Să încep ca baba, de la o amintire. În vremea liceului meu, sistemul – bun sau rău – încă te mai ținea în brațe, ca elev. Dacă trăgeai tare, conștiincios și atent la ore, din ce preda profesorul la clasă, puteai să scoți 9 și 10 a doua zi.
Existau încă oameni cunoscători de metodică, adică cei care își structurau ora pe principiile captării atenției, formării motivației, predării, fixării, consolidării, ale transferului. Aveam un nivel anume de control asupra ”materiei”, un ”ce se dă” și ”ce se cere” bine stabilit în cap, un confort anume față de ce am de făcut. Știam standardele de evaluare și mă puteam autoevalua după fiecare test. Erau multe alte lucruri în neregulă, dar responsabilitatea profesională față de tehnica și structura predării era mai mare.
Profesorul nici nu își pune problema că e și vina lui
Astăzi – mă uit la clasele de liceu cu elevi care au intrat peste 9.80 la Capacitate – și mi-e clar că sistemul – bun sau rău – i-a lăsat pe toți jos din brațe. Nu mai există răspunderea profesorului față de cum își dozează predarea la clasă. Se fac 2-3 aplicații întâmplătoare în oră și restul cade, acasă, în poala elevului, fără nicio responsabilitate.
Se dau 3 și 4 în masă la testări, din materia nedigerată minimal împreună în clasă, fără ca profesorul să își pună vreo clipă problema că e și vina lui, că ceva e putred rău în predare, dacă n-ai curba lui Gauss desenată în evantaiul de note obținute. Copii buni și foarte buni nu pot ține pasul cu stilul dezlânat și neangajat al profesorului.
Părinții țin sistemul în picioare
Toate marile licee bucureștene de elită își mențin numele și notele mari din MEDITAȚII, nu din ce se întâmplă în clasă. Cu mici excepții marcate de câțiva dascăli cu har, dar, care, nici pe departe, nu sunt cei care ”brand-uiesc” bunul nume al liceului. Cine aduce ”brandul” sunt tot familiile care, după ce au ales să-și înghesuie copiii împreună în clase ”bune”, se apucă imediat, de la finele lui septembrie să vâneze meditatori pe termen lung. Că numai ei mai pot ține sistemul în picioare. Sigur că în relație unu-la unu sau unu-la cinci e altă poveste și eficiența actului didactic se bazează alte proceduri de lucru.
Educația privată din școlile de stat
Mare rușine. Educație privată generalizată: una subterană, nemăsurabilă. Meditațiile se fac peste tot în lume. Nu e nimic în neregulă cu aprofundarea, recuperarea sau accelerarea la nivel individual. Neregula mare e la noi, pentru că meditațiile au devenit singurul mijloc de susținere a coșmeliei noastre educaționale. Sunt o condiție și o necesitate, un paravan grotesc după care ascundem impostura și iresponsabilitatea la clasă.