articol scris de expert

Experții TDM, Vistiana Long: Pe vremuri, ”a nu fi cuminte” însemna să mori. Copiii noștri nu mai înghit rețetele noastre de viață

Psiholog Vistiana Long

Pledez împotriva educației? O, nu! Doar propun spre reevaluare acea educație născută și crescută din frica străbunilor noștri, poate din perioada când existau iobagi sau poate de mai demult, când a nu fi „cuminte” însemna să mori.

Credințele de atunci ne-au curs prin vene secole de-a rândul și ni s-au înșurubat în celule ca o ștafetă predată din generație în generație, o ștafetă frumoasă cu care să te poți mândri dar care înțeapă pe interior… („Te doare capul de la curent, maică”, si spatele si multe altele – și asa a ajuns renumit „curentul”😉… Și nu doare doar corpul fizic ci mulți oameni au fost departe de a trăi o viață fericită sau liniștită și împăcată.)

La noi în țară suntem poate prima generație care începe să reevalueze credințele primite. Mai sunt ele adevărate? Ni se se mai potrivesc?

Când le spunem copiilor ce „e bine”, ce „nu e bine”, ce „e frumos”, ce „nu e frumos”, ce „se face” și ce „nu se face”, ce „trebuie” sau „nu trebuie”, ce „e normal” și ce „e anormal”, le transmitem credințe. „Nu e frumos să țopăi când mergi pe stradă; mergi frumos!”, mi s-a spus mie. (Țopăi acum, la 40 de ani. Și chiar… unii îmi spun că e frumos.)

Fricile noastre nu trebuie să fie și ale lor

Fie ele reevaluate sau nu, copiii noștri, majoritatea, nu mai sunt dispuși să înghită pe nemestecate credințele sau rețetele noastre de viață. Ei vor să fie ajutați să le descopere pe ale lor. Au nevoie să le povestim despre noi fără să le băgăm pe gât ceea ce suntem.
Au nevoie sa le punem întrebări care să-i ajute să descopere cine sunt ei. Au nevoie să înțeleagă că fricile noastre sunt ale noastre și că ei nu sunt nevoiți să se ghideze după ele, iar dacă, fără să ne dăm seama, le impunem, se pot revolta. Au nevoie să vadă că ei sunt și au dreptul să fie diferiți de noi.

Nu ne putem elibera brusc de moștenirea mentală și emoțională de la generațiile anterioare – și e nevoie să fim blânzi cu noi înșine în acest proces, să avem răbdare – dar devenind mai conștienți, puțin câte puțin, pas cu pas, putem ajunge ușor ușor la ceea ce este cu adevărat educația: a forma dinspre interior spre exterior.

Mai multe articole ale psihoterapeutului Vistiana Long găsiți AICI.

Îți recomandăm și

Vistiana Long
Acum doisprezece ani studiasem cu râvnă limbi străine. Mai multe deodată, făcusem o pasiune. (Acum mă uit în urmă cu compasiune: ce sete de comunicare!). Dar într-o zi m-am trezit cu toți trei copilașii mei mici plângând uitându-se la mine - și eu la ei - și am văzut că nu-mi folosea nici o limbă să-i alin... Vă puteți imagina cum a fost? Nu-mi ieșea nici măcar cu româna! Atunci am virat-o brusc către psihologie. Mă pasionase și in liceu. Am înțeles din nou că totul începe cu mine (mai știusem asta odată...). Mi-am deschis porțile interioare cu sete să intre cunoaștere și cu curaj să mă scot pe mine. Psihologia și formările în psihoterapie au fost și sunt drumuri către acea lume uneori parcă îndepărtată, râvnită și chemândă, totuși atât de adânc cunoscută, caldă, familiară, acea lume tainică din inima mea. Doar de acolo vreau să comunic acum și știu că reușesc atunci când mi se răspunde... tot de acolo. Sunt Vistiana Long, mamă a trei copii de 12, 13 și 16 ani și psihoterapeut specializat în psihoterapie corporală.

Te-ar mai putea interesa