Ce spun copiii atunci când nu spun nimic?

TOTUL DESPRE MAME

Limbajul secret al copiilor, de Lawrence E. Shapiro, Editura Trei, 2011, traducere de Cristina Spătaru

Cum ar fi să ştii ceea ce spun copiii atunci când nu spun nimic, fără a fi nevoie să îî mai întrebi? Fără fraze pe care până şi tu te-ai săturat să le auzi, precum: „Şi azi cum a fost la şcoală? Ce a mai spus doamna învăţătoare?” Mie, una, îmi vine să intru în pământ de câte ori îmi întreb copilul toate astea. Dar pot să nu o fac? Cum altfel îl pot ajuta dacă are vreo problemă? Îmi doresc uneori să pot ghici din priviri. Sau nu este pe ghicite? E vorba de instinct? Sau oare de ştiinţă?

Când am dat pentru prima dată cu ochii de titlul Limbajul secret al copiilor parcă mi s-a aprins un beculeţ. Am un băiat de opt ani despre care cred că suferă de adolescenţă precoce, judecând după ieşirile pe care le are, şi o fetiţă de patru ani care nu vorbeşte (aproape) deloc. Oh, cât aş da să ştiu lucrurile pe care ei nu mi le spun, dar care îi frământă! Cartea psihologului american Lawrence E. Shapiro exact asta face – te învaţă pe tine, ca părinte, cum să înţelegi mai bine ce se întâmplă cu piticul tău, atât în cazuri grave, precum depresii, traume, abuzuri sexuale bine ascunse în sufletele mititele, cât şi în situaţii cotidiene, pe care copiii însă nu ştiu sau nu le pot verbaliza, cum ar fi îngrijorările legate de starea materială a familiei, schimbarea şcolii sau imagini prea dure văzute la televizor.

Lawrence E. Shapiro ne povesteşte despre cum putem folosi cele patru moduri de a „vorbi” ale copiilor. Pe unul dintre ele îl cunoaşteţi şi îl folosiţi cu siguranţă – limbajul secret al feţei, al trupului şi al vocii – sau ceea ce numim în mod curent limbajul nonverbal. Zilele trecute, fiul meu îmi spunea (după ce făcuse o boacănă mare): „Nu te mai uita cu ochii ăia aşa la mine, mi se face ruşine.” Da, copiii ne „citesc” mai mult decât am vrea noi uneori. Cartea de faţă prezintă însă şi metode prin care, folosindu-ne de acest limbaj secret, putem îmbunătăţi comunicarea dintre noi şi copii, îi putem cunoaşte mai bine, fără să le punem întrebări indiscrete, şi putem învăţa la rândul nostru să corelam cuvintele cu limbajul trupului. Iar dacă aveţi copii deja adolescenţi, cu siguranţă tehnicile prezentate de psihologul american vă vor fi de mare ajutor (unul dintre capitole se intitulează chiar aşa: „Cum să deveniţi un detector de minciuni”!)

Un alt capitol generos, şi care pentru mine a fost revelator, vorbește despre limbajul secret al poveştilor şi al viselor copilului, din care am aflat mai multe despre rolul terapeutic al cărţilor, despre importanţa modelelor şi a eroilor din povești atunci când au de rezolvat o problemă cotidiană (prin crearea unui model de abordare) şi despre cum pot depista eu, ca mamă, în ce ape sufleteşti se scaldă copilul meu, doar uitându-mă la finalul poveştii pe care o inventează în joacă. Din acest capitol am învăţat mai multe despre cum să înţeleg emoţiile copiilor mei şi cum să le ofer soluţii eficiente şi uşor de acceptat, doar introducând personajele potrivite în poveste. Ceea ce nu ştiam, însă, este că şi visele, respectiv coşmarurile copiilor sunt tot poveşti! Povești pe care şi le spun singuri şi pe care este bine să ştim să le interpretăm, ajutându-i astfel să îşi depăşească anxietăţile.

Am mai aflat despre limbajul secret al artei şi scopul său principal, acela de a-i ajuta pe copii să îşi exprime sentimentele şi, implicit, pe adulţi să le cunoască şi să le gestioneze. Câteva subcapitole mi-au atras în mod deosebit atenţia: „Arta ca modalitate de a îndeplini dorinţele imposibile ale copilului”, „Importanţa autoportretului” şi „Când copiii nu sunt interesaţi deloc să deseneze”.

Dacă sunteţi însărcinate sau proaspete mămici, probabil că citind cele de până cum v-aţi spus că mai puteţi aştepta câţiva ani până când să investiţi în această carte. Ei bine, am păstrat la sfârşit ce este mai frumos: limbajul secret al bebeluşilor, capitol pe care îmi doresc să îl fi citit atunci când aveam copii mici. Dacă aş fi ştiut atunci ce înseamnă plânsul bebeluşului! Sau cum să creez mai curând şi mai relaxat o legătură cu copilul meu nou născut, folosindu-mă de atingeri, de voce, de contact vizual, fără să mă mai tem! Toate acestea sunt explicate pe larg în acesastă minunată carte.

În final, îl voi lăsa pe însuşi autorul să vă ofere argumentul decisiv: „Părinţii pot învăţa cum să recunoască semnele supărărilor şi conflictelor cu mult înainte de apariţia simptomelor, prin înţelegerea comunicării nonverbale a copiilor, a artei prin intermediul căreia se exprimă aceştia, a povestirilor lor, a jocurilor şi prieteniilor acestora. A şti limbajul secret al copiilor le permite părinţilor să devină mai eficienţi în a-i învăţa pe copiii lor valorile, în a-i face mai cooperanţi şi mai sensibili faţă de ceilalţi, în a-i ajuta să relaţioneze mai bine cu prietenii lor.”

Găsiţi acest volum pe rafturile librăriei Cărturești. Acum nu vă rămâne decât să vă pregătiţi o cană de ceai, să vă aşezaţi în fotoliu şi să citiţi liniştiţi preţ de cinci minute, până când copilul se trezeşte, vrea să facă pipi sau toarnă borcanul de miere pe pisică.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa