Observ o tendință din ce în ce mai crescută de a da vina pe cineva din exterior pentru ce li se întâmplă în viață copiilor noștri. Selly este de vină pentru că nu a, nu a, nu a, artiștii sunt de vină pentru că nu au, nu au, nu au…
Vă dau o veste. Vorbim despre divertisment, bani, marketing, consum. Nimeni, nimeni de pe planetă nu se va gândi la siguranța individuală a copiilor noștri înainte de noi înșine, părinții lor.
Aceia care avem ochi și urechi să auzim din timp ce muzică ascultă copiii noștri. De ce. Cu ce prieteni se însoțesc copiii noștri. De ce. Cum ar reacționa în situații limită copiii noștri. De ce.
Prietenii nu sunt nici maturi, nici copți, nici responsabili
Un adolescent ezită să sară de pe o scenă, după ce un artist îl pune să facă asta. Acest adolescent nu a fost crescut să creadă cu tărie în deciziile lui, în ciuda miilor de ochi care îl puteau privi și judeca. Înainte de a sări de pe o scenă și de a-și pune viața în pericol, a sărit în gol în multe alte situații. Și nici atunci nu a fost prins sau protejat de nimeni. Nici de părinții lui, nici de școala lui, nici de prietenii lui. Doar că prietenii lui nu sunt maturi, copți, responsabili, să le poți atribui cea mai mare parte de influență. În timp ce adulții vieții lui sunt. Sau ar fi trebuit să fie….
Nimeni nu ii va proteja pe copii de pericole. Nimeni, nimeni. Doar părinții lor, aceia care i-au făcut și care au datoria să fie treji până la capătul parentingului. Cu tot prețul. Acela care înseamnă nervi, renunțare, consecvența aplicării regulilor, alterarea propriilor dorințe, timp, plăceri.
Și, poate, cu noroc, câțiva profesori, mentori, antrenori, care le vor vorbi despre ce înseamnă să te arunci în gol, doar pentru a nu fi judecat de lașitate sau de frică…E al naibii de greu să fii părinte bun. Și e al naibii de greu să crești copii buni, suficient de curajoși să nu se arunce aiurea în gol…
- CITEȘTE ȘI: Experiența unei mame la Beach Please. „A fost frumos, mulțumesc, nu mai vin! Nici eu, nici fiica mea”
Nu mai împroșcați în tineri
Nu e Selly de vină. Și nici artistul acela iresponsabil, da. Ei nu fac educație. Nu acesta le este rolul. Iar noi trebuie să facem o dată pentru totdeauna această diferență fundamentală de responsabilitate a educației, a valorilor umane transmise și înfipte în conștiințe…
Nu mai împroșcați pe aici în tineri. Vai, domnule, sataniștii, ce ascultă, unde le sunt valorile, principiile de viață…Ei sunt ce creștem noi să fie, cu acordul nostru explicit.
Maria Ștefania Manea este profesor de limba și literatura română și are peste 15 ani de experiență în domeniul educației.
