Anca D. este mama a doi copii, Alexandru și Sofia, născuți la 10 ani distanță unul de celălalt. Nașterea fetiței, în decembrie 2020, a fost plină de emoții, dat fiind faptul că mama avusese o sarcină grea, din cauza incompatibilității de RH. Primii medici care au consultat-o i-au spus că fetița nu are nicio șansă la viață și au îndemnat-o să avorteze. Perspectiva s-a schimbat radical când Anca a ajuns la dr. Hadi Rahimian, de la Spitalul Regina Maria Băneasa, care i-a promis că va face tot ce-i stă în putință pentru ca mama și fetița să iasă învingătoare din această situație, ce părea fără soluții. După naștere, Anca a mai avut o provocare grea: micuța a făcut icter sever, a avut nevoie de tratament special în maternitate, dar medicii neonatologi au reușit să o trateze și să o trimită sănătoasă acasă.
La 10 ani după nașterea lui Alexandru, Anca nu credea că va mai avea privilegiul de a fi mamă și pentru un alt copil. Știa că are RH negativ și că nu a beneficiat de tratamentul corespunzător după prima naștere, ceea ce ar fi pus în pericol un al doilea copil. De asemenea, era convinsă că diferența de vârstă între frați ar fi fost prea mare și credea că, la 36 de ani ai ei, e târziu pentru a fi iar mamă de bebeluș. Realitatea a fost, însă, alta.
Primul care a văzut rezultatul pozitiv al testului de sarcină a fost Alexandru. A început să plângă de bucurie și să îi sărute mâinile mamei care, la rândul ei, plângea de emoție. Anca era și fericită, dar și speriată de perspectiva unei sarcini cu probleme. La început, a mers la un medic din orașul ei, Curtea de Argeș, care a monitorizat-o până la trei luni când, din cauza incompatibilității de RH, s-au declanșat în organism niște anticorpi care îi puneau sarcina în pericol. Medicul i-a spus să facă avort, pentru că fetița nu are nicio șansă de supraviețuire. Anca a plecat la București, pentru o a doua opinie, iar timp de o lună a fost monitorizată de un alt medic, din Capitală. După o serie de investigații, verdictul a fost același: sarcina nu poate fi dusă mai departe, se impune avort.
Drumuri săptămânale la București
Deși doi medici diferiți îi dăduseră aceeași veste sumbră, Anca simțea că nu e totul pierdut. Știa că, în cazul în care ar renunța la sarcină, nu s-ar putea uita în ochii lui Alexandru, care aștepta cu atâta entuziasm să devină fratele mai mare. A citit mult pe internet despre ce presupune incompatibilitatea de RH și a ajuns astfel la poveștile unor femei cu același diagnostic și cu aceleași temeri, care au fost ajutate de dr. Hadi Rahimian, de la Spitalul Regina Maria Băneasa, să ducă sarcinile până la capăt. S-a programat imediat pentru o consultație și la scurt timp a ajuns în cabinetul medicului. ”De cum am intrat în cabinet, am început să plâng. I-am spus că îmi doresc mult acest copil și că, dacă el îmi spune că nu se mai poate face nimic, nu știu cum i-aș putea spune asta fiului meu, atât de încântat că va avea o soră. Doctorul mi-a făcut ecografie, a făcut măsurători cu ajutorul aparaturii pe care o are, apoi a luat pixul, a făcut niște calcule și mi-a spus așa: ”Când această analiză ajunge la valoarea X, va fi o problemă mare și vei avea nevoie de exsanguinotransfuzie (transfuzie de sânge la făt, în uter, prin introducerea unui ac cu mare precizie în placentă- n.red). Dacă trecem de perioada critică de șase luni și jumătate- șapte luni, nu va mai fi nevoie”. Primise, în sfârșit, prima fărâmă de speranță.

