Recunosc că atunci când vine vorba despre pedepse sunt cam moale. Nu vreau să-mi privez copilul de momentele importante din viață (cum ar fi rămasul peste noapte la un prieten care tocmai și-a serbat ziua de naștere) și nici nu vreau să iau decizii care mi-ar strica ziua, scrie mommyshorts.com.
Prefer să mă limitez la lucruri precum „fără desert” sau sa-i iau păpușa preferată, cu care doarme, ceea ce fetiței mele i se pare de-a dreptul devastator. Pe de altă parte, mă întreb cum ar fi dacă aș lua cu adevărat atitudine și aș pedepsi-o atunci când se dă în spectacol în restaurant. Oare data viitoare s-ar purta frumos?
Vino pe 11 mai 2024 la Palatul Camerei de Comerț și Industrie București (strada Ion Ghica nr. 4 –zona Universitate) la Conferința ”Copilul și emoțiile lui. Cum să crești un copil fericit și independent” pentru a afla cum să înveți să decriptezi emoțiile copilul tău și cum să construiești cu el o relație echilibrată și sinceră pe termen lung. Despre limite puse în mod sănătos, fără amenințări și recompense îți va vorbi Diana Vijulie –psihoterapeut și psiholog, despre cum să reacționezi pozitiv când copilul reacționează negativ îți va oferi soluții Otilia Mantelers—psiholog. Despre cum putem folosi tehonologia în mod inteligent va vorbi Alin Chiriac—expert marketing IT, fondator AdFabers.org. Bilete și mai multe detalii AICI – https://bit.ly/3UpsJRt
Săptămâna trecută am rugat mămicile de pe Facebook să-mi spună care a fost cea mai aspră pedeapsă pe care le-au aplicat-o copiilor lor. Sau care a fost cea mai aspră pe care au primit-o în copilărie. Am vrut să-mi dau seama din ce aluat sunt făcute familiile.
În urma răspunsurilor, am alcătuit o listă pedepsele de neuitat
- Am luat toate – absolut toate – jucăriile fetițelor mele și le-am donat. Le-am spus de nenumărate ori să le pună la loc în cutiile lor după ce se joacă. Am repetat o dată, de două, de trei ori. Nimic. Atunci m-am hotărât să le dau. De atunci nu-și mai lasă jucăriile pe podea. – Angela
- Le-am spus copiilor mei că oamenii care așteaptă în stația de autobuz au fost lăsați în drum de părinții lor pentru că nu s-au purtat frumos în mașină. Nu m-au testat niciodată. – Elizabeth
- Mi-am dat jos din mașină fiii (de 4 și de 6 ani) și i-am pus să meargă pe trotuar, pe lângă mașină, până acasă (cam 500 de metri). Aceasta a fost pedeapsa pentru că s-au purtat îngrozitor tot drumul (au țipat și s-au bătut). Nu s-a întâmplat niciodată de atunci. Numai dacă mă fac că apăs frâna încetează cu gălăgia. – Patti.
- Copiii mei refuzau să facă ordine în camera de joacă. Într-o zi, în timp ce dormeau, am strâns absolut tot de acolo și s-au trezit cu camera goală. Reacția lor a fost uimitoare: mi-au mulțumit că am făcut ordine în cameră și s-au jucat pe podea cu păturelele. Abia după vreo șase luni m-au întrebat ce-am făcut cu jucăriile. – Allison
- Mă certam rău cu mama și furioasă ca orice adolescentă i-am strigat mamei că plec de acasă. Calmă, mi-a spus că nu are nimic împotrivă, dar o voi face așa cum am venit pe lume: în fundul gol! Ea a mers cu bravada mai departe și mi-a cerut să-mi scot hainele și să plec. Bineînțeles că am plecat în camera mea cu coada între picioare și cu hainele pe mine. – Sarah
- CITEȘTE ȘI: 12 sfaturi pentru educaţie fără pedepse
- Într-un an am anulat petrecerea organizată de ziua de naștere a fiului meu pentru că a fost prins furând la școală. S-a ales doar cu niște haine pe care le cumpărasem deja, dar nu cu jucării, nu cu petrecere. – Lisa
- În loc să anuleze petrecerea de ziua mea, mama a mutat-o afară, iar eu nu am fost invitată. A trebuit să stau în spatele ferestrei închise și să-mi văd prietenii cu se joacă și mănâncă tort. Mai mult, mama le-a înapoiat darurile pe care le aduseseră. – Valerie
- Mergeam către Disney World și fiica mea lovea puternic scaunul din față. I-am spus de sute de ori să înceteze, pentru că nu pot conduce. În cele din urmă, am amenințat-o că dacă nu o face ne întoarcem acasă. Soțul meu m-a privit uimit, deoarece știa că nu aș face așa ceva. Bănuiesc că același lucru l-a crezut și fiica mea, pentru a continuat să lovească. În clipa în care a lovit din nou, am tras de volan și am întors mașina. Le-am trimis mesaje prietenilor cu care trebuia să ne întâlnim și le-am spus că nu mai venit. Chiar și acum mă enervez când îmi amintesc. – Caroline.
- Am avut probleme în timpul liceului, iar mama, care nu credea în interdicția de a mai ieși cu prietenii, m-a pus să spăl vasele un an întreg, în fiecare seară. Am fost lăsată să ies când vreau, cu condiția să fiu acasă la ora stabilită. – Justine
- Când eram în liceu, mama mi-a luat toate fardurile: rimelul, tușul de ochi, luciul de buze… Pentru o fată de 15 ani a fost devastator. – Amy
- Într-un an, mama m-a pus să-mi fac ordine în cameră, pentru că altfel nu voi avea un Crăciun fericit. Nu am făcut-o și din această cauză nu mi s-a permis să merg la slujba religioasă din Ajun. Am avut voie să deschid cadourile, dar nu și să le scot din cutie sau să mă joc cu ele. După desfacerea cadourilor, a trebuit să urc în cameră să fac curat. M-am trântit pe pat și am plâns în hohote când l-am auzit pe fratele meu cum se joacă. Apoi, până când mi-a adus mama micul dejun, camera mea strălucea de curățenie. – Nelly
- Am hotărât să-mi duc copiii într-un parc de distracții împreună cu prietenele mele și copiii lor. Băiatul de 5 cinci era fost obraznic și gălăgios și l-am amenințat că dacă nu se potolește nu-l mai iau cu mine. Mi-a râs în nas, spunându-mi că „O să mă iei. Mereu mă iei”. Deși mi s-a frânt inima, l-am lăsat la grădiniță și m-am dus doar cu mezinul de 3 ani. – Erin
- Mama le-a spus surorilor mele că dacă nu-și pun la loc păpușile Barbie, le aruncă pe fereastră. Nu au ascultat-o. Îmi amintesc că avem 5 ani și că mă uitam cum le aruncă pe fereastra apartamentului nostru de la etajul doi. Surorile mele se jucau afară și au auzit cum se sfărâmă de caldarâm. – Susan
- CITEȘTE ȘI: Țipatul la copii este la fel de dăunător ca și bătaia. Strategii ca să renunțați la țipete
- Ne aflam în parcarea unui celebru parc acvatic în cea mai călduroasă zi a anului. Am continuat să fiu obraznică, așa cum fusesem tot drumul, iar tata a întors mașina și am plecat acasă. Nu știu ce m-a durut mai rău: faptul că am ajuns acolo și am plecat sau dezamăgirea mamei care chiar își dorea să-și petreacă ziua acolo. După aceea, am înțeles că atunci părinții mei spun o vorbă, e vorbă. A fost o lecție folositoare, mai ales că acum sunt și eu părinte. – Alyssa.
Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.