Pe bune acum, de ce spun copiii NU?

TOTUL DESPRE MAME

Catherine Dolto, De ce spun copiii NU, Editura Cartea Copiilor, 2010, traducere de Andreea Demirgian

Băiatul nostru de 1 an și 10 luni adoră să îi citim în timp ce el își bea laptele de seară. Povestea de culcare este deja un ritual bine stabilit, iar Toma are în fiecare seară opțiuni foarte precise în legătură cu cărțile pe care vrea să i le citim.Cel mai tare m-a suprins într-o seară când, după o criză de furie ca la carte (pornită de la culoarea prosopului cu care l-am șters după baie) mi-a cerut, cu ochii încă înlăcrimați, să citim „cartea cu gorila”. Ei bine, „cartea cu gorila” este una din cărțile semnate de Catherine Dolto, fiica celebrei psihanaliste Françoise Dolto și creatoarea unei serii de câteva zeci de cărți ilustrate care îi ajută pe copii și pe părinți să se confrunte cu cele mai dificile momente din dezvoltarea unui copil și din viața unei familii: fricile, crizele de furie, apariția unui frate, spitalizarea, mersul la grădiniță și multe altele. „Cartea cu gorila” era tocmai cartea despre crizele de furie!

Al doilea titlu disponibil la noi din această serie se numește De ce spun copiii NU și este în traducerea românească a Adei Demirgian. Recunosc că am deschis cartea cu aviditate. Aș fi vrut să știu eu, în primul rând, de ce spun copiii nu. Trăiam frustrarea părintelui care se trezește brusc într-o avalanșă de refuzuri. Cred că știți despre ce vorbesc, nu? Această cărticică, numai bună de citit la ceas de seară, este ingenioasă și utilă pentru că se adresează deopotrivă părinților și copiilor. Discută probleme grave în așa fel încât copiii și părinții să se simtă înțeleși sau să fie ajutați să se înțeleagă.

 

NU este singura cale cinstită către DA

Copiii spun NU din diferite motive. Primul NU este un șoc și pentru copil și pentru părinte. Uneori copiii spun NU pentru ca asta îi face să simtă mari, adulți, puternici. Alteori copiii spun NU pentru că sunt prea frustrați de toate lucrurile pe care chiar nu pot să la facă. Alteori spun NU pentru că le este teamă să spună DA. Alteori spun NU pentru că asta îi enervează pe părinți, iar enervarea unui părinte poate fi de-a dreptul distractivă pentru copil. Copiii spun NU dacă îi tratăm prea des ca pe niște marionete, spun NU pentru că vor să fie liberi să spună NU. Uneori, spun NU pentru că realmente nu vor să facă ce le cerem noi. Sunt multe feluri de NU și e important să acceptăm NU-ul copilului nostru.

Cărticica De ce spun copiii NU are un final fericit. Catherine Dolto ne explică cum, după ce a spus suficient de mult NU, copilul este pregătit să spună din nou DA. Momentul în care fiul sau fiica noastră va dori să spună DA nu trebuie grăbit și nici forțat. NU-ul este important pentru că deschide calea unui DA spus din toată inima!

Problemele adulților pe limba copiilor

Cartea semnată de Catherine Dolto este o carte-punte. Creează un limbaj comun cu ajutorul căruia părinții și copiii pot din nou vorbi. Ni se spune foarte des să vorbim cât mai sincer cu copiii noștri, să le povestim despre moarte, despre divorț, despre cum se naște un copil, despre boli, droguri și câte și mai câte. Dar cei mai mulți părinți mărturisesc că își găsesc cu greu cuvintele pentru a explica probleme atât de grave și serioase. Și renunță.

Cărțile din această serie – publicată în Franța începând cu anii 1980 la prestigioasa editură Gallimard Junior și intitulată inițial Mine de Rien – sunt o punte care poate facilita acest dialog. Dacă nu îți găsești cuvintele, Catherine Dolto le găsește pentru tine, iar ilustrația le umple de sens. Cu cartea în mână, poți deveni părintele sfătos și înțelegător pe care ți l-ai dorit întotdeauna pentru copilul tău care va simți că, în sfârșit, vorbești pe limba lui.

Pentru mai multe cărți despre părinți și copii, intrați pe rafturile librăriei Cărtureşti. Acum nu vă rămâne decât să vă pregătiţi o cană de ceai, să vă aşezaţi în fotoliu şi să citiţi liniştiţi preţ de cinci minute, până când copilul se trezeşte, vrea să facă pipi sau toarnă borcanul de miere pe pisică.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa