cuibul său
Şi-a fugit speriat
Colo-n codru-ntunecat!
Iepuraşul
de Măndiţa Andrei
Printre tufe şi lăstari
Se văd două urechi mari
Şi un ghemotoc de blană.
Uite-l, a fugit în goană!
Este Rilă, urechi lungi
Fuge, nu poţi să-l ajungi.
Că îi este tare frică
Chiar şi de o umbră mică.
C-a păţit-o, vai de el,
Când era mai mititel,
Cu vulpiţa cea roşcată,
De-a ştiut pădurea toată.
De-atunci Rilă-Iepurilă,
Poreclit şi Urechilă,
Aleargă în sus şi-n jos
Că este tare fricos.
Întrecerea
de Lorena Ionică
În poiană, prin pădure,
Iepuraşii toţi ţin sfat,
Ca să vadă astăzi cine-i
Cel mai bun la alergat.
Ziua toată se-antrenează
Iepuraşii toţi de zor.
Numai doi stau şi visează
Pe lângă un pomişor.
Rilă, Ţupi, Zdupăilă
Se aşază toţi la start
Studiază bine harta
Cu traseul de urmat.
Iată-acum se dă şi startul
Toţi au luat-o la picior.
Să vedem cine ajunge
Primul până la izvor.
Rilă acum întinde pasul
Trece iute peste pod.
Ţupi îşi iuţeşte mersul
Să ajungă repejor.
Zdupăilă însă ştie
Cât de mult s-a antrenat.
Ţine ritmul foarte bine
Şi azi e medaliat.
…poveste
Povești despre iepuri de Dorina Vitaliș
M-am rătăcit în iarnă
Fulgi mari cad peste tot. Pământul a îmbrăcat o haină ciudată. Cât vezi cu ochii e numai alb. Ba, pardon, lângă tufişul de alun este o pată de culoare. Doamne fereşte, ce culoare! E roz. Are urechile lungi şi coada scurtă, dar roz. Nu e nimeni altul decât Iepuraşul Roz. Bietul de el se uită împrejur şi nu înţelege de ce zăpada e atât de albă şi unde sunt ceilalţi iepuraşi. Da, unde sunt ceilalţi iepuraşi ?
Când a venit în pădure astă toamnă, toţi l-au privit cu uimire. Nu mai văzuseră nici un animal cu blana astfel colorată. Iepuraşul vesel s-a împrietenit cu toţi. Alerga împreună cu ceilalţi iepuraşi, rodeau împreună varză din grădina pădurarului şi dormeau împreună prin tufişuri.
O întâmplare grozavă l-a făcut celebru printre micii locuitori ai pădurii. Într-o zi , pe când se jucau în poieniţă, a sărit în mijlocul lor cumătra vulpe şi, haţ, a pus mâna pe cel mai mic dintre iepuraşi. Inima micilor jucători a îngheţat. Dar, minune! Cu un strigăt vesel ,de după un copac i-a sărit vulpii în spate Iepuraşul Roz:
– Stai aşa! Dă-te prinsă, frumoaso!
La vederea iepurelui, vulpea a îngheţat. A scăpat prizonierul din labe şi a fugit mâncând pământul. S-a speriat şi Iepuraşul Roz de disperarea vulpii. Toate micile vieţuitoare au sărbătorit întâmplarea.
-Tu nu te-ai speriat de vulpe? întrebă o veveriţă ce îşi făcea de lucru prin alun şi căreia Iepuraşul Roz îi ceruse ajutorul să-i găsească pe prietenii lui.
-Nu m-am speriat. De unde vin eu animalele nu se ceartă între ele şi nu se rănesc.
-De unde vii tu, Iepuraşule Roz?
-De unde vin? Am să-ţi povestesc altă dată. Acum ,te rog, ajută-mă! Pentru prima oară în viaţa mea sunt trist. Nu vezi? M-am rătăcit în iarnă…şi sunt singur.
Un iepuraş venit de departe
Veveriţei i s-a făcut milă de Iepuraşul Roz şi l-a condus în desişul unde se ascunseseră şi ceilalţi iepuraşi. L-a sfătuit să se lase acoperit de zăpadă ca şi ceilalţi.
După zile grele, triste, pline de singurătate, soarele a apărut voiniceşte pe cer. Zăpada a prins să se topească şi să răsară din pământ iarbă şi flori. Micii locuitori ai pădurii au ieşit veseli la joacă. Iepuraşul Roz era mereu pregătit de joacă cu prietenii săi.
Într-una din zile, când alergau în jurul unui stejar, Iepuraşul Roz a fost strigat de undeva , de sus. S-a oprit din fugă şi a privit spre înaltul crengilor de stejar. Era prietena lui veveriţa.
– Îţi aminteşti , zise ea, că mi-ai promis să-mi spui de unde vii?
– Da. Şi am să-ţi povestesc chiar acum. Aşteaptă să le spun celorlalţi că nu mă mai joc cu ei. Aşteaptă, mă voi ţine de cuvânt!
Cu multă responsabilitate, Iepuraşul Roz i-a anunţat pe prietenii săi că trebuie să-şi ţină promisiunea făcută veveriţei.
– Venim şi noi cu tine, au strigat ceilalţi iepuraşi. Vrem să ştim şi noi
cum e lumea din care vii tu!
– Sunt de acord, a spus Iepuraşul Roz, veniţi cu toţii!
Sub bătrânul stejar s-au strâns iepuraşii şi veveriţele. S-a făcut linişte.
– În lumea mea e mereu vară, a început Iepuraşul Roz. Toată lumea trăieşte în bună înţelegere. Eu locuiam cu părinţii mei într-o casă galbenă. De o parte şi de alta locuiau o familie de arici şi una de vulpi.
Casa aricilor era roşie şi a vulpilor verde. Peste drum locuiau un urs, o familie de bursuci, una de veveriţe şi una de căprioare. Eram cu toţii buni vecini. Nu ne certam niciodată! Vulpea ne dădea varză din grădina ei, ursul morcovi iar aricii ne dădeau salată. La rândul nostru noi le ofeream turtiţă cu miere şi miresme de flori.
– Dar păsărele nu trăiesc în lumea voastră ? întrebă grăbită o
privighetoare .
– Cum să nu trăiască? se miră Iepuraşul Roz. Lângă fiecare casă este
un copac în care locuieşte câte o familie de cântăreţi înaripaţi . De dimineaţa până seara ei ne înveselesc cu cântecele lor.
– Erai fericit împreună cu vecinii şi familia ta ? îl întrebă o iepuroaică
cu ochii albaştri şi blăniţa albă ca neaua.
– Eram foarte fericit.
– Atunci de ce ai plecat de acasă ? întrebă jucăuşa veveriţă.
– Nu am plecat bucuros, se întristă Iepuraşul Roz. Totul s-a întâmplat
fulgerător , într-o după-amiază , când împreună cu vecinul meu, puiul de căprioară, ne luasem la întrecere pe aleile din pădurea noastră…
E timpul să mă întorc acasă
Eram foarte veseli. Puiul de căprioară era mai mic decât mine, dar s-a dovedit un adversar puternic. La rândul meu, eram foarte priceput în alergare. Plini de veselie ne-am îndepărtat de casă. Aleea pe care alergam se înfunda în pădurea deasă.
Amândoi eram nepăsători unde ne îndreptam. Din păcate, cei mari ne avertizaseră că una dinte cărările pădurii sfârşesc într-o prăpastie de unde numeni nu s-a mai întors înapoi. Cei care au căzut în acestă prăpastie au dispărut fără urmă. Nimeni nu a mai auzit de ei.
N-am ţinut cont de avertitări şi ne-am continuat alergarea. Desişul pădurii de deschise şi aleea continua într-o lumină cum nu mai văzusem niciodată. Părea că la capătul ei se întinde o grădină cu morcovi uriaşi cum nu mai văzusem în viaţa mea.
– Priveşte ce morcovi uriaşi! am exclamat eu şi am pornit cu cea mai mare viteză spre grădina din zare.
– Opreşte-te, prietene, nu sunt morcovi ci o pajişte cu iarbă grasă! A strigat în urma mea puiul de căprioară.
Din păcate nu am auzit decât târziu vorbele lui. Căzusem în prăpastia fără întoarcere. Totul s-a petrecut fulgerător. Am fost prea speriat ca să mă gândesc ce mi se întâmpla. Cât ai clipi m-am trezit în pădurea voastră şi restul îl cunoaşteti cu toţii.
Acum tot ce îmi doresc e să mă întorc acasă. Mă gândesc că familia mea este îngrijorată. Sper că puiul de căprioară le-a spus ce s-a întâmplat şi sunt sigur că toţi au încercat să mă caute.
– Noi am dori să te ajutăm, i-a spus veveriţa, dar nu ştim cum.
– Eu mi-aş dori să rămâi la noi şi să fim prieteni,i-a spus tânăra iepuroaică albă.
– Îmi place pădurea voastră, dar astă-iarnă mi-a fost frig. Şi apoi, familia mea şi vecinii mei sunt sigur că mă aşteaptă plini de speranţă.
Văzând că iepuroaica albă s-a întristat, Iepuraşul Roz i-a propus:
– Vino cu mine în lumea mea! Sunt sigur că ai mei te vor primi bucuroşi.
– Am să vin bucuroasă,a spus iepuroaica.
– Atunci nu ne rămâne decât să vă trimite în lumea Iepuraşului Roz, a spus veveriţa.
– Bine, dar cum vom găsi calea de întoarcere? a întrebat Iepuraşul Roz.
– Nimic mai simplu, a spus veveriţa, ne vom duce la locul unde ai apărut în pădurea noastră şi vom vedea ce e de făcut.
Au plecat cu toţii spre tufişul de alun lângă tânărul stejar. Fiecare căuta ceva deosebit. Toţi erau nedumeriţi. Nu era nimic deosebit acolo. Iepuraşul Roz şi prietena lui nu şi-au pierdut speranţa. Au căutat mai departe. Deodată au zărit în mijlocul tufei de alun, ce credeţi…, un morcov. Erau gata să-l culeagă, când veveriţa i-a oprit:
– Dragi prieteni, nu vă grăbiţi! Sunt sigură că dacă îl veţi culege, acest morcov are să vă ducă în lumea Iepuraşului Roz. Aşa că înainte am vrea să ne luăm rămas bun.
S-au adunat cu toţii în jurul celor doi, i-au îmbrăţişat şi le-au cerut, dacă mai au curajul să mai vină la ei în vizită.
Iepuraşul Roz şi prietena lui au intrat în tufişul de alun şi ţinându-se de mână au cules morcovul. Au simţit că se învârteşte pământul cu ei şi au dispărut din ochii prietenilor lor.
Oare Iepuraşul Roz a ajuns acasă?…
Copilul tău poate da ce final dorește poveștii…
