Nu m-am întrebat niciodată cine sunt eu cu adevărat când copiii erau mici. Am avut primul copil la 26 de ani, când deja lucram de șapte ani, eram într-o relație de tot atâta timp, aveam un credit imobiliar și simțeam că viața mea este așa cum o visam. Eram bine. Practicam meseria pe care o visasem de mică și pentru care studiasem, relația cu partenerul era bună, iar copilul venea în completarea acestui cadru. Eram și mama care aleargă cu ghiozdanul uitat, cu șervețelele umede în geantă, cu programul de vaccinări în minte și cu lista de cumpărături scrisă pe spatele unei facturi. Eram și femeia care se bucura de viața de femeie căsătorită. Eram și profesionista apreciată la locul de muncă. Nu era ușor să jonglez cu toate, dar cumva tinerețea mă făcea să nu îmi pun prea multe întrebări și să mă arunc înainte în tot ce viața îmi oferea. Și, paradoxal, în oboseala aceea permanentă, eram mai sigură pe mine decât sunt acum.
Acum am 44 de ani. Aceeași meseria, același soț. Copiii sunt deja mari. Unul dintre ei este major, celălalt încă în gimnaziu. Fiecare dintre ei își caută drumul, fac încercări, se descoperă. Au nevoie de mine, dar altfel. Nu mă mai strigă din baie să le aduc prosopul. Nu mai uită proiectele acasă. Nu mai au nevoie de mine să le leg șireturile, să le aleg prietenii sau să le explic de ce e cerul albastru. Logistic, sunt aproape independenți. Emoțional, încă se mai întorc spre mine, dar nu ca spre un centru al universului, ci ca spre un punct de sprijin printre altele.
Poate că tocmai de aceea simt că avem nevoie de conversații reale despre etapele prin care trecem ca femei, ca mame, ca oameni care se reinventează la mijlocul vieții. Pe 21 martie, la ARCUB, are loc Conferința ReFericirea, un eveniment dedicat echilibrului dintre presiunea socială, sănătatea psihică și viața reală, dincolo de aparențe.
Îi veți asculta pe Dr. Vlad Stroescu, medic specialist psihiatru, care va vorbi despre legătura dintre stres, somn și sănătatea mintală, pe Iulia Barca, psiholog și psihoterapeut, care va aduce claritate în privința momentelor de schimbare și frică, pe Dr. Andreea Moroianu, medic dermatovenerolog, care va explica ce înseamnă îngrijirea fără presiune și perfecționism, și pe Ela Crăciun, creator de conținut și voce puternică în social media, care va vorbi onest despre vulnerabilitate și autenticitate. ReFericirea nu este o conferință motivațională cu sloganuri sclipitoare, ci o întâlnire sinceră despre cum ne putem regăsi stabilitatea atunci când viața nu mai arată ca în planurile de la 30 de ani. Dacă te regăsești în întrebarea „Când copilul crește, tu cine mai ești?”, poate că răspunsurile încep cu o conversație. Găsești bilete AICI.
Unele lucruri rămân constante, dar totuși ceva pare schimbat
Și atunci, într-o dimineață banală, în timp ce îmi puneam crema pe față și observam că tenul nu mai răspunde la fel, mi-am dat seama că îmi lipsesc coordonatele. Dacă nu mai sunt necesară în fiecare detaliu al vieții lor, cine sunt eu? Chiar dacă am o carieră activă și provocatoare, mereu am simțit că am fost mai mult mama copiilor mei. Acum, când pare că rolul meu s-a diminuat, ce rămâne dincolo de rolul care mi-a ocupat aproape două decenii?
Am un job solicitant, unul care mă ține conectată, alertă, prezentă. Deciziile se iau rapid, responsabilitățile sunt multe, telefonul sună chiar și când aș vrea să tacă. Profesional, sunt încă într-un vârf de energie și competență. Personal, însă, mă simt ca și cum aș sta între două maluri. Nu mai sunt femeia de 30 de ani care putea dormi patru ore și funcționa impecabil a doua zi. Dar nici nu sunt pregătită să mă așez într-o zonă de liniște resemnată. Sunt într-un teritoriu intermediar, unde corpul începe să negocieze cu mine și psihicul își cere drepturile.
Fizic nu mai ai cum să fii la fel
Transformările fizice vin fără anunț oficial. Kilograme care se așază mai repede și unde chiar nu trebuie, somn care se fragmentează, o iritabilitate pe care nu o recunosc ca fiind a mea. Medicul îi spune perimenopauză, eu îi spun confuzie. Pentru că nu e doar despre hormoni. E despre senzația că o etapă se încheie și alta începe, fără să știu exact ce presupune următoarea.
Copiii sunt încă acasă, dar casa nu mai este organizată în jurul lor ca un sistem solar disciplinat. Fiecare are orbita lui. Se închid în camerele lor, ies cu prietenii, își fac planuri în care eu apar doar ca un detaliu logistic: „mă duci până la metrou?”, „poți să mă ajuți cu un CV?”. Discuțiile noastre nu mai sunt doar despre teme și serbări, ci mai degrabă despre relații, anxietăți, alegeri grele, uneori despre frici pe care nu mi le arată direct. Mă bucur că încă vin la mine. Mă tem de ziua în care nu o vor mai face.
Relația se redefinește
Cu partenerul meu trăiesc o altă formă de suspendare. Când copiii erau mici, nu aveam timp unul pentru celălalt, dar aveam un scop comun foarte clar: să îi creștem. Eram o echipă în mijlocul haosului. Acum, haosul s-a mai așezat, dar timpul tot nu s-a dilatat. Joburile ne ocupă mintea, copiii sunt încă prezenți în casă, cu nevoile și energiile lor. Seara, când în sfârșit se face liniște, suntem prea obosiți pentru conversații profunde. Ne spunem lucrurile esențiale, planificăm logistica zilei următoare și adormim fiecare cu gândurile lui.
Și totuși, undeva în spatele acestei rutine, simt că ar trebui să existe un spațiu nou. Un spațiu pentru mine. Doar că nu știu cum arată. Ani de zile mi-am pus dorințele pe pauză, fără dramă, fără sacrificiu teatral. Pur și simplu, prioritățile au fost altele. Am renunțat de multe ori la hobby-uri pentru că nu încăpeau în program. Am amânat călătorii care nu erau „de familie”. Am lăsat în așteptare idei care păreau prea egoiste în contextul în care cineva avea nevoie de mine pentru lucruri mai concrete.
Ce pot face pentru mine acum?
Acum, teoretic, aș putea să le reiau. Practic, mă întreb dacă mai știu cine eram înainte de a fi mama cu normă întreagă. Ce îmi plăcea cu adevărat? Ce mă făcea să pierd noțiunea timpului? Îmi amintesc vag o versiune a mea care citea până târziu în noapte, care visa la proiecte îndrăznețe, care își imagina un viitor în care va avea timp pentru sine. Acel viitor este aici, doar că nu seamănă cu fantezia de atunci.
Uneori, când îi privesc pe copii, mă încearcă un amestec straniu de mândrie și doliu. Mândrie pentru că sunt oameni întregi, cu opinii, cu curaj, cu limitele lor asumate. Doliu pentru că nu mai sunt centrul universului lor. Este un doliu discret, aproape rușinos, pentru că știu că asta înseamnă că am făcut o treabă bună. Scopul nu era să depindă de mine la nesfârșit. Și totuși, desprinderea doare.
- CITEȘTE ȘI: De ce nu toate mamele sunt făcute să stea acasă
Criza de dinaintea re-așezării
La 44 de ani, începi să îți pui întrebări pe care la 35 le amânai. Dacă nu mai sunt definită exclusiv de maternitate, ce altceva mă definește? Cariera? Relația de cuplu? Prieteniile care au supraviețuit anilor de agendă plină? Corpul care se schimbă și îmi amintește că timpul nu este negociabil?
Sunt seri în care mă așez pe marginea patului și simt o oboseală diferită de cea fizică. Este o oboseală de roluri. Am fost atâția ani mama-bucătar, mama-organizator, mama-psiholog, mama-mediator. Am fost manager la job, parteneră, fiică pentru părinții mei care și ei îmbătrânesc. Între toate aceste identități, femeia pur și simplu a stat cuminte, la rând. Acum începe să bată la ușă.
Nu este o criză spectaculoasă. Nu îmi vine să îmi schimb radical viața. Nu vreau să fug în alt oraș și nici să îmi reinventez garderoba ca un manifest. Vreau doar să mă regăsesc. Să știu că, dincolo de toate rolurile, există un nucleu stabil, o versiune a mea care nu depinde de cine are nevoie de mine în ziua respectivă.
Totul se transformă
Poate că acesta este adevăratul test al maturității. Nu să îți crești copiii bine, ci să știi să trăiești și după ce nu mai au nevoie de tine în același fel. Să accepți că relația se transformă, că devii consultant, nu manager. Că oferi sprijin la cerere, nu permanent. Că uneori cel mai mare act de iubire este să te retragi un pas și să îi lași să greșească.
În același timp, trebuie să învăț să mă apropii din nou de partenerul meu, nu doar ca părinte al copiilor mei, ci ca bărbatul cu care am ales să îmi împart viața. Să redescoperim conversații care nu sunt despre facturi, examene sau programări la medic. Să accept că și relația noastră are nevoie de o recalibrare, acum că misiunea principală se apropie de o nouă etapă.
