articol scris de expert

4 semne care anunță bolile neurologice la copii, explicate de dr. Dana Craiu

Multe dintre bolile neurologice la copii sunt provocate de mutații genetice.

Prof. Dr. Dana Craiu
copil la neurolog
De multe ori, durerile de cap ale copiilor sunt, de fapt, somatizări.

Bolile neurologice la copii apar atunci când se întâmplă ceva anormal în creier sau sistemul nervos. Aceste afecțiuni pot varia de la epilepsie la migrene, dureri de cap sau tulburări de mișcare.

Unii copii se nasc cu aceste boli, cum ar fi spina bifida sau hidroencefalie (lichid în creier). Alții le dezvoltă ulterior ca efect al unei traume sau infecții.

Bolile neurologice la copii. Epilepsia

Epilepsia este cea mai frecventă afecțiune neurologică pediatrică, reprezentând aproximativ 40% din patologiile evaluate de neurologi. Este o boală a creierului în care neuronii cerebrali se descarcă excesiv, producând mișcări anormale sub formă de crize. Cu toate astea, epilepsia nu împiedică, de cele mai multe ori, dezvoltarea normală a copilului.

Sunt foarte puține cazurile în care cei mici nu răspund la tratament, se confruntă cu o dezvoltare anormală din punct de vedere intelectual sau cu o afectare neurologică.

În ultimii ani, metodele de diagnostic și tratament în epilepsie au evoluat foarte mult. În Centrul de Expertiză de Boli Rare Neurologice Pediatrice Obregia există medici foarte bine pregătiți pentru investigare video-EEG, pentru evaluare prechirurgicală în chirurgia epilepsiei și care aplică tratamente moderne, medicamente precum și tratamente alternative – dieta cetogenică, indicație pentru implantarea stimulatorului vagal și pentru tratament chirurgical al epilepsiei.

Le recomand părinților să se adreseze medicului ori de câte ori observă episoade anormale, pentru a putea beneficia de o evaluare corectă și pentru diferențierea epilepsiei de alte fenomene paroxistice neepileptice (crize care doar seamănă cu cele epileptice) care sunt frecvente în cazul celor mici.

Un sfat extrem de bun de care părinții ar trebui să țină cont este să filmeze, atunci când este posibil, comportamentul anormal al celui mic. Acest lucru ajută foarte mult în procesul de diagnosticare și asta pentru că noi, părinții, putem fi extrem de afectați emoțional atunci când se întâmplă ceva rău cu copilul nostru și este posibil ca simpla povestire a acestor episoade să fie mai degrabă o istorisire subiectivă, decât o relatare obiectivă. În schimb, o înregistrare video este imparțială și ajută medicul să înțeleagă mai bine problema cu care cel mic se confruntă.

Cefaleea la copii

Durerea de cap este un simptom pentru care familiile se adresează frecvent neurologului. Poate avea diverse cauze, de multe ori psihogene (de natură psiho-emoțională), dar există și cefalee care aparține migrenei, precum și, mai rar, cefalee de cauze tumorale.

În acest ultim caz, medicul neurolog caută semne de creștere a presiunii intracraniene și semne neurologice de focar, iar dacă acestea nu există, este foarte puțin probabilă existența unei tumori. Părinții trebuie să știe că cel mai adesea, cefaleea este un simptom în cadrul unei răceli sau este provocată de anumite cauze emoționale.

Afecțiuni de ordin emoțional la copii

În ultimul an am întâlnit de 3-4 ori mai multe cazuri cu afectare emoțională, cu simptome care mimau afecțiuni neurologice, afectare pe care o numim somatizare. Fenomenele sunt adesea zgomotoase și îngrijorează părinții care cer sfatul neurologului.

Cred că această creștere a fenomenelor psihologice se datorează perioadei pe care o traversăm, care a fost greu de suportat pentru majoritatea oamenilor, o perioadă apăsătoare, dominată de frica de necunoscut, de izolare, de imposibilitatea de a mai merge la școală sau în alte locuri de socializare a copiilor. Sperăm că, o dată cu vaccinarea, cu scăderea riscului de infectare virală și cu redeschiderea școlilor, aceste fenomene să scadă.

Convulsiile febrile la copii

Convulsiile febrile sunt și ele frecvente dar nu sunt grave, nu pun viața copilului în pericol și nu sunt urmate de o afectare a dezvoltării. Convulsiile febrile trebuie văzute de pediatru. Acesta va hotărî care pacienți vor merge la neurolog (convulsiile febrile complexe).

Afecțiunile neurologice pediatrice ereditare

Multe afecțiuni neurologice sunt genetice. Asta înseamnă o boală determinată de o mutație în codul genetic al copilului. Multe sunt de novo (nou apărute la acel copil, fără să fie transmise de părinți), dar unele sunt ereditare, adică părinții poartă mutația care poate fi tăcuta (în cazul mutațiilor recesive) sau exprimată, adică și părintele poate să poarte boala.

Un exemplu este cazul bolilor neurocutanate – Neurofibromatoza tipul 1 este cea mai frecventă boală neurocutanată, care se transmite autosomal dominant. Adică cine are mutația va face semnele clinice ale bolii, dar care pot fi mai mult sau mai puțin exprimate, chiar în aceeași familie. Este bine, când există pete pe corp – albe, maronii sau roșii (hemangioame), părinții să întrebe medicul de familie despre asemenea boli. Unii părinți pot să nu știe că au boala pentru că au doar pete și află acest lucru abia când este diagnosticat copilul care, adesea, are semne mai accentuate.

Pentru fiecare boală genetică care poate fi ereditară, medicul întreabă despre existența în familie a anumitor semne clinice care aparțin bolii.

Simptome care ar trebui să trimită părintele la neurolog

  1. Episoadele scurte repetate, cu simptome asemănătoare – ar putea pleda pentru epilepsie așa că nu trebuie trecute cu vederea.
  2. Durerea de cap puternică însoțită de vărsături și, poate, de semne neurologice. Vorbim de o durere de cap care scoală copilul din somn.
  3. Semne neurologice brusc apărute: pareze, amețeli, vedere dublă, apariția precoce a lateralității la un sugar, care ar trebui să își folosească ambele mâini și picioare la fel până în jurul vârstei de doi ani.
  4. Un traumatism cerebral însoțit de pierdere de conștiență sau de vărsături.

Nu în ultimul rând, există semnale de alarmă neurologice care ar trebui să trimită de urgență părintele cu copilul la camera de gardă. Printre acestea se numără cefaleea însoțită de vărsături incoercibile, durerea de cap care trezește copilul din somn, crizele epileptice care nu se opresc singure și care sunt mai lungi de 10 minute, traumatismul însoțit de vărsături sau pierderea conștienței copilului sau apariția bruscă a unor fenomene neurologice.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa