Este adevărat că înotul după masă este periculos pentru copii?

Este adevărat că, mai demult, exista o idee preconcepută că înotul după masă este periculos, în special pentru copii? De ce a luat naștere această credință?

Laura Udrea, redactor

    Oare de unde a apărut această idee care spune că înotul după masă este periculos pentru copii? Pe vremea noastră, se presupunerea că înotul după masă poate duce la crampe musculare la burtă sau chiar la înec, deoarece circulația sângelui ar fi direcționată către mușchii solicitați – cei ai stomacului – și mai puțin către organele vitale.

    Înotul imediat după ce ai mâncat nu este deloc periculos. Îngrijorarea este că, deoarece digestia îndreaptă o parte din fluxul de sânge de la mușchi către stomac, înotul ar putea, într-un fel, să inhibe acest flux de sânge necesar stomacului, provocând crampe atât de severe încât ai putea să te îneci. Desigur, știința nu confirmă acest lucru.

    Din momentul în care o înghițitură de mâncare ajunge în stomac și până iese pe partea cealaltă trec aproximativ patru ore. În timpul acestei perioade, atât oxigenul, cât și energia corpului sunt concentrate să ajute digestia. Asta, evident, trimite în plan secund alte activități, cum ar fi mișcarea sau eliminarea acidului lactic care se acumulează în mușchi în timpul mișcării. Și, totuși, care este explicația pentru care această teorie încă există?

    Știai că prima sursă în care s-a regăsit această informație era ediția din 1911 a manualul original al cercetașilor din America, în care se spunea clar că înotul fără a digera mai întâi mâncarea consumată poate provoca crampe?

    Care este legătura dintre mâncare și înec

    Ideea cum că oamenii ar trebui să aștepte câteva ore după ce mănâncă pentru a înota, poate fi regăsită în mai multe locuri pe glob, doar explicațiile diferă. Unii cred că pot să apară acele crampe musculare la stomac, ceea ce ar îngreuna înotul sau chiar ar pune viața în pericol. Alții sunt de părere că înotul înainte de a se termina digestia este îngreunat din cauza sângelui concentrat pe digerare.

    Potrivit unei analize din 2011, „nu există cazuri raportate de înec sau alte probleme cauzate de consumul de alimente înainte de înot în niciuna dintre lucrările cercetate.” Studiul concluzionează: „consumul de alimente înainte de înot nu reprezintă un factor de risc pentru înec și poate fi considerat un mit”. Cu toate acestea, oamenii continuă să acorde atenție acestui mit.

    Hidrocutarea ar putea fi o cauză explicabilă

    Termenul de hidrocutare a fost inventat în anii 1950, de către omul de știință francez G. Lartigue, ca analog al electrocutării. Hidrocutarea presupune pierderea cunoștinței provocată de șocul termic de la contactul cu apa rece a corpului încins la soare. Deși nu există un consens științific cu privire la procesul fiziologic specific care duce la apariția sincopei, schimbarea bruscă a temperaturii a fost unanim desemnată ca vinovată.

    „Adevărata problemă este legată, mai degrabă, de șocul termic care se produce la intrarea bruscă în apă. Simptomele acestui șoc termic sunt amețeală și chiar vărsături. Iar dacă persoana este în apă în acel moment, poate surveni înecul din cauza pierderii cunoștinței”, atrage atenția Jesús Sueiro, purtător de cuvânt al Asociației Galiciene de Medicină de Familie și Comunitară în cotidianul El Pais. Intrarea lentă în apă, în mod progresiv, permite corpului copilului să se aclimatizeze și, evident, reduce riscul de înec.

    În concluzie, nu există niciun motiv să nu îți lași copiii în apă după ce au mâncat. Asigură-te însă că nu sunt moleșiți sau că nu simt nevoia de o siestă. În plus, pentru a preveni șocul termic, ajută-i să se obișnuiască cu temperatura apei după ce s-au încins la soare.

    Dacă articolul ți-a răspuns la întrebarea „este adevărat că înotul după masă este periculos pentru copii”, în următoarele articole vei găsi mai multe informații din această categorie:

    Îți recomandăm să te uiți și la acest video

    Te-ar mai putea interesa