“Jurnal de introspecţie”, o expoziţie bucureşteană în care publicul devine artist

Raluca Dumitrică
Jurnal de introspecţie | Totul despre mame
„Jurnal de introspecție”, expoziția care transformă publicul în artist

Artistele Mirela Trăistaru, Dorotheia Fleiss şi Raluca Ghideanu lansează o invitaţie la creaţie

Jurnal de introspecţie | Totul despre mame
"Jurnal de introspecție", expoziția care transformă publicul în artist

Galeria de artă European Art Gallery din Bucureşti aşteaptă în perioada 17 – 27 noiembrie publicul pasionat de artă să ia parte la expoziţia “Jurnal de introspecţie” a artistelor Mirela Trăistaru, Dorotheia Fleiss şi Raluca Ghideanu, prilej cu care toţi iubitori de frumos îşi vor putea exercita veleităţile de artist. Timp de 10 zile, în intervalul orar 10.00 – 18.00, cei care trec pragul galeriei vor putea fi martori la gestul creaţiei şi-şi vor putea lăsa amprenta în “Jurnalul de introspecţie” a celor trei artiste, renumite pentru ineditul operelor lor.

Când publicul se transformă în artist

Astfel, cei care s-au gândit vreodată la ce se ascunde înăuntrul unei expoziţii, la ce se întâmplă cu artiştii, cum se transformă emoţiile lor şi cum evoluează obiectele de artă, dar şi la cum se poate transforma o cameră goală în gazda unui vernisaj vor avea astfel ocazia să descopere şi secretele care se ascund în spatele întrebărilor de mai sus.
“Jurnal de introspecţie” va fi o experienţă unică pentru public, pe de o parte pentru că el poate urmări întreg procesul creator al unei opere – cum se naşte, cum creşte şi cum se destramă, iar pe de altă parte pentru că de data asta opera artistică i se aşază în faţă precum o oglindă.

“Vă invităm să ne fiţi alături în crearea unei opere – jurnal. Altfel spus, să exploraţi lumea interioară prin pictură, să urmăriţi o operă în întreg procesul său creator: cum se naşte, cum creşte şi cum se destramă, se rupe în mii de bucăţi pentru a aduce bucurie”, a declarat Mirela Trăistaru. Dorothea Fleiss, la rândul său, invită publciul să vină între 17 şi 27 noiembrie la European Art Gallery ca să vadă cum fiecare artist transpune starea sa fizică şi starea de spirit în opera de artă. Într-o privire generală, se poate afirma că opera/jurnalul unui artist oferă date, dezvăluie reflecţii/gânduri, imortalizează clipe ale subconştientului şi starea de moment ale artistului.
“O cameră albă, o schelă, câteva culori, materiale la întâmplare… Aşa va începe totul. Apoi, ne puteţi fi alături în căutarea jumătăţii, căutarea de sine”, mai consideră Raluca Ghideanu.

Cel mai atipic vernisaj al anului

Finalul procesul de creaţie va avea loc pe 27 noiembrie şi va fi marcat de un vernisaj organizat tot în cadrul European Art Gallery, începând cu ora 19.00. Practic, atunci se deschid uşile celui mai atipic vernisaj al anului – o expoziţie în care vezi ceea ce gândeşti şi ceea ce simţi pentru a (te) înţelege. Cele trei artiste vor fi alături de cei prezenţi în timpul procesului de creaţie, în ziua vernisajului, dar şi încă două săptămâni după încheierea vernisajului (până pe 15 decembrie), când expoziţia poate fi vizionată.
Mai mult, timp de două săptămâni după vernisaj toţi cei interesaţi de activitatea celor trei artiste vor putea să cumpere, la alegere, bucăţi din această operă. Pânza va fi decupată de pe perete şi va fi pusă pe şasiu în faţa celui care îşi doreşte o bucată din sufletul artei, putând fi cadou sau autocadou.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa