Dacă aș primi 1 leu pentru fiecare părinte care a întrebat la un moment dat: De ce este respins copilul meu de ceilalți? sau De ce nu reușește să-și facă prieteni? Sau De ce nu este plăcut? cred că aș fi tare fericită. Nu! Aș avea bani mulți, căci fericirea nu vine din astfel de discuții. Mai ales când inima ți se frânge când vezi durerea provocată de respingere.
Pe de cealaltă parte, apare un subiect sensibil legat de modul în care ne creștem copiii. Și din câte am reușit să observ în viața de zi cu zi a grupurilor sociale de orice vârstă, din ceea ce literatura de specialitate confirmă, nevoia cea mai mare, după cea de siguranță, este cea de acceptare.
Văd zilnic 3 tipuri de grupuri sociale în jurul unui copil. Doresc să le enumăr, făcând un joc de roluri: profesor și părinte, având onoarea supremă de a le îndeplini pe amândouă.
Decât cu acei prieteni, mai bine fără
- Grupuri în care NU îți dorești ca al tău copil să fie acceptat
În această categorie se află grupurile în care norma de bază este dată de non-valori și comportamente aflate la limita riscului. Deși fiecare vârstă vine cu riscuri necesare, la care copilul trebuie să fie expus pentru învățare, consider o prostie să facilitezi contexte despre care știi că sunt periculoase doar ca să aibă experiențe. Consider că valorile familiei trebuie să fie clar întipărite în mintea copilului, iar abordările de tip relativist: orice e ok, sunt prima cale pentru confuzia din mintea acestuia, care îl va conduce înspre comportamentele de risc. Dragostea necondiționată, dezvoltarea încrederii în forțele proprii, spațiul deschis comunicării, împlinirea atentă a nevoilor emoționale de bază se învață în familie.
Mențineți-vă această responsabilitate, dragi părinți! Căci dacă nu o veți face voi, se va găsi cineva să o facă. Dar nu cu autenticitate, ci cu tot felul de surogate care seamănă cu dragostea și de fapt, în final, ajung să doară tare. Poți controla ce grupuri idealizează copilul tău? NU! Dar poți facilita discuții deschise, fără judecată, fără predici și morale în care să auzi despre ce îl atrage spre un astfel de grup și să rămâi conținător și suportiv în timp ce pui întrebările care îl pot conduce spre conștientizări. Iar când acestea întârzie să apară, să ai limitele potrivite, enunțate clar și explicit despre ce este must have și nice to have în programul lui zilnic, deci în viața sa.
Sunt plăcuți cei care nu fac eforturi să se facă plăcuți
- Grupuri în care copilul tău nu poate să fie acceptat
Îmi amintesc că una dintre frustrările mele cele mai mari era că fetele cool din clasă nu doreau să fie prietene cu mine. Nu eram invitată la petrecerile lor, de cele mai multe ori organizate în fața mea, nu aveam hainele lor, nu aveam stil, nu aveam, de fapt, nici măcar aceleași preocupări. Doar că era un miraj al fructului oprit care mi se părea interesant și de dorit. Am avut parte de o treƶire la realitatea care mi-a rămas in minte. Una dintre fete, într-o pauză, când celelalte fete nu erau la școală, mi-a aruncat o vorbă care a atârnat greu: Alina, te chinui prea mult!
Sincer vă spun, că abia după mulți ani de dezvoltare personală și maturizare am reușit să înțeleg cu adevărat ce a vrut să spună. Nu era vorba despre grup, era vorba despre mine. Cei mai frumoși oameni pe care i-am cunoscut vreodată sunt cei care își complimentează stilul personal cu maximizarea tăriilor și acceptarea punctelor slabe. Nu cu falsa modestie de tip nerecunoașterea propriilor calități sau cu aroganța ignorării defectelor. Îmi place auto-ironia asumată, îmi place să văd oameni care se uită cu iubire la ei și atunci când greșesc și îmi plac oamenii adaptabili. Cei care nu monopolizează o conversație vorbind doar despre ei sau care invită spre dezvoltare comună pe oricine le este în jur. Îmi plac cei care reușesc să se amuze înainte de a catastrofa și cei care se pot retrage din contexte neprielnice fără a-i judeca pe cei care nu fac la fel.
Jordan Peterson spunea că este datoria fiecăruia dintre noi să privim către comportamentele noastre și să vedem care sunt momentele în care ne facem neplăcuți celorlalți. Momentele acelea de critică excesivă, de impostură, de abordare a atitudinii de victimă sau de supraevaluare a propriilor forțe.
Nu este responsabilitatea unui părinte să-și învețe copilul să fie pe placul oamenilor, dar este o măiestrie să îl crești în spiritul ideii de a te face plăcut. Sunt plăcuți oamenii curioși, dar nu paranoici, amuzanți dar nu clovni sociali, autentici, dar care nu jignesc în numele feedbackului onest. Și lista poate continua. Dacă ai un copil în casă al cărui comportament te supără, gândește-te, observă cu atenție…se prea poate ca acele grupuri pe care și le dorește să îi rămână veșnic inaccesibile.
Grupurile pe care noi nu le vom cunoaște niciodată
- Grupuri în care nu vei ști că a fost
Da, radarul unui părinte implicat va fi păcălit. Vor fi locuri în care copilul tău va merge și despre care nu vei afla niciodată și lucruri pe care acesta le va face și pe care este foarte bine să nu le afli niciodată. Pentru că vor fi experiențe de viață pe care va trebui să le trăiască în taină față de tine. Pentru că este lecția LUI, nu a ta. Pentru că ai fost și tu pe acolo.
Iar acolo va fi cu suferință, cu amintiri frumoase, cu întrebări, cu frământări și cu multă învățare. Iar valorile întipărite, relația de iubire dintre voi și potențialul său pot fi singurele elemente care vor forma un acasă sigur pentru el. Și dacă va veni distrus și rănit din aceste locuri despre care nu-ți va spune niciodată, reamintește-i că dragostea ta îl va îmbrățișa fără să pună întrebări. Iar când sau dacă va putea să îți povestească propriul proces de introspecție, ascultă-l, mulțumește-i pentru încredere și rămâi acolo, cel puțin tot atât timp cât are nevoie ca să își lege rănile și să își vindece aripile. Pentru că socialul este cel mai dur profesor. Dar și cel mai important.
La fel a fost și pentru noi, dragilor! Haideți să privim cu încredere către viitorul copiilor noștri și să fim pentru ei primul vânt din aripi, dar și partenerul de zbor atunci când perspectiva orizontului se pierde. Căci din toate rolurile în câte intrăm, cel de părinte e cel mai dulce. Iar atunci când putem să stabilim relații cu profesorii lor, haideți să-i vedem ca propriii parteneri de zbor în mijlocul tumultului creat de zbaterea agitată a aripilor puilor noștri.