În căutarea variantei mele mai bune
Când copilul crește, tu cine mai ești? Răspunsul nu vine într-o propoziție clară. Vine în gesturi mici. În decizia de a spune „nu” unor solicitări inutile. În curajul de a începe un curs nou. În timpul rezervat pentru o prietenie veche. În acceptarea corpului care se schimbă fără să îl transformi în dușman. În discuțiile sincere cu tine însăți despre ce îți dorești pentru următorii 20 de ani.
Am început să înțeleg că identitatea mea nu a dispărut în anii de maternitate, doar s-a amestecat cu alte straturi. Sub mama atentă, sub profesionistul responsabil, sub partenera pragmatică, există încă femeia care poate fi curioasă, vulnerabilă, dornică de sens. Nu trebuie să o inventez, trebuie doar să îi fac loc.
Conferința ReFericirea, ediția a 4-a. Viața nu e ca pe Insta
Conferința ReFericirea este un eveniment pentru cei care simt că nu mai vor o viață perfectă pentru social media, ci una trăită cu mai multă liniște, claritate și normalitate. Un spațiu de conversație calmă, pe înțelesul tuturor, despre lucruri care ne privesc pe toți. Poți cumpăra bilete de AICI.
Speakeri la Conferința Refericirea, ediția a 4-a
Dr. Vlad Stroescu, medic primar psihiatru
Dr. Vlad Stroescu are experiență clinică în tratamentul tulburărilor de anxietate, depresie și burnout. Este cunoscut publicului larg pentru intervențiile sale echilibrate în spațiul media, unde explică pe înțelesul tuturor legătura dintre stres, stil de viață și sănătatea mintală. Abordarea sa este ferm ancorată în știință, fără dramatizări inutile, ceea ce l-a transformat într-una dintre vocile credibile ale psihiatriei românești contemporane.
Iulia Barca, psiholog și psihoterapeut
Iulia Barca este specializată în anxietate, reglare emoțională și procese de adaptare la schimbări majore de viață. În practica sa îmbină intervențiile validate științific cu instrumente concrete, aplicabile în viața de zi cu zi. Este apreciată pentru claritatea și structura cu care abordează teme precum frica, reziliența și reconstrucția echilibrului personal.
Dr. Andreea Moroianu, medic specialist dermavenerologie
Andreea Moroianu are experiență în dermatologie medicală și estetică. Este cunoscută pentru promovarea unei îngrijiri corecte, adaptate fiecărui tip de piele. În aparițiile publice vorbește despre impactul stresului, al poluării și al stilului de viață asupra pielii, aducând explicații bazate pe dovezi, nu pe trenduri.
Ela Crăciun, realizatoare și prezentatoare TV
Ela Crăciun este unul dintre cei mai cunoscuți creatori de conținut din zona de parenting și lifestyle din România. A construit o comunitate numeroasă prin autenticitate și prin abordarea directă a temelor legate de familie, carieră și echilibrul dintre viața personală și cea profesională. Este autoare și o prezență constantă în mediul online, unde vorbește deschis despre realitățile din spatele imaginii perfecte din social media.
AGENDA
- 10.00-10.30 Welcome coffee
- 10.30 – 11.30 Dr. Vlad Stroescu, medic specialist psihiatru – Sănătatea înseamnă liniște. (Cum îți afectează stresul analizele, ce legătură are somnul cu imunitatea, cum recunoști semnele supraîncărcării organismului și ce poți schimba imediat în rutina ta)
- 11.30—12.30 Iulia Barca, psiholog și psihoterapeut – Când viața se schimbă. Cum ne regăsim stabilitatea (Despre adaptare, despre frica inevitabilă din spatele schimbărilor mari sau mici și despre felul în care ne putem reconstrui echilibrul folosind resurse reale)
- 12.30 – 12.45 Pauza de cafea
- 12.45- 13.45 Dr. Andreea Moroianu, medic specialist dermatovenerologie – Frumusețe fără presiune. Îngrijire care nu te epuizează (Ce înseamnă îngrijirea corectă într-o perioadă în care pielea este presată de stres, lipsă de somn, poluare și idealuri nerealiste)
- 13.45 – 14.15 Pauza de prânz
- 14.15 – 15.15 Ela Crăciun, prezentatoare și realizatoare TV – Presiunea digitală. Ce simțim, ce pierdem, cum ne adaptăm (Despre teama de a nu ține pasul, despre anxietatea că vom fi „depășiți”, despre comparațiile continue și sentimentul că oricând poate apărea ceva care ne schimbă regulile jocului)
