articol scris de expert

Ce-i spui copilului când se plânge că e respins de colegi? Oana Moraru: ”Fii ecoul durerii lui, dar nu-i da tu soluții!”

Oana Moraru, expert în educație
copil trist
Ascultă-l, permite-i să-și verbalizeze toată suferința și furia și ghidează-l pentru a găsi singur soluții.

Ce are nevoie să faci când ajunge acasă și se plânge că a fost fie respins la joc, fie ridiculizat sau marginalizat de alți colegi? Cum reacționezi când decretează că nu are prieteni ”deloc”, că se simte ultimul ”prost”, că viața e grea, că nu mai poate, că nu mai vrea să se ducă la școală de mâine.

Ce să nu faci:

1. Nu formula soluții și judecăți pentru impasul lui social. NU te grăbi să îi spui nimic din stereotipurile ”Ignoră-l!” sau ”Dă și tu!”, ”În viață mai faci și ce nu-ți place!”, ”Lasă de la tine!”, ”Poate e și vina ta”, ”Spune-i doamnei”.

2. Nu îmbrăca haina de ”salvator”. Nu pune mâna imediat pe telefon să rezolvi problema pentru el. Deși pare că îl aperi, îi iei, de fapt, puterea. Îl înveți că de câte ori se simte victimă sau neputincios, soluția e mereu în afara lui, nu în el.

3. Nu arăta, prin reacția ta emoțională, că te destabilizează starea lui. Singurul model pentru autoreglare personală a copilului este adultul. Dacă el vine acasă cu un sac plin de emoții răvășitoare, nu adăuga acolo și pe ale tale. E prea mult de dus. El are altceva de rezolvat, nu pe tine.

Ce să faci?

1. Stai cu el, pentru o vreme, în ”subsolul” neputinței și al sentimentului de victimă. Oglindește-i oful, aolește-l, fă-l să vadă că îi înțelegi durerea. Mușcă-ți limba de câte ori îți vine să îi spui că nu ar trebui să fie supărat. Emoțiile sunt valide oricând și oricum. Fii ecoul durerii lui. Pune în cuvinte traducerea exactă a ceea ce simte. Fii prietenul care ”bârfește” omul și situația, fără să se erijeze în deșteptul care știe și cum se rezolvă. Nu judeca nimic.

2. Mișcă-l apoi ușor la ”parterul” clădirii lui emoționale. Acesta este furia. Imaginează-ți alături de el tot felul de răzbunări comice și fanteziste. Lasă-l să-și exprime cele mai urâte gânduri. Tu ești spațiul care lasă furia să se consume, în siguranță, cu tine. Râdeți pe tema asta. Luați de păr persoana și aruncați-o pe lună. Băgați-i mii de furnici în fund. Nu e nimic violent în a lăsa furia să se consume acasă, în siguranță. Violența răsare din reprimarea ei, din nepermiterea ei.

3. Apasă butonul liftului către etajul 1 – unde trebuie să apară clarificarea intenției. După ce și-a consumat cu tine toxinele celor mai de jos emoții, ar trebui să apară formularea unei dorințe. ”Tu, cam ce ai vrea?” ”Eu vreau totuși să mă joc cu el în continuare, chiar dacă m-a rănit.” Nu formula tu intenția pentru el. Dă-i lui încrederea asta. S-ar putea să știe el mai bine decât tine ce vrea.

4. Urmează etajul 2, unde va apărea, cel mai probabil, îndoiala. Îndoiala e bună. E primul semn că mintea caută soluții. Lasă-l să își exprime toate temerile pentru mâine. Abține-te să îi dai soluții și strategii. Oglindește-i doar îndoiala. „Da, nu ştiu ce să zic, nu ştiu ce aş face în locul tău, mi-ar fi şi mie tare greu…”

5. Mai sus, pe scara emoțiilor, pe la etajul 3, ar trebui să apară ceva optimism și strategie pentru mâine. Cum să se poarte, cum să dea o replică, unde trebuie să privească, să își caute alianțe sau să își pună limite. Puneți în scenă acum rolurile, intrați în jocul confruntării, repetați acasă cine va fi el de mâine dacă va păți din nou ceva neplăcut. Copiii au la fiecare vârstă o mare temă a conflictului: spațiul personal, agregarea tribală, dominația pe terenul de sport, trădarea și fidelitatea, respingerea, comparația, anxietatea și ierarhiile academice, (ne)apartenența, (ne)popularitatea, singurătatea, libertatea etc.

Nu măturați problema din calea copilului

Conflictele sunt resurse sănătoase de creștere. Intervenția directă se face doar când copilul e în pericol sau într-o relație toxică, de ceva vreme sedimentată, din care nu poate ieși singur. În rest, ele trebuie văzute ca oportunități pentru maturizarea socială și emoțională. Nu vă speriați, nu măturați problema din calea interacțiunilor neplăcute. O doză de tristețe și neputință sunt capătul celui mai bun fir de mișcare pe verticală către etajele superioare ale clarificării, ale inițiativei şi încrederii în sine. Părinții care nu știu să oglindească înțelept și cu răbdare toate culmile și văile trăirilor sufletești naturale, din reflex protector, sau pentru că ei înșiși se destabilizează – pierd o imensă sursă de creștere. Prin intervenție alarmistă, cu nevoia de a rezolva rapid conflictul, nu faci altceva decât să lași copilul la subsol, în stare perpetuă de victimă și neputință.

Stai lângă el, fii ecoul și oglinda lui, apasă butoanele liftului emoțional și plimbă-l în sus, către etajele puterii de a lua decizii și tranzacționa. Se va întâmpla asta după suficiente exerciții acasă, de contact cu sine, bine oglindit de părinte. Dacă părintele se arată copilului tot pe sine, cu nervii, nerăbdarea și propria furie, care sunt șansele ca în oglindă să se vadă numai pe el, cel care are nevoie să crească și să se ridice din conflict?

Oana Moraru
Oana Moraru este profesor, consultant educațional și fondator al Școlii Helikon. Susține conferințe pe teme de educație, organizează ateliere de evaluare pentru preșcolari și școlari, precum și cursuri de formare pentru cadrele didactice. Detalii despre Oana Moraru și acțiunile ei găsiți pe https://www.voceaparintilor.ro

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa