Am întrebat-o pe pediatra Ilinca Tranulis cum sunt primii doi ani din viața de părinte: film de groază, comedie sau thriller?

Cristina Călin, redactor
ilinca tranulis
Pediatra Ilinca Tranulis va fi speaker pe 31 octombrie la Conferința ”Primii doi ani. Cum să aibă un început bun și copilul, și părinții.” organizată de Totul Despre Mame/ Arhiva personală

    Primii doi ani din viața unui copil vin cu o listă nesfârșită de temeri și întrebări din partea părinților. Deși accesul la informații e mai mare ca niciodată, anxietatea tinerilor părinți nu e deloc mică. Social media, comparațiile cu alți copii și imaginea din online a familiei perfecte pot transforma fiecare abatere într-un motiv de panică. Dr. Ilinca Tranulis, medic pediatru și consultant în lactație certificat internațional (IBCLC), vorbește despre lucrurile care merită cu adevărat urmărite în primii doi ani, dar și despre cele pentru care părinții își consumă inutil energia.

    Unul dintre cele mai importante lucruri pe care un părinte le poate învăța este să facă diferența dintre o problemă care trebuie doar monitorizată și una care necesită intervenție medicală. Febra, respirația dificilă, vărsăturile repetate sau anumite erupții cutanate pot fi semnale de alarmă, însă există și numeroase situații perfect normale care ajung să îi sperie pe părinți.

    În același timp, dezvoltarea copiilor nu urmează un calendar identic pentru toți, iar comparațiile cu alți copii pot alimenta o anxietate care nu are întotdeauna o bază medicală. Pentru Dr. Ilinca Tranulis, privirea de ansamblu este esențială. Un copil nu poate fi evaluat corect pe baza unei singure abilități sau prin comparație cu copilul vecinului.

    Presiunea nu vine doar din comparațiile dintre copii. Vine și din imaginea părintelui care ar trebui să aibă mereu casa impecabilă, copilul perfect îmbrăcat și alimentat, mesele gătite, programul respectat la minut și timp pentru sport și toate celelalte activități. În realitate, primii doi ani sunt și despre vase rămase în chiuvetă, mese comandate, haine pătate și zile în care părintele face pur și simplu cât poate.

    Despre toate acestea, dar și despre somnul copilului, rutina zilnică, dezvoltare, alimentație, imunitate și miturile care circulă printre părinți, Dr. Ilinca Tranulis va vorbi pe 31 octombrie, la ARCUB București, în cadrul conferinței „Primii doi ani. Cum să aibă un început bun și copilul, și părinții”. Alături de ea, părinții îi vor întâlni pe Dr. Raluca Tocariu, Dr. Ilinca Goanță, Alina Ioana Pop și Eli Roman, într-o zi dedicată informațiilor validate științific, întrebărilor reale și sprijinului de care are nevoie întreaga familie. Dacă vrei să pleci de la conferință cu mai multă claritate și mai puțină panică, îți poți rezerva locul la eveniment. Agenda completă a conferinței și bilete găsești AICI.

    Care sunt simptomele pe care părinții nu ar trebui să le ignore niciodată la un bebeluș sau la un copil mic, mai ales în primii doi ani de viață?

    Dr. Ilinca Tranulis: În cadrul unei viroze, sunt câteva lucruri la care părinții trebuie să fie foarte atenți. O febră foarte mare, care nu scade cu antitermice administrate corect, în funcție de greutatea copilului, nu de vârstă. Apoi, o stare generală foarte proastă, mai ales între episoadele de febră. Dacă are febră, este puțin apatic, îi dau un antitermic și își revine, este un semn bun.

    Un alt semnal de alarmă este un copil care respiră prost. Am aspirat nasul, l-am curățat, năsucul este desfundat și totuși respiră greu. Vedem că face efort respirator și cu burtica, se afundă spațiile dintre coaste, i se mișcă nările sau șuieră când respiră. Este o respirație dificilă care cel mai probabil va necesita oxigen.

    De asemenea, trebuie să ne îngrijoreze un copil care varsă în mod repetat și la orice încercare de a-l rehidrata, de a-i da o înghițitură de săruri de rehidratare sau de apă, imediat varsă. Dacă se întâmplă de două, trei, cinci ori la rând, mergem la camera de gardă urgent.

    Un alt semnal de alarmă este o erupție pe piele, de obicei violacee, mai închisă decât bubițele pe care le vedem în mod obișnuit și care nu dispare la testul paharului. Punem un pahar transparent peste erupție și, dacă apăsând, vedem în continuare bubițele, înseamnă că acestea nu dispar la presiune. Poate fi vorba despre o boală foarte gravă, inclusiv meningită meningococică, și este o situație de cea mai mare urgență. Trebuie să ajungem repede la camera de gardă sau să chemăm ambulanța.

    Și ne mai bazăm uneori și pe instinctul părintelui. Dacă părintele spune: „Copilul este altfel decât de obicei”, chiar dacă poate a fost consultat de un medic care nu îl cunoaște și îl vede pentru prima oară, iar părintele spune „Nu, ceva este în neregulă”, îl credem și încercăm să investigăm mai mult.

    Cât de mult contează rutina în primii doi ani? Este în regulă să fim flexibili sau trebuie să urmăm ca la carte toate regulile, orele de somn și de masă?

    Dr. Ilinca Tranulis: Rutina în primii doi ani de viață este utilă. Ne ajută și pe noi, părinții, dar și pe copil. Dar eu nu sunt adepta unei rutine foarte stricte, impuse de tot felul de aplicații sau de tot felul de păreri din cărți. Există acum tendința aceasta: „Are vârsta cutare, trebuie să știm cât este perioada de veghe și să-l culcăm la o oră fixă” sau „Au trecut trei ore de la ultima masă, trebuie să-i dăm de mâncare”. Nu funcționează copiii noștri ca niște roboței.

    Este bine să fim atenți la semnalele lor. Este bine să ne organizăm astfel încât, la orele când știm că ar trebui să doarmă sau să mănânce, să fim acasă sau să putem să le oferim condițiile pentru masă sau somn. Dar da, putem să mai călcăm strâmb din când în când. Suntem într-o vacanță, ora de culcare se poate duce puțin mai târziu, mesele pot să nu mai fie la fel de organizate.

    Ne vom adapta în funcție de copii. Sunt copii care tolerează foarte bine lucrul acesta, sunt adaptabili și rezistă dacă le dăm o gustare sau mai rezistă două ore până la masă. Sunt și copii cărora, dacă le dăm masa sau somnul peste cap, nu te mai înțelegi cu ei și se strică toată vacanța.

    De principiu, rutina este bună și pentru copil, pentru că îl ajută să învețe să anticipeze ce urmează să se întâmple și atunci acceptă mult mai ușor etapa următoare. Dacă urmează să mănânce, putem face o rutină înainte de momentul mesei și cresc șansele să accepte mai bine masa. La fel și în cazul somnului. Dacă l-am luat când joaca este în toi, l-am pus în scaunul de masă și ne așteptăm să mănânce, s-ar putea să nu funcționeze.

    Unele dintre fricile părinților apar pentru că își compară copiii cu alții. Văd că poate copilul lor nu spune zece cuvinte, așa cum spune alt copil, sau că a crescut mai puțin. Sunt relevante aceste comparații?

    Dr. Ilinca Tranulis: Adesea, părinții folosesc comparațiile cu alți copii sau cu fratele mai mare pentru a-și evalua propriul copil. Știu că sunt inevitabile, dar limitele normalului sunt foarte largi. În cărți găsim niște intervale în care copiii ar trebui să bifeze anumite lucruri. De fapt, limitele sunt ceva mai largi. Pot să am un copil care face o grămadă de lucruri, spune multe cuvinte, merge foarte bine în patru labe, imită gesturi, răspunde la nume, dar merge în picioare puțin mai târziu. Cel mai probabil nu este nicio problemă.

    Părinții, când fac comparația, o fac pentru un anumit element, nu la modul general. Nu observă și celelalte achiziții ale copilului și atunci ar putea să capete o anxietate inutilă. Pe când un specialist poate să privească copilul în ansamblu, știe că aceste limite sunt ceva mai largi. Există câteva praguri după care, dacă într-adevăr copilul nu a făcut un anumit lucru până la un anumit moment, ar fi bine să îl evaluăm. Dar asta nu înseamnă un capăt de țară. Ar putea fi tot o ușoară întârziere normală a copilului, pe care să o recupereze. Doar că, la un anumit moment, trebuie să începem să evaluăm. Întârzierile reale sunt destul de rare și, de obicei, sunt pe mai multe planuri. Fie că vorbim despre greutate și înălțime, fie că vorbim despre achiziții motorii.

    Există și ideea că este inutil să vorbim cu copilul până când începe el să vorbească. Cât de important este, de fapt, să vorbim cu bebelușul?

    Dr. Ilinca Tranulis: Ideea că este inutil să vorbim cu copilul până când începe el să vorbească este complet greșită. Este important să vorbim cu copilul încă din sarcină. Nu mai știu exact când începe să audă foarte bine, dar cu siguranță în trimestrul al doilea deja aude. Iar dacă repetăm o anumită melodie, dacă aude vocea tatălui de mai multe ori, s-ar putea să o recunoască și să îl liniștească. După ce se naște, eu recomand părinților să explice și să vorbească și să le spună copiilor tot ce fac. Copiii ajung să înțeleagă ce vorbim mult mai repede decât ajung să vorbească. Pe la opt luni deja înțeleg mare parte din ce spunem, dar nu sunt capabili să își exprime ceea ce își doresc.

    De aceea, este indicat să vorbim tot timpul cu ei. „Uite, acum te pun pe masa de înfășat, schimbăm scutecul, apoi punem pijămăluța. Uite, aici apăsăm butonul ca să stingem lumina”. Toate lucrurile acestea vor avea un mare beneficiu pentru dezvoltarea copilului. Pe de o parte, îl liniștește vocea mamei. Putem să și cântăm. Vocea mamei este cea mai frumoasă voce, chiar dacă mama consideră că nu poate cânta. Îl liniștește, îi dezvoltă foarte mult creierul și îl va ajuta și pe el să comunice mai ușor.

    Dacă ar fi să demontați trei mituri despre creșterea copiilor, care ar fi acestea?

    Dr. Ilinca Tranulis: Va trebui să introduc unul despre alăptat, pentru că sunt mare fan alăptat. Un mit ar fi „Nu am lapte”. Probabil peste 98% dintre mame, teoretic, pot alăpta. Eu știu câte piedici se pun mamelor în reușita alăptării. Din păcate, este din ce în ce mai greu pentru mame să alăpteze, dar, la nivel teoretic și cu sprijin potrivit, se poate.

    Un alt mit ar fi că trebuie să îi învățăm noi pe copii ce să facă și că noi îi învățăm să vorbească, să meargă și așa mai departe. Ei cam învață singuri. Eu de-abia la al treilea copil al meu am realizat asta. Am putut să îl observ și să mă bucur de progresele lui fără să am impresia că eu trebuie să îl învăț. El înregistrează tot din mediu. De aceea, dacă am impresia că îl învăț cum să se poarte corect, dar eu nu pun în aplicare aceleași reguli, copilul va imita cum mă port eu, nu cum îi spun eu lui să se poarte.

    Iar al treilea mit pe care aș vrea să-l demontez ar fi unul legat de alimentație sau de imunitate. Sunt foarte multe idei în zona aceasta. Pentru că suntem în sezon de viroze, aș vrea să demontez mitul că trebuie să le dăm copiilor siropuri de imunitate cu o săptămână-două înainte să înceapă colectivitatea, ca să nu se mai îmbolnăvească. Copiii se vor îmbolnăvi. Nu există siropul magic care să întărească imunitatea atât de mult încât copiii să nu se îmbolnăvească. Îmbolnăvirile ușoare, virozele, sunt parte normală din evoluția oricărui copil.

    Din experiența de cabinet, primii doi ani din viața de părinte sunt un film de groază, o comedie sau un thriller?

    Dr. Ilinca Tranulis: Pentru mine, privind părinții, uneori este comedie. Dar pentru ei, care sunt în filmul acela, este de multe ori un film de groază. Anxietatea părinților crește exponențial în ultimul timp. Modelele noastre sunt reel-urile de pe social media, care sunt toate frumoase și idealizate. Noi nu mai vedem cum cresc copiii în jurul nostru. Rar avem poate o familie cu copii cu care mai mergem într-o vacanță și îi vedem.

    Chiar zilele trecute aveam la cabinet niște părinți cu un copil de aproape trei ani, care au fost în permanență îngrijorați de cum mănâncă copilul lor. Erau în continuare îngrijorați și acum, dar mi-au spus că au fost într-o vacanță cu mai mulți prieteni cu copii de aceeași vârstă. Și totuși, copilul lor mănâncă mult mai bine decât ceilalți.

    Uite, aici este un moment când comparațiile pot să fie uneori și bune, dacă ne fac să avem puțin mai multă încredere în noi. Părinții deja știu mult mai multe lucruri și sunt speriați de mult mai multe posibilități. Au un standard pe care, dacă nu reușesc să îl atingă, li se pare că este o tragedie. Și totuși, nu este chiar așa. Cum spuneam, limitele normalului, în ceea ce privește cât mănâncă un copil sau cum se dezvoltă, sunt mult mai largi decât așteptările pe care le avem de multe ori.

    Ați vorbit despre reel-uri și despre cât de mult contează acum pentru mămici ceea ce spun alte mămici pe social media. Dacă ați putea să interziceți un singur trend de pe social media, care ar fi?

    Dr. Ilinca Tranulis: Cred că aș interzice reel-urile acelea cu casele unor familii cu copii care arată totul bej, canapele albe sau deschise la culoare, totul ordonat, impecabil, copiii mereu îmbrăcați frumos, elegant, fără o pată de mâncare pe ei. Eu nu cred că există în viața reală așa ceva. Dau din nou niște așteptări nerealiste părinților.

    Este normal, când ai copii, să fie dezordine, să fie vase în chiuvetă, copilul să mai aibă o pată de mâncare. Când mama are un copil mai mare, nu știu cât de mult se străduiește să îl îmbrace cum vrea ea. Eu, pe fiica mea de doi ani nu mai reușeam să o îmbrac cum voiam eu. Iar când se îmbrăca așa cum voia ea, mă speriam puțin de combinațiile făcute. Dar ea era fericită și asta era cel mai important.

    Așteptările acestea, că pe lângă casa curată, copilul impecabil și civilizat, care bifează toate achizițiile posibile, mama mai face și sport în fiecare zi, mănâncă numai bio și gătit în casă, îl duce și la toate cursurile, la balet și la limba engleză… Presiunea asta pusă pe părinți face de multe ori rău.

    Și da, aș încuraja mult mai mult poveștile din viața reală. Tuturor ne este greu. Putem să avem șapte ajutoare, putem să avem copiii cei mai sănătoși și o femeie la curățenie. Tot sunt momente când ne este și nouă greu. Poate am ajuta mai mult vorbind și despre momentele acestea. Nu trebuie să vorbim doar despre greutăți, dar cumva să normalizăm copilul îmbrăcat pe fugă, chiuveta plină de vase, mâncatul unei pizza comandate într-o seară.

    Nu înseamnă să le încurajăm neapărat, ci să luăm presiunea de pe umerii acelui părinte care face tot ce poate și totuși are această chiuvetă plină de vase, are poate un morman de rufe la care n-a ajuns și n-a ajuns de trei luni la sală. Pentru că asta este viața. Trebuie doar să facem ce putem mai mult și să ne bucurăm de fiecare mică reușită.