Pentru monitorizare, Anca a fost nevoită să meargă săptămânal la București. ”Era vară, caniculă, mergeam singură cu mașina personală până la Pitești, de acolo luam trenul până în gara din București și apoi taxiul până la clinică. Era crunt. Plecam dimineața și ajungeam acasă seara. Preferam să merg cu trenul dimineața foarte devreme, pentru a evita căldura”, își amintește Anca. De multe ori, ajungea la cabinet înaintea doctorului și își aștepta rândul pe holul clinicii ore în șir. ”Sunt o fire emotivă, așa că de fiecare dată când intram în cabinet, începeam să plâng. El mă încuraja, îmi dădea încredere, îmi spunea: Anca, o să fie bine! Nu mi-a spus absolut nici o dată ceea ce îmi spuseseră ceilalți medici. Nici măcar atunci când valorile analizei creșteau foarte mult, până la valori critice”.

“Când vin la mine mame descumpănite, cărora li s-a dat o veste dramatică, mă uit cu atenție să vad ce se poate face. Le spun acestor mame că un copil are câte șanse îi dam. Și dacă el are 1% șanse și ea este dispusă să lupte pentru el, noi, medicii, vom face tot posibilul să îl salvăm. Uneori reușim, alteori nu. Dar faptul că mama luptă pentru copilul ei este șansa lui cea mai mare. Ce reușim noi să facem din punct de vedere medical are succes doar pentru că mama lui nu și-a pierdut speranta. Și știu că atunci când salvăm un copil, o salvăm și pe mama lui, ceea ce dă un mare sens meseriei noastre”.
Dr. Hadi Rahimian, directorul spitalului Băneasa, din cadrul rețelei private de sănătate Regina Maria
Cezariană de urgență
Începând din luna a șasea, a fost nevoie de monitorizări de două ori pe săptămână, așa că Anca era mai mult pe drumuri și deplasarea îi era din ce în ce mai grea. Știa însă că dacă va trece de perioada critică, va avea șansa de a-și ține fetița, sănătoasă, în brațe. La 37 de săptămâni, monitorizând activitatea fetiței așa cum o învățase medicul, Anca și-a dat seama că o simte din ce în ce mai rar. La control, dr. Rahimian a decis că nașterea nu mai poate fi amânată. ”Crescuse foarte mult valoarea pe care o monitorizam. Anticorpii periculoși trecuseră bariera placentară și anemiaseră copilul foarte mult, pur și simplu îi distrugeau celulele roșii, așa că medicul a decis ca în acea zi să intru în operație”, își amintește Anca.
Pe toată perioada intervenției, a stat lângă ea medicul anestezist Ani Rahimian. ”A stat la capul meu pe toată perioada operației, m-a mângâiat pe frunte și pe mâini, mi-a explicat în ce constă anestezia făcută și mi-a vorbit în permanență”.

Deși Anca era la a doua cezariană, lucrurile au fost complet diferite, la prima naștere făcându-i-se anestezie totală. Intervenția a decurs bine, iar la final, medicul i-a cerut mămicii numărul de telefon al soțului. ”L-a sunat chiar atunci și i-a spus: ”Domnule D., sunteți fericitul tătic al unei fetițe de 3,050 kg”.


Bucuria mamei a fost fără margini. Când medicul i-a dat fetița să o sărute, a simțit că, în sfârșit, pericolul a trecut. Însă nu a fost deloc așa. După externare, când micuța Sofia a împlinit 9 zile, mama și-a dat seama că doarme prea mult și că pielea ei a început să își schimbe culoarea. A sunat repede la maternitatea unde a născut, iar doctorul de gardă, neonatologul Ionuț Mihoci, a trimis-o pe mamă de urgență să îi facă micuței analize de sânge. Când mama a revenit cu rezultatele și i-a spus medicului valoarea bilirubinei, medicul i-a spus să nu se panicheze, dar să ducă fetița de urgență la spital și să se pregătească moral, pentru că micuța va rămâne internată. Sofia făcuse icter din cauza incompatibilității de RH, avea nevoie de tratament în spital, iar din cauza normelor impuse de pandemie, mama nu putea rămâne cu ea.
„Deși mi s-a rupt sufletul că trebuia să o las acolo, am înțeles că rigorile sanitare erau pentru a proteja copiii vulnerabili și că e spre binele ei să fie tratată acolo. Știam că e pe mâini bune și că niciunde nu ar fi fost îngrijită ca acolo”, își amintește Anca.
Pielea fetiței avea culoarea portocalei
După ce a ieșit din spital, copleșită, a dat frâu liber emoțiilor. ”Am ieșit din clădire, m-am prăbușit pe trepte și am început să plâng în hohote, strângând la piept salopeta de iarnă în care o dusesem pe fetiță. Soțul m-a auzit din mașină, s-a speriat văzându-mă așa, s-a gândit la ce e mai rău. Eu plângeam pentru că fusesem nevoită să las fetița acolo, pentru a fi tratată”. După câteva zile, micuța a fost externată, dar nu a durat mult și valoarea bilirubinei a crescut din nou, iar pielea ei ajunsese de culoarea portocalei. Au urmat alte zile de internare, cu transfuzii de sânge și administrare de Imunoglobulina D.
”Perioada în care eu eram acasă și ea în spital a fost cruntă, chiar dacă am putut să merg să o vizitez de câteva ori. Zilnic, mă sunau medicii de la spital pe Whatsapp la ora 11 și la ora 20, să o văd pe cameră. Era în incubator, la o lampă cu lumină albastră, ochii îi erau protejați cu o mască și era plină de furtunașe, perfuzii, branule. Când o vedeam așa mică acolo, nu puteam să scot niciun cuvânt. Doar plângeam. Medicul de gardă care mă suna mă încuraja tot timpul, îmi spunea că este bine și încerca să mă liniștească. Am vorbit în acea perioadă cu absolut toți medicii maternității, pe toți i-am prins de gardă”, își amintește Anca.

După cea de-a doua internare, fetița a fost, în sfârșit, bine. Mama a ținut în permanență legătura cu medicul Ionuț Mihoci, iar toate controalele și analizele de până acum arată că e sănătoasă și se dezvoltă normal, alături de părinți și de frățiorul ei mai mare, care o adoră.
Înveți să devii mamă pas cu pas, în fiecare zi
După atâtea emoții și suferințe, Anca ar vrea să le transmită mamelor aflate în situații asemănătoare să nu își piardă speranța și încrederea că va fi bine. ”Le sfătuiesc și să aibă încredere în medici. Cazul meu a fost ceva minuscul față de alte cazuri, mai complicate, cum ar fi cele ale copiilor operați în uter, dar am avut norocul de a avea alături doctori care au luptat alături de mine.”
Anca spune că apariția Sofiei în viața ei a întinerit-o și că vrea să se bucure la maximum de perioada aceasta, în care este mamă de bebeluș. A simțit că dragostea nu se împarte atunci când se naște un al doilea copil, ci se înmulțește, și că meseria de mamă se învață pas cu pas, în fiecare zi. ”Degeaba îi spui unei gravide că lucrurile vor sta într-un fel sau altul. Sarcinile sunt diferite, copiii sunt diferiți și fiecare poate experimenta cu totul și cu totul altceva. Dar înveți și te adaptezi din mers”, spune Anca.

Maternitatea Regina Maria, în imagini:








Această poveste face parte din campania Mamă la Regina Maria prin care oferim recunoaștere pentru puterea extraordinară pe care o au mamele din secunda în care în corpul lor apare o nouă viață. Tototdată, trimitem un gând bun și o încurajare tuturor femeilor care se simt neputincioase și temătoare la început de drum. Nu uitați: să devii mamă înseamnă putere! #EștiMaiPuternicăDecâtCrezi, #EstiCeaMaiBunaMama