„Care e cea mai bună educatoare de la grădinița X?”- aceasta este întrebarea frecventă ce se aude în parcuri și la locurile de joacă atunci când se apropie perioada reînscrierii și a înscrierii copiilor la creșe și grădinițe.
Pornim din start discuția că fiecare părinte își dorește ce este mai bun pentru copilul lui. Împărtășim același gând și aceleași frământări, dar urmărește-mă, te rog, pentru că îți voi vorbi din perspectiva mai multor voci pe care le încerc, zilnic: aceea de mamă, de profesor, de manager de creșă și grădiniță.
Cum ai ajuns la concluzia că educatoarea grupei la care va merge copilul tău este potrivită nevoilor pe care le identifici în tine sau în copilul tău? Au fost relevante cele câteva minute, în care ai reusit să stai de vorba cu ea, sunt relevante părerile altor mame, te bazezi pe intuiție, pe ce simți la momentul vederii? Știai că prima impresie despre un om ți-o faci în primele două secunde de conversație? Acum, că știi asta, evaluezi diferit o impresie față de o cunoaștere pricipială, valorică, profesională, morală, care are nevoie de timp, de complicitate, de intimitate, de relaționare în situații de tensiune, conflict, dar și în situații de calm și bucurie? Nu este, oare, creșterea copilului și relația lui cu mama, cu tatăl, cu educatoarea, o schemă narativ-experiențială, care dezvoltă gradual toate elementele enumerației de mai sus, pentru a întregi și defini o relație, o stare de compatibilitate sau de ruptură implacabilă?
Crezi că există mama perfectă? Dar educatoarea perfectă?
Acum, că am intrat împreună în seria de întrebări retorice lansate, te invit să mergem spre partea pragmatică a abordării, pentru că este cea mai sănătoasă și ne scutește de așteptări irealizabile. Pentru crearea unui profil al educatorului bun și foarte bun profesional ar trebui să existe o serie de standarde de performanță în formarea inițială și, ulterior, în formarea continuă profesională. Cele mai cunoscute filtre, pe care sistemul de învățământ românesc le pune la dispoziție la acest moment, sunt examenul de titularizare și examenele aferente gradelor didactice.
Cu toate acestea, rezultatele multor profesori la examenele proprii, ale multor elevi la marile examene din parcursul lor școlar construiesc imaginea unui sistem de invățământ dezacordat din perspectiva intrărilor și a ieșirilor de pregătire academică pentru toți aceia care iau parte la educația insituționalizată, profesori și elevi.
E important să vorbească și să scrie corect
Aceste aspecte ne spun nouă, societății întregi, că avem nevoie de coalizarea taberelor distincte într-o voce comună, măcar pe o direcție imposibil de negociat: ce ne dorim să știe și să facă astazi un profesor bine pregătit, pentru a da elevi bine pregătiți? Ce este de făcut atunci? Pe ce să mă bazez eu, părinte, atunci când mă frământ să gasesc cea mai bună educatoare pentru copilul meu? Fără a avea pretenția că voi epuiza exhaustiv un profil al celei mai bune educatoare din sistem, îți voi enumera câteva trăsături de deontologie profesională și pregătire academică, exprimate pe înțelesul tuturor:
- Să stăpânească corect limba română, în scris și vorbit. Tiparul lingvistic al adultului care îl însoțește zilnic, pe copil, în primii ani din călătoria cunoașterii, a explorării, a creșterii și dezvoltării este esențial pentru construcția propriului tipar de vorbire;
- Să fie curioasă să caute, să afle, să citească, să înțeleagă cunoașterea lumii și a copiilor în dinamica ei, cu necesitatea dezbrăcării, uneori, de propriile convingeri, propriile limite, de autosuficiența școlii de care dispune;
- Să știe să construiască acceptare și armonie în regulile, limitele și convențiile de conviețuire, pe care le stabilește alături de copii și pe care le exprimă și le aplică consecvent. Lucrul cu copiii, în primii ani de viață ai acestora, implică un carusel de transformări, tipare comportamentale specifice ciclurilor de vârstă, emoții de descifrat, emoții de construit și poate genera, deopotrivă, haos și echilibru, dar cel de pe urmă nu poate fi altceva decât constanță, liniaritate, predictibilitate și resurse emoționale proprii de descărcat și transformat în proces;
Educatoarea nu poate fi mama copiilor
- Să nu afișeze sterilitate emoțională, într-o etapă de viață a copiilor în care aceștia nici nu pot înțelege rațional și logic lumea, oamenii, situațiile de viață, dar nici să manipuleze emoțional părintele și copilul, prin crearea de atașamente nocive, efect al unei false poziționări de substituție maternă. Educatoarea copiilor nu poate fi niciodată mama acestora, cel mult mama și tatăl acestora, însemnând adultul care alintă, mângâie, are rabdarea să explice, dar și cel care descarcă o autoritate necesară în stabilirea și respectarea unor norme de conviețuire;
- Să fie un om organizat, ferm, să își planifice și adapteze, de cele mai multe ori, instrumentele de intervenție pedagogică, pentru că, în primii ani de viață, pentru a se simți in siguranță și confort, copilul are nevoie de un program clar și predictibil. Momentele de trăire liberă și neplanificată sunt si ele necesar de construit și intuit de către educatoare, aceea care devine, astfel, omul care își intinde antenele simțurilor în direcția recalibrării energiilor acumulate în grupa de copii;
Jocurile de putere educator- părinte
- Să poată gestiona organizatoric întreaga echipă de adulți de la grupa în care este încadrată, pentru că, de modul în care educatoarea construiește comunicarea și relaționarea cu personalul nedidactic (îngrijitori, asistenți medicali, bucătari etc) se întregește armonios sau mai puțin armonios actul de educație în ansamblul lui;
- Să se ridice deasupra jocurilor de putere cu părinții copiilor, să reusească să privească o sugestie, un conflict și soluționarea acestuia în direcția binelui copiilor, în dimensiunea profesională a contextelor create și nu a unor vendete personale sau presiuni la adresa propriei persoane;
- Sa nu se abată de la rigorile profesionale impuse de politicile naționale, de curriculumul pentru educație timpurie, de la ceea ce a agreat în parteneriatul școală-familie, cu ceilalți factori implicați în procesul de a educa, cedând la insistențe și rugăminți sporadice, apoi recurente, de nerespectare a regulilor colectivității de copii si ale instituței de educație timpurie, pentru că niciun educator bun nu va putea să surmonteze constant, în fața copiilor, explicații pentru comportamente diferențiat tolerabile.
În cele de pe urmă, în calitatea noastră de părinți, avem nevoie de timp, de cunoaștere a educatoarei copilului nostru, de învestiție de încredere și autoritate, până la momentul în care se desface firesc, natural, împărtășirea sau dezaprobarea general valorică, principială și de evaluare profesională, a felului în care privim actul de a educa, acasă și la grădiniță.
