articol scris de expert

Cristian Nițescu, chirurg estetician: Ce implică operația de ridicare a sânilor după naștere și alăptare

Dr. Cristian Nitescu, chirurg plastician
Operatia de ridicare a sanilor se poate face la cel puțin șase luni după ce se termină alăptarea

    Experiența sarcinii este unică pentru toate femeile, inclusiv în ceea ce privește transformările pe care purtarea și nașterea unui copil, precum și hrănirea lui ulterioară, la sân, le aduce corpului feminin. Deși multe dintre pacientele mele sunt mândre și bucuroase de toate schimbările pe care maternitatea le-a generat în viața lor, există, pentru aceste femei, motive ușor de înțeles care le determină să recurgă, după naștere, la unele operații estetice.

    Fie că proaspetele mame optează pentru ”mommy make-over”, procedură care presupune o serie de intervenții estetice care vizează mai multe zone ale corpului, sau doar pentru operația de ridicare a sânilor (mastopexie), motivația este aceeași: își doresc să revină la aspectul de dinainte de sarcină. Asta este mai ușor ca niciodată, mulțumită evoluției domeniului chirurgiei estetice.

    În afară de operaţia de ridicare a sânilor, extrem de importantă, pacientele mai aleg și proceduri adiționale, precum abdominoplastie, lipoaspiraţie, având în vedere că şi abdomenul suferă foarte multe modificări în sarcină şi în perioada postnatală, lifting de coapse şi, uneori, lifting de fese sau lifting de braţe.

    Sâni lăsați după naștere și alăptare – problema se rezolvă prin mastopexie

    Fenomenul de lăsare a sânilor sau, în termeni medicali, ptoza mamară, este una dintre cele mai frecvente probleme cu care se confrunta femeile, inclusiv tinerele mame. În cazul femeilor care au născut există mai mulţi factori ce duc la ptoza mamară, printre care fluctuaţiile de greutate, modificările hormonale apărute pe parcursul sarcinii, precum și creşterea dimensiunii glandelor mamare, un lucru perfect natural, dat fiind faptul că organismul se pregăteşte pentru alăptare.

    Mastopexia este recomandată tuturor femeilor care, după acest proces de sarcină-naştere-alăptare, au sânii lăsaţi sau lipsiţi de fermitate. Această operație are rolul să redea suplețea acestor părți foarte importante în estetica feminină, sporind încrederea femeilor în propria persoană.

    La cât timp după naștere și alăptare se poate face operația

    Este important de menționat că operaţia de ridicare a sânilor nu poate fi făcută în timpul alăptării sau imediat după alăptare. Pentru a beneficia de această intervenţie chirurgicală, o femeie trebuie să aştepte șase luni de la întreruperea alăptării, astfel încât sânii să revină la o stare neutră din punct de vedere funcţional.

    Pacienta trebuie să se prezinte la o consultaţie, în care se stabileşte, de comun acord cu medicul, conduita ulterioară, respectiv condițiile operaţiei de ridicare a sânilor. Pacienta va face un set de analize şi i se vor comunica situaţiile în care nu se recomandă această operaţie. Sunt foarte puţine cazuri, spre deloc, în care pacientei nu i se recomandă mastopexia după consultaţie şi setul de analize efectuat.

    Pot, de exemplu, să existe situații în care o pacientă să aibă anumite afecţiuni medicale asociate, care nu au fost tratate. În cazul acesta, pacienta va beneficia de tratament şi, după ce problemele s-au vindecat sau sunt ţinute sub control, se poate interveni chirurgical pentru corectarea ptozei mamare.

    Operația de ridicare a sânilor după naștere și utilizarea implanturilor de silicon

    Ridicarea sânilor este o operaţie paleativă de egalizare a conţinutului şi a conţinătorului, respectiv trebuie scoasă o cantitate apreciabilă de piele şi implică recrearea unui sutien dermic, a unei contenţii de tegument. Ca să fie mai ușor de înțeles, dacă ar fi să fac o comparaţie, se va crea un nou „sutien”, pentru a susţine glanda mamară la nivelul dorit.
    Uneori, după alăptare, sau nu neapărat din această cauză, sânul este destul de mic, în afara faptului că este căzut. Atunci se recomandă operaţia de ridicare a sânilor însoţită de implanturi mamare.

    Orice femeie interesată de procedura chirurgicală de ridicare a sânilor ar putea să se întrebe ce se întâmplă în cazul în care, ulterior operației, va rămâne din nou însărcinată?
    Dacă, în urma operaţiei de mastopexie, cu sau fără implanturi mamare, pacienta are o nouă sarcină, indiferent dacă au trecut unul, doi sau mai mulţi ani de la momentul efectuării mastopexiei, situaţia este reevaluată după noua sarcină, la șase luni după terminarea alăptării. Dacă pacienta îşi doreşte, se poate reface operaţia. În majoritatea cazurilor, se recomandă doar operaţia de ridicare a sânilor.

    Totuşi, dacă pacienta are şi implanturi mamare şi a trecut o perioadă foarte lungă între cele două sarcini, chirurgul estetician poate recomanda şi schimbarea implanturilor, pe lângă mastopexie.

    Poveste de succes

    Chiar îmi aduc aminte, cu plăcere, de un caz al unei paciente, o mamă care îşi dorea foarte mult să îşi remodeleze sânii după naştere. A trebuit să aştepte încetarea alăptării şi cele șase luni din acest moment, timp în care era atât de nerăbdătoare încât mă suna cam de două ori pe lună să mă întrebe dacă nu se poate opera mai repede. Cu toate acestea, regulile care sunt impuse de biologia şi structura ţesuturilor au primat, astfel că am programat operaţia când s-au îndeplinit condiţiile respective.

    În cazul pacientei menționate, am realizat o ridicare de sâni asociată cu implant mamar, dat fiind că sânii erau destul de mici şi rămăsese o cantitate mică de glandă mamară şi grăsime. Rezultatele au fost foarte bune. M-am revăzut cu pacienta după doi ani şi jumătate, pentru că, între timp, rămăsese din nou însărcinată. Dusese la capăt cea de-a doua sarcină, sânii se mai lăsaseră, faţă de cum erau imediat după prima operaţie. Am refăcut aceasta ridicare de sâni, de care acum este foarte mândră.

    Recuperarea după mastopexie

    O femeie trebuie să stea în perioada de recuperare după operația de ridicare a sânilor aproximativ 14 zile, până când zona operată se vindecă din punct de vedere chirurgical, iar firele pot să fie scoase.

    În acest timp, mămica trebuie să stea în repaos, să protejeze zona și să aibă grijă chiar și atunci când ia copilul în brațe. După această perioadă, restricţiile sunt mult mai mici şi constau în faptul ca pacienta nu are voie să facă activități solicitante, precum ridicarea de greutăţi foarte mari sau practicarea unor sporturi precum înotul sau tenisul de câmp.

    Îți recomandăm să te uiți și la acest video

    Cristian Nițescu
    ”Frumusețea și armonia corporală sunt un atu pentru oricine. Mai mult ca niciodată, societatea de azi explorează imaginea. Întotdeauna frumusețea și armonia corpului au fost un punct de atracție, o caracteristică a persoanei. Astăzi poți îmbunătăți natura. Chipul, corpul vorbesc foarte mult despre noi”.

    Te-ar mai putea interesa

    Te-ar mai putea interesa