Urania Cremene: Ce să faci să nu se aleagă praful de educația și relația cu copilul în pandemie

Copiii au nevoie ca, zi de zi, să le fie satisfăcută nevoia de conectare cu părinții.

Urania Cremene
părinte epuizat
Când părinții preiau și rolul de profesori, relația cu copiii riscă să se deterioreze.

Cum știm că am reușit în „meseria” de părinte? Mai cu seamă în această perioadă, în care, iată, cei mai mulți dintre noi ne-am reprofilat și ne-am adus locul de muncă sub același acoperiș sub care suntem și părinți și dascăli sau chiar bucătari de 5 stele.

E evident că la locul de muncă știm clar când am reușit sau nu. Chiar și în bucătărie știm când ne iese o rețetă nouă sau nu. Și chiar și în joaca pe covor știm clar când ne-a ieșit și când nu. Dar în „meseria” de părinte, cum știm că am plantat o sămânță bună în educația copilului?

Știi acele remarci de soiul „eh, ai noroc cu așa copil cuminte” sau acele concluzii venind de la părinte ca „eh, așa e el, ascultător”? Îți mărturisesc, dragă părinte, care citești acum aceste cuvinte, că nu, nu e vorba de noroc. Sunt 3 aspecte de care merită să ținem cont, astfel încât relația cu copilul să fie una bazată pe încredere și comunicare și nu una bazată pe „noroc”, cu toate că din exterior așa se vede.

Cele trei nevoi de bază

Și aș vrea să te introduc acum în cea mai extensivă cercetare care s-a făcut la nivel de comportament uman și motivație umană. Este vorba despre Teoria Autodeterminării, conform căreia ne naștem cu 3 Nevoi Psihologice de Bază: conectarea, competența și autonomia.

  • Nevoia de Conectare înseamnă nevoia de a fi văzut, valorizat, respectat, iubit, apreciat, unic, important. Aceasta este prima nevoie pe care orice ființă încearcă să și-o satisfacă, încă din primele clipe de viață. Îți aduci aminte cum a fost prima dată când ți-ai ținut puiul în brațe? Chiar din primele clipe în care a venit pe lume, copilul caută căldura și iubirea mamei. Acesta este și motivul pentru care bebelușul se liniștește imediat ce simte că e luat în brațe.
  • Nevoia de Competență înseamnă nevoia de a învăța, de a ști, de a face lucruri, de a experimenta, de a fi curios. E în noi toți să vrem să facem lucruri, să învățăm, ne naștem cu această dorință de a învăța. Și doar gândește-te la bebelușul care umblă de-a bușilea prin casă și începe să deschidă sertare. Vrea să vadă ce e în ele. E curios.
  • Nevoia de Control e despre a fi sursa propriilor tale acțiuni, e despre a face alegeri, despre deciziile pe care le iei. Chiar și de la câteva luni, copilul își manifestă această nevoie. Ți s-a întâmplat să îl hrănești și în timp ce apropii lingurița de gura lui, să încerce să o apuce cu mânuța lui mică și să încerce să se hrănească singur? E nevoia de autonomie, de a avea control pe acea acțiune.

Conectare, Competență și Control – când toate aceste 3 Nevoi Psihologice ne sunt satisfăcute, în corp se instalează așa numita „wellbeing”, starea de bine. Simți că ești bine tu cu tine. Și e la fel și la copii. 

Cum ne-a încălcat pandemia nevoile

Îi vezi când sunt bine ei cu ei, după cum pășesc, după poziția corpului, după felul în care îți răspund, după felul în care fac față unui eșec, după felul în care își gestionează emoțiile, fie ele pozitive sau negative, după cum se joacă – toate acele comportamente care stârnesc reacții de soiul „Ce noroc ai cu așa copil cuminte!”

Și da, atunci știi că ai reușit în „meseria” de părinte. Când copilul tău e echilibrat și bine el cu el, pentru că ai avut grijă să îi fie satisfăcute zi de zi cele 3 Nevoi. Ei bine, din 2020 și până în prezent, cele 3 Nevoi Psihologice de Bază ne-au fost încălcate atât nouă, părinților, cât și copiilor.

Copiii nu și-au mai văzut prietenii, nu s-au mai conectat cu ei, nu au mai petrecut timp împreună. La fel și noi. Ne-am mutat între 4 pereți cu toate activitățile și ne-am privat de socializarea față în față pentru multe luni, cât timp a durat izolarea. Deci, nevoia de conectare ne-a fost încălcată.

Frustrări, furie, lacrimi

Apoi, cu școala online, copiilor le-a fost dificil să interacționeze și să exceleze, chiar și la materiile care le erau dragi, din spatele ecranelor reci și care nu transmit nicio emoție. 

