Moda trece, nevoile copiilor rămân

Când apare copilul. O psihanalistă dă sfaturi părinților, de Françoise Dolto, traducere de Delia Vasiliu și Rodica Stoicescu, Editura Trei, 2010

În momentul în care mi-am dat seama că vreau să aflu mai multe despre cum crește şi nu doar despre cât creşte bebelușul meu, am lăsat deoparte cărţile cu tabele şi etapele dezvoltării şi am căutat materiale care să-mi explice câte ceva din mecanismele psihice şi afective ale viitorului om. Auzisem de Françoise Dolto, iar prima dată când am pus mâna pe o carte scrisă de celebra pediatră și psihanalistă a fost când băieţelul meu intrase deja în al doilea an de viață, o vârstă numai bună pentru dileme și întrebări. Ale mele! Găsisem în mod neașteptat, survolând librăria unui hypermarket, unul dintre volumele acestei faimoase autoare – Când apare copilul. O psihanalistă dă sfaturi părinților – publicat în limba română de Editura Trei, și noroc că nu eram singură la cumpărături că altfel s-ar fi închis magazinul cu mine înăuntru, „înfulecând” pe loc și pe nerăsuflate toate „bunătățile” ascunse între paginile cărții. Pentru că așa mă și simțeam în urmă cu patru-cinci ani, flămândă de o anumită informație pe care o intuiam, dar pe care nu avusesem de unde să o obțin până atunci. Simțeam că lucrurile trebuie să fie altfel decât auzeam și vedeam în jur, dar nu știam exact cum. Vedeam ca fiind greșite metodele de educație propagate pe scară largă la noi, românii, de-a lungul generațiilor, cele bazate pe autoritate, disciplină, pedepse corporale, amenințări, agresivitate în orice formă și le refuzam instinctiv, fără să știu neaparat ce efecte psihologice au pe termen scurt sau lung. Eram sigură că lucrurile sunt nuanțate și complexe în legătură cu creșterea copilului și că, pentru a avea o relație bazată pe comunicare armonioasă, nu e necesar ca părintele să se impună, iar copilul să asculte. Aveam să constat, parcurgând câteva paragrafe pe sărite din cartea lui Dolto chiar acolo lângă standurile cu cărți, că în sfârșit găsisem ce căutam, confirmarea că și copilul are o voce a lui și că, înainte de a fi înțeleasă, ea trebuie auzită. Mai ales când ne cere ajutorul nouă, părinților, cei de la care el așteaptă totul. Și ca să le putem oferi copiilor cât mai multe, trebuie să înțelegem noi cât mai multe.

E bine să ai în casă Când apare copilul și să apelezi la ea când te trezești în noi etape sau apar întrebări (sau de ce nu, de câte ori ai puțin timp liber la dispoziție), deoarece aceasta cuprinde în cele peste 500 de pagini răspunsuri la cele mai întâlnite probleme din viața unei familii cu unul sau mai mulți copii, și în care cu siguranță se poate regăsi oricine (probabil că vor fi și destule în care nu vă veți regăsi, însă ele sunt scrise într-un mod atât de prietenos, sub forma unui dialog, și sunt atât de interesante, încât cu siguranță vă vor deschide noi perspective în abordarea vieții de părinte, în general). Există și un motiv pentru care sfaturile către părinți sunt prezentate într-un stil atât de simplificat, direct, caracterizat prin oralitate: cartea are la bază o compilație de scrisori cărora li s-a răspuns printr-o emisiune curentă la radio în anul 1976. Deci toate solicitările la care Françoise Dolto răspunde sunt reale, primite de la părinți, selecționate astfel încât să acopere problematici generale și să fie de ajutor cât mai multor familii, chiar și câteva generații mai târziu, după cum se vede. Deși vremurile s-au schimbat și e posibil să spunem că trăim vremuri noi și să nu fim de acord cu unele tendințe de atunci, nevoile copiilor au rămas aceleași și dorința noastră de a ne pregăti să facem față provocărilor părintești ar trebui să ne preocupe indiferent de modă. Hai mai bine să vă dau câteva exemple de sfaturi, aparent bizare, dar în care eu cred și pe care cu siguranță le voi împărtăși mai departe (însă lista e mult mai lungă de atât):

Nu trebuie să îi impui lucruri copilului, ca de exemplu să fie cuminte, pentru că nici noi nu facem tot ceea ce ne-ar cere el; trebuie să îi explicăm mereu cum și de ce trebuie să ne comportăm într-un anumit fel.
E important să știe să spună nu, e o atitudine ce trebuie respectată.
Înainte de patru ani e periculos ca un copil să fie pus să facă ordine, poate deveni maniac. Cu cât este mai multă dezordine, cu atât un copil se simte mai în largul lui, abia după șapte ani începe să înțeleagă ordinea, și numai urmând exemplul tatălui, care trebuie să-l ajute și să-i explice complicațiile dezordinii.
Nu e niciodată prea devreme pentru un copil să i se spună adevărul și să i se răspundă la orice întrebare.
Copilul trebuie luat în brațe și legănat de câte ori simte nevoia.
E important să-i ceri scuze copilului când ai greșit.
Când copilul începe să folosească cuvinte urâte, mama să-l trimită la toaletă și, cu ușa închisă, să spun acolo tot ce îi vine să spună, acela este locul potrivit.
Copilul trebuie să-și formeze singur propriul lui ritm de viață.
Ar trebui să le permitem copiiilor să-și închidă ușa la cameră, atunci când doresc.
E bine să nu ai copiii în preajmă când ești nervos, iar dacă îți vine să lovești ceva, s-o faci într-o pernă, în altă cameră.
Mama nu trebuie să se enerveze când copilul e furios.
Copilul nu trebuie umilit niciodată.
Copiii au nevoie de viață în jurul lor (animale, plante).
Jucăriile sunt copiii copilului, ele trebuie să aparțină în totalitate copiilor și ceea ce face cu ele nu-i mai privește deloc pe părinți. Nu trebuie confiscată niciodată o jucărie unui copil, asta înseamnă sadism, e ca și cum ai confisca unei mame copilul.

Văzând teancul meu de cărți de puericultură într-una din vizite (și de atunci el s-a mai îngroșat), mama mea mi-a spus, cu admirație, dar și cu un ușor regret în glas: „Dacă am fi avut noi acces la atâtea informații când v-am crescut pe voi, dacă am fi știut atâtea, cred că lucrurile erau diferite acum.” Din păcate nu avem cum să știm asta, dar depinde de noi să avem grijă ca măcar de acum încolo să creștem calitatea felului în care ne educăm copiii. Sau măcar să încercăm.

Găsiţi acest volum pe rafturile librăriei virtuale TOTUL DESPRE MAME. Acum nu vă rămâne decât să vă pregătiţi o cană de ceai, să vă aşezaţi în fotoliu şi să citiţi liniştiţi preţ de cinci minute, până când copilul se trezeşte, vrea să facă pipi sau toarnă borcanul de miere pe pisică.