    Cu ce informații și cu ce așteptări ar trebui să vină părinții sau viitorii părinți la conferința „Primii doi ani”?

    Dr. Ilinca Tranulis: Părinții care vor veni la conferință sper eu că vor pleca cu mai multă încredere în ei, cu mai multă liniște în suflet și cu sentimentul că fac foarte bine ceea ce fac. Numai faptul că vor să se informeze, să devină mai pricepuți într-un anumit domeniu, este absolut nemaipomenit. Asta te face un părinte bun. Faptul că vrei tot timpul să devii ceva mai bun într-o anumită părticică a vieții tale.

    Din feedbackul pe care îl primesc eu cel mai mult și încerc să îl promovez în felul acesta în ultimul timp este că, ascultându-mă, părinții mai scapă de o grijă de pe umeri. Pentru că le aduc în față situații din viața reală care îi stresează și reușesc să le explic de ce grija aceea poate să dispară. Sunt sigură că rămân altele, dar pe cele pe care le vom discuta sper să le mai ușurez puțin.

    Conferința „Primii doi ani. Cum să aibă un început bun și copilul, și părinții”

    Pe 31 octombrie, la ARCUB București, Totul Despre Mame îi aduce împreună pe specialiștii care pot răspunde acestor întrebări cu informații validate științific și soluții practice, ușor de aplicat în viața de zi cu zi. Conferința este construită în jurul primilor doi ani cu copilul – părinții învață, pas cu pas, să aibă grijă de un copil și de ei înșiși.

    Vino să afli care este dezvoltarea normală, ce merită urmărit cu atenție sporită și când este momentul să ceri ajutorul unui specialist. Rezervă-ți locul la conferința „Primii doi ani. Cum să aibă un început bun și copilul, și părinții”.

    Cinci specialiști, cinci teme esențiale

    • Dr. Raluca Tocariu, Medic Primar Neonatologie, Șef Secție Neonatologie I, Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sîrbu”
    • Dr. Ilinca Tranulis, Medic pediatru, consultant în lactație certificat IBCLC și autor de carte
    • Dr. Ilinca Goanță, Medic Rezident Neonatologie, consultant în somnul copiilor
    • Alina Ioana Pop, Psiholog și psihoterapeut, specializată în burnout parental
    • Eli Roman, Jurnalistă, ONG-istă, ambasador/fundraiser Asociația SAMAS

    Pentru că un copil nu are nevoie de un părinte perfect. Are nevoie de un părinte care are informații corecte, sprijin și resurse pentru a merge mai departe.

    Agenda conferinței

    • 10:00 | Sosirea și înregistrarea participanților
    • 10:30 | Primele săptămâni acasă. Ce este normal și când trebuie să ne îngrijorăm? Dr. Raluca Tocariu
    • 11:45 | Pauză
    • 12:00 | Primii doi ani, fără panică. Cum îngrijim copilul mic zi de zi Dr. Ilinca Tranulis
    • 12:45 | Pauză
    • 13:00 | Somnul bebelușului. Ce putem schimba și ce trebuie să acceptăm? Dr. Ilinca Goanță
    • 13:45 | Pauză
    • 14:00 | Nu trebuie să fii un părinte perfect. Cum supraviețuiește părintele primilor doi ani Alina Ioana Pop
    • 14.45 | Pauză
    • 15.00 | De la experiența personală, la construirea unui „sat” de sprijin  Eli Roman

    Vino cu întrebările tale. Pleacă cu răspunsurile care te vor liniști.

    „Primii doi ani” este o conferință pentru părinții care vor să înțeleagă mai bine ce se întâmplă în această perioadă și să aibă repere clare, atunci când apar situații care îi pun pe gânduri. De la primele zile acasă până la somn și burnout parental, vei avea ocazia să asculți specialiști din domenii diferite și să descoperi informații pe care le poți folosi în viața de zi cu zi.

    Te-ar mai putea interesa

    Te-ar mai putea interesa