Mai mult decât atât, de aproape un an, peste 168 de milioane de elevi din întreaga lume nu mai merg la școală, conform raportului Unicef. Deci, nevoia de competență le este încălcată. Până și nevoia de autonomie ne-a fost pe deplin subminată, pentru că nu am mai avut control pe propriile decizii: timpul în parc cu copiii, îmbrățisările în public, școală online, fie că vrem, fie că nu, școală offline în grupuri mai restrânse, distanțare nu doar în supermarket, dar și în mijloacele de transport în comun.

Pe acest fond, în care nevoile psihologice de bază încă ne sunt încălcate, părinții și copiii deopotrivă acumulează mult mai multe emoții negative și frustrări, iar în unele cazuri se ajunge chiar și la crize de furie, tăvălit pe jos, ridicat de ton, lacrimi, trântit de obiecte sau cuvinte dureroase.

Și din păcate, toate astea, adunate la un loc, nu fac altceva decât să adune neliniște, sentimente de vină și rușine și chiar remușcări. Iar seara, când punem capul în pernă, plini de incertitudine, ajungem să ne întrebăm: „Până când?” Cât și cum mai ducem astfel încât să nu se aleagă praful de educație si de relația cu copilul? 

Cum te poți conecta cu cel mic

Până acum ți-am spus despre Cele 3 Nevoi Psihologice de Bază, cum se manifestă și ce se întâmplă în prezent, din cauză că ele ne sunt încălcate atât nouă, cât și copiilor noștri. Ei bine, acum îmi propun să te ajut să găsești echilibrul în relația cu copilul tău, indiferent de schimbările care vor urma în plan social, la locul de muncă sau la școală.

Adică să te asiguri că faci tot ce ține de tine pentru ca acasă să vă fie cel mai bine, astfel încât să nu se aleagă praful de educația și relația cu copilul tău, chiar și pe timpul unor vremuri incerte.

Îți recomand să cauți să faci cât mai multe activități cu copilul, din care să excludeți ecranele. Nici măcar televizor pe fundal sau telefon în apropiere, fie el și cu ecranul în jos. Doar tu și copilul, pe covor, cu un puzzle, un Lego, o carte de citit sau de colorat. Astfel, copilul va simți că îți pasă de el, că el e important, nu laptopul, nu televizorul, nu filmul, nu emisiunea, nu serviciul. În felul acesta vă consolidați relația de parenting.

De ce să nu-i spui copilului ”M-am săturat de tine!”

În plus, îți recomand „să vânezi” toate momentele în care copilul se comportă exemplar: când duce farfuria la chiuvetă, când strânge jucăriile, când își pune singur pijamaua, când se îmbracă singur, când trage apa la toaletă, când își amintește să închidă lumina la baie. Nu doar atunci când face câte o boacănă și vrei să îl corectezi. Pentru că dacă interacționezi cu el mai mult când se comportă cum nu îți place, mesajul care ajunge la el e acesta „Mami e supărată pe mine”.

Și dacă tot am ajuns aici, îți recomand să eviți construcții de soiul „M-am supărat pe tine”. Pentru că, în fond, pe tine te-a deranjat comportamentul lui, nu copilul, în întregime. Când copilul aude că te-ai supărat „PE EL”, percepe că nu îl mai iubești. Fără să ne dăm seama, iată, cu cele mai bune intenții, ajungem să le transmitem copiilor noștri mesaje care provoacă răni pe viață.

Iar în spatele lui „M-am supărat pe tine” nu doar că puiul tău crede că nu îl mai iubești, dar va înțelege asta: „Dacă mama, ființa care mi-a dat viață nu mă mai iubește, atunci nimeni nu mă poate iubi AȘA CUM SUNT. Prin urmare, trebuie să mă comport CUM VOR CEILALȚI ca să fiu demn de a primi iubire”.

Știu, sună dureros, dar acesta este unul dintre motivele pentru care relațiile dintre părinți și copii se rup la adolescență. Tot acesta este și unul dintre motivele pentru care foarte mulți adulți sunt prinși în relații toxice și nu au curajul să spună „Până aici!”.

Așa că, dragă părinte, fă ca acasă să vă fie cel mai bine.

  • Fă cât mai multe activități 1 la 1, fără niciun ecran prin preajmă.
  • Vânează momentele în care se comportă cum îți place și transmite-i mesaje de încurajare.
  • Iar atunci când face câte o boacănă, subliniază că nu îți place comportamentul lui, sau că te supără ce a făcut, fără să spui „m-am supărat pe tine.”

Cum combatem izolarea socială

Cu siguranță, copilul tău are 2-3 prieteni cu care se înțelege mai bine. Stai de vorbă cu părinții lor și propune-le să vă puneți copiii laolaltă, de câteva ori pe săptămână. Construiește contextul în care copilul tău să socializeze față în față, să se joace, să fie cu prietenii lui, să se simtă apreciat, văzut, valorizat.

Și faceți un program în care copiii se văd de 2-3 ori pe săptămână. În felul acesta nu doar că și copilului tău îi va fi satisfăcută nevoia de conectare, dar și voi, părinții veți avea timp pentru voi, pe care să îl petreceți împreună, fără copil. Iar acest aspect va închega relația și vă va scăpa de sentimentul de „pffff, nu mai pot!”.

În plus, atunci când tu și celălalt părinte al copilului tău sunteți bine, relaxați și încărcați cu energie, copilul tău va simți asta și va fi și el mai relaxat și deschis cu voi doi, fie că îi propui să faceți o activitate împreună, fie că vrei să corectezi un comportament care nu îți place.

Poți face împreună cu copilul un program pentru fiecare săptămână în care să punctați în ce interval de timp lucrezi, în ce interval de timp își face temele, în ce interval de timp vă uitați la televizor, în ce interval de timp vă jucați împreună, când se întâlnește cu prietenii lui și unde.

Un fel de orar, o imagine de ansamblu a activităților zilnice, de care să vă țineți, chiar și în timpul unei eventuale izolări. Practic, în acest fel iei în propriile mâini fiecare zi și TU ALEGI ce faci cu ea. Copilul tău alege ce face cu ea. Nu vă lăsați în voia sorții sau a mrejelor ecranelor și a online-ului.

Totodată, poți stabili niște limite clare cu privire la ecrane. Cât timp, în ce zile și în ce împrejurări tu și copilul petreceți timp la ecran. De exemplu, timpul la ecran/ zi este de 30 de minute, întotdeauna după teme și niciodată în timp ce luăm masa. În acest fel, eviți luptele de putere sau crizele de nervi pe fondul că nu s-a uitat destul sau că nu îl mai poți dezlipi de la televizor.

Echilibrul între autoritate și flexibilitate 

Sigur că ei, copiii, au tendința de a depăși limitele. Însă cheia e să fii ferm și cald în același timp. Nu autoritar, nu permisiv, ci să le îmbini pe acestea două, să combini fermitatea cu căldura. Ce înseamnă asta, mai exact? Înseamnă că atunci când copilul tău are un comportament care nu îți place, nu îl vei pedepsi, nu vei țipa la el, nu îl vei certa, nu îl vei amenința, ci îl vei gestiona în așa fel încât să înțeleagă cum să îl corecteze.

Să îți dau un exemplu. Să spunem că ați agreat că la masă nu au ce căuta ecranele, nici televizorul deschis, nici telefonul lângă farfurie, nici tableta pe genunchi – nimic. Și copilul vine și se așează la masă, cu telefonul în mână și cu ochii țintă în el. Nici măcar nu vede ce are în farfurie. 

În loc să „sari” pe el și să îl cerți, ai putea pur și simplu să îi spui pe un ton cald, dar ferm, în același timp: „Îți amintești de regula pe care am agreat-o împreună?” sau „Ce am stabilit împreună că facem cu telefoanele atunci când ne așezăm la masă?” Sigur că, pentru ca aceste întrebări să aibă sens, trebuie să fi stabilit o regulă.

Și mai poți face și haz de necaz, pe alocuri, cu expresii de soiul: „te-ai gândit cum ar fi dacă toată lumea ar sta cu telefonul în mână la masă? Dar dacă am avea câte un telefon în fiecare mână?” Ai fi surprins să auzi ce răspunsuri primești. Copiii au imaginația bogată.

Profită de asta și fă din momentele pe care le petreceți împreună momente de care să vă amintiți cu drag, cu toate că s-au întâmplat chiar și în timpul unor vremuri cu multe provocări. Fă din meseria de părinte cea mai de succes reușită a ta. Educă azi, ca să nu vindeci mâine!

Pentru că felul în care va arăta adultul de mâine își are rădăcini în educația pe care i-o oferi azi. În felul în care privești spre el și știi, dragă părinte, că nu, nu e despre noroc. Că relația pe care o ai cu el e una bazată pe încredere și respect reciproc, și nu pe noroc. E despre efortul pe care l-ai depus, zi de zi, conștient, în a-i satisface cele 3 Nevoi Psihologice de Bază. 

Pentru că un copil care se simte unic, văzut, valorizat, respectat, care ia decizii, care face acțiuni, care învață, care simte că poate și că e sursa propriilor alegeri, devine un adult fericit și împlinit cu propria-i viață.

Îți recomandăm și

Te-ar mai putea interesa