Cum să-ți convingi copilul să mănânce legume

Ileana Mirescu
copil morcov

Am avut un copil mâncăcios. Prima jumătate de an a fost ca un vis frumos. Copilul mânca, dormea și râdea. N-a avut nici colici. Vă spun: minunat a fost! Adevărata provocare a început la diversificare.

Diversificarea m-a speriat mai tare ca nașterea

Citisem peste tot că sub nicio formă nu trebuie începută mai devreme de șase luni. Aveam nevoie să caut aceste informații și să le citesc periodic, ba chiar să le aud din gura medicului pediatru pentru că exista presiunea celor din jur – familia extinsă. Insistau, pe când avea copilul meu 3-4 luni, să-i dau să guste pentru că poftește. Ba chiar, când mergeam în vizite la rude, aveam grijă  ca nu cumva să-i ofere cineva ceva fără să mă întrebe (mi se întâmplase să-l las în grija familiei la masa de Paște, am lipsit 5 minute, iar când m-am întors copilul avea o uriașă bucată de friptură de miel în mână. Că poftise!) .

Ca diversificarea să nu te mai sperie atât de tare citește și Copilul meu nu mănâncă!

„Acum, mergeți acasă și începeți di-ver-si-fi-ca-rea!”

Am amânat cu frică momentul diversificării cât am putut. Puțin după ce a împlinit șase luni, medicul pediatru mi-a zis, pe silabe: ”Acum, mergeți acasă și începeți di-ver-si-fi-ca-rea!”

Deși știam că e timpul, tot nu mă simțeam pregătită. Am început cu legume fierte pe care, evident, copilul meu nu le-a iubit cine știe ce. Lua câteva lingurițe, apoi începea să plângă, iar eu îl luam în brațe și-l puneam la sân.

Dacă fusese un mâncăcios în timpul alăptării, alimentele solide nu le-a primit cu atâta poftă. A fost un chin! Au fost aproape trei luni în care nu puteam nici să dorm crezând că sunt eu de vină, că poate gătesc prost (ce aș fi putut greși la niște legume fierte, totuși?).

Am trecut, fără să realizez, la diversificarea naturală

Nu știam prea multe despre diversificarea naturală sau autodiversificare, cum i se mai spune. Este diversificarea ghidată de copil, practic. Tu trebuie să-i oferi opțiuni accesibile și sănătoase, iar el alege. Partea interesantă aici este că observi exact care sunt preferințele lui.

În cazul nostru, pentru că piureurile nu funcționau și le respingea, am început să-i ofer legumele ca atare, nepasate, fierte, în bucățele mici cât să le poată lua singur în mână. În acest fel, el ajunge să distingă gusturile fiecărei legume în parte și tu afli, în acest fel, care sunt cele pe care el nu le iubește. Așa am aflat, de-a lungul timpului, că nu îi place păstârnacul, cartoful dulce, țelina, ciupercile, avocado, kiwi.

Câteva lucruri de reținut pentru toate mămicile speriate că ai lor nu mănâncă legume

Alimentația nu trebuie să fie bazată doar pe legume.

Mâncarea nu trebuie să fie bazată pe legume, ci legumele să fie și ele prezente în mâncare, este normal ca un copil sa prefere pastele făinoase, orezul, cartoful – sunt forme de glucide banale de amidon, care îi asigură lui mișcarea și toată energia pe care o consuma – dar are nevoie și de grăsimi. Alimentația unui copil este bazată în 30% pe grăsimi. Un copil trebuie să mănânce cașcaval, unt, lapte integral – pentru că din grăsime crește creierul lor -, dar și proteinele care le asigură creșterea – carne, pește, ou – copilul trebuie să învețe să mănânce de toate. Dar câte puțin. Pentru că tot ce înseamnă echilibru vine din mărimea porției”, spune medicul nutriționist Mihaela Bilic.

E important să fie și copiii implicați în procesul de pregătire a mâncării

Să rupă conopida în bucățele, să spele castraveții și, preferata mea, să măsoare dacă le-ai tăiat egal, sunt lucruri pe care le puteți face împreună. După ce ia parte la toată operațiunea, de la piață până în farfurie, o să fie o bucurie să și guste din munca lui.

Luați în calcul culorile

Copiii sunt atrași de culorile vii, așa că o masă cu legume albicioase s-ar putea să nu-i atragă deloc atenția. Un ardei roșu, un morcov, o sfeclă roșie, ardeiul galben sunt nelipsite pentru un meniu care să-i atragă pe cei mici.

Nu oferiți porții mari

Trebuie să aveți în vedere că stomacul lor e mic și au nevoie de porții pe măsură. Pediatrul Carlos Gonzalez, supranumit și ”medicul care sfătuiește părinții să încalce regulile”, spune că, în cele mai multe dintre cazurile în care părinții se plâng de faptul că cei mici nu mănâncă, copiii mănâncă, dar nu atât cât ar vrea părinții. În cartea ”Copilul meu nu mănâncă!” el explică de ce părinții ajung în această situație. Ritmul lor de creștere scade, pe măsură ce cresc, astfel încât nevoia de a alimenta corpul cu mâncare scade. Copiii mănâncă atât cât au nevoie, iar organismul lor are o capacitate absolut fascinantă de a cunoaște acest aspect.

Jucați-vă cu mâncarea

Când era copilul meu la diversificare, am primit de la o prietenă un set de tăiat legume și pâine, cu diferite forme. De neuitat pentru mine este ziua în care i-am făcut un om de zăpadă din orez, cu pălărie de cărniță și gărgărițe din roșii cherry și măsline. Copilului i s-au părut atât de drăguțe încât nu s-a putut atinge de ele să le mănânce. Ba chiar, când i-am reamintit că trebuie să le mănânce, a izbucnit în plâns. A mâncat altă porție de orez cu carne și a admirat până seara creația mea. Ba chiar și le-a luat lângă el la jucării. Acum, nu lăsăm nicio zi să treacă fără un ”Smiley” de smântână desenat în castronul cu supă cremă, fără un zâmbet din ardei roșu peste friptură, fără doi ochi de măsline, nas de morcov și gură de gogoșar pe piureul de cartofi.

Și ultimul lucru, dar nu cel din urmă, copilul nu trebuie să mănânce chiar toate legumele disponibile pe fața Pământului.

Deci nu insistați să mănânce broccoli dacă nu-i place. Există și alte variante de legume pe care cu siguranță le va iubi 🙂 Puteți să îl combinați cu ulei de măsline și lămâie, spre exemplu, poate așa devine mai atractiv. Și nu uitați că preferințele alimentare ale copilului țin de formarea și educarea gustului, care începe chiar din timpul vieții intrauterine.

Acest articol face parte din campania Eat Like a Pro.  Aceasta este o inițiativă globală sprijinită de Beko și FC Barcelona, care vine în ajutorul părinților, pentru a-și învăta copiii despre beneficiile unei alimentații sănătoase. Mai multe informații găsiți pe www.beko.ro/eatlikeapro.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa