Un proverb african spune că e nevoie de un sat pentru a crește un copil. Pentru Filip, un băiețel de 2 ani și 5 luni, „satul” a fost format din medicii și asistentele de la maternitatea Regina Maria Băneasa, care l-au îngrijit timp de două luni și jumătate, în pandemie, când accesul părinților era limitat în spital. Micuțul s-a născut la 28 de săptămâni, mama lui suferind de preeclampsie severă. După externare, Filip a fost monitorizat de medici, timp de doi ani, săptămânal, pentru că dezvoltarea și recuperarea în cazul prematurilor ca el trebuie atent supravegheate.
După cinci ani petrecuți în Marea Britanie și câteva încercări nereușite de a deveni mamă prin proceduri de fertilizare, Elena a revenit în țară și, în scurt timp, a rămas însărcinată pe cale naturală. Se întâmpla în 2021, în timpul pandemiei. Bucuria ei avea să fie repede umbrită de spaimă când, după două săptămâni de la minunata veste, au apărut sângerările. A fost momentul când Elena a ajuns la dr. Silviu Butuc, medic primar obstetrică- ginecologie în cadrul Rețelei Private de Sănătate Regina Maria, care i-a și monitorizat din acel moment sarcina. Totul a fost în regulă, însă în săptămâna 14 de sarcină colul s-a scurtat și s-a deschis, iar acest lucru i-a pus sarcina în pericol. Au urmat controale săptămânale, iar pentru că situația nu se îmbunătățea, medicul a decis că e nevoie de cerclaj (procedură prin care colul este cusut).
De la cerclaj, la pesar uterin și la preeclampsie severă
După o săptămână de la cerclaj, timp în care Elena a evitat orice efort, limitându-și plimbările prin fața blocului, au reapărut sângerările. A ajuns de urgență la camera de gardă a Maternității Regina Maria, unde s-a constatat că se deschisese cealaltă parte a colului și i s-a recomandat montarea unui pesar (un inel medical care susține colul uterin). Intervenția părea să fi rezolvat problema. Însă, în ciuda tuturor acestor măsuri, la următorul control, Elena a primit în plus față de diagnosticul de incompentență cervico-istmică – amenințare de avort și diagnosticul de preeclampsie severă (o complicație a sarcinii care se manifestă prin creșterea tensiunii arteriale și prin pierdera proteinelor prin urină). I s-a spus că există riscul să nască oricând, deși era cu mult înainte de termen. Din cele 40 de săptămâni de sarcină, abia trecuseră 26. „Mi s-a spus să nu fac absolut niciun efort. Să evit plimbările lungi, dar să mă mișc, totuși, încet și puțin, ca să evit declanșarea travaliului”, își amintește Elena.
Cezariana de urgență
A urmat toate indicațiile medicului, simțind că niciun efort nu era prea mare pentru a ajunge cu bine la capătul drumului, unde avea să-și întâlnească micuțul mult așteptat. Între timp, a contractat o viroză, cu o tuse persistentă. Mai mult, la analizele făcute în săptămâna 26 de sarcină a aflat că valorile glicemiei erau mari, iar medicul diabetolog i-a spus că, după viroză, îi va stabili tratamentul pentru diabetul gestațional. „Eram liniștită și încrezătoare că totul va fi bine, însă în dimineața zilei de 8 ianuarie 2022 m-am trezit cu dureri de burtă asemănătoare celor menstruale. L-am sunat imediat pe domnul doctor Butuc, care m-a chemat de urgență la spital. De fapt, acele dureri erau contracții. Eram în săptămâna 28 de sarcină”.
Medicul își amintește perfect de pacienta lui și provocările trăite alături de ea. „Prima sarcină, fără istoric personal și familial patologic, asta a fost Elena”, rezumă el. Colul ei nu conținea suficiente fibre conjunctive, acele fibre care dau rezistență. O incompetență cervicală pentru care s-au încercat toate metodele care pot amâna nașterea. Apariția contracțiilor, însă, a înrăutățit situația. „Contracțiile forțau foarte mult firul de cerclaj, cu riscul de a se rupe fie colul, fie firul de cerclaj, fie amândouă! Iar pesarul, pe lângă tratamentul pentru contracții, ne-a ajutat în a mai câștiga câteva zile”, își amintește medicul. Elenei i s-a făcut cerclajul devreme, la 4 luni, iar pesarul s-a montat la 7 luni. „Peste jumătate dintre cazurile cu o astfel de predispoziție genetică ajung la avort înainte de 5 luni”, spune dr. Butuc.
Contracțiile Elenei nu s-au oprit – din contră, s-au întețit, iar tensiunea era din ce în ce mai greu de ținut sub control cu tratament. În cele din urmă, într-o noapte, medicul a decis că e nevoie de cezariană de urgență. Filip s-a născut la 28 de săptămâni, cântărind 1, 230 kg. „Am auzit doar un plânset slab, apoi a venit medicul neonatolog și l-a preluat. Mi-au spus că e totul în regulă, dar că micuțul trebuie să stea la terapie intensivă, ca să fie stabilizat. Și că îl voi putea vedea dimineața, la 11:30. Era ora 00:54.”
- CITEȘTE ȘI: Puterea mamei. „După o sarcină cu șapte intervenții intrauterine, am născut două fetițe de 800 de grame”
„Am știut că e bebelușul meu imediat ce am intrat la terapie intensivă”
„Nu știu ce să spun despre naștere. Nici dacă a fost greu, nici dacă a fost ușor. Pe mine, toată nașterea m-a luat pe nepregătite. Nimic nu fusese planificat. Însă chiar dacă nu am apucat să-l țin în brațe imediat după naștere, medicii care l-au preluat imediat m-au liniștit. Când treci prin astfel de situații, contează enorm să simți că toată lumea din jurul tău te înțelege și fiecare știe ce are de făcut”, spune Elena.
Următoarele patru zile, Elena și-a vizitat bebelușul de două ori pe zi. „Nu e ușor să-ți vezi copilul acolo, înconjurat de atâtea aparate. Medicii mi-au explicat în detaliu afecțiunile pe care le avea micuțul, dat fiind că se născuse cu atât de mult înainte de termen. Îmi spuneau că trebuie să am răbdare pentru că fiecare caz este diferit, că este pe mâini bune și că vor face tot ce le stă în putință să fie bine. În cazul nostru, bebelușul avea nevoie de timp până ajungea să respire fără ajutor și de putere să poată fi hrănit cu biberonul.”
Cel mai greu moment însă, recunoaște mama, a fost când, după 4 zile, a trebuit să se externeze și să-l lase pe Filip în maternitate. „Din cauza pandemiei, soțul meu și-a văzut prima oară copilul într-un apel video în seara în care eu am ajuns acasă. De atunci și până când bebe a venit acasă, medicii ne-au sunat de două ori pe zi, cu apel video. Ne povesteau de el, de procedurile pe care i le efectuau zilnic și, în felul acesta, ne și vedeam copilașul. A fost foarte greu. Eram și bucuroși și triști, în același timp. Dar oamenii aceia ne câștigaseră încrederea și ne-au dat putere.”
Lupta pentru recuperarea lui Filip
Problemele pe care Filip le-a avut la naștere au fost „normale”, ținând cont de vârsta gestațională la care venise pe lume, spune Elena, mama micuțului. A fost hrănit prin gavaj și abia la două luni de la naștere a prins puteri pentru a fi hrănit cu biberonul. A fost intubat două zile după naștere, apoi alte 13 zile a primit oxigen prin mască. A avut o infecție specifică perioadei perinatale, pentru care a primit tratament cu antibiotic timp de 12 zile și o hemoragie intraventriculară de gradul 3, care s-a resorbit în primul an de viață. Corecția anemiei de prematuritate a necesitat trei doze de transfuzii de sânge, iar pentru retinopatia de prematuritate a avut nevoie de injecții care să ajute la dezvoltarea vaselor de sânge din ochi.
Dr. Cătălina Iordan, medic primar neonatolog la Spitalul Regina Maria Băneasa, din București, a fost neonatologul principal în acest caz. „Filip este un prematur îndelung spitalizat, îngrijirea lui în maternitate extinzându-se pe o perioadă ce a depășit cu puțin două luni”, spune medicul, inițiatorul și coordonatorul unui program de follow-up al prematurilor născuți la Regina Maria. Micuțul a necesitat și beneficiat de îngrijire complexă în secția de terapie intensivă neonatală, fiind inițial susținut respirator, primind nutriție precoce enterală (alimentație printr-o sondă care ajungea direct în stomac) și parenterală (nutriție complexă, administrată intravenos, adaptată nevoilor lui), terapie specifică pentru fiecare din particularitățile, riscurile și complicațiile pe care le-a prezentat în contextul prematurității.
Programul de urmărire a prematurului – inițiat și coordonat de dr. Cătălina Iordan – se derulează pe o perioadă de doi ani și are ca scop recuperarea deplină a nou-născutului cu risc. De aceea, în acest program sunt incluși toți specialiștii care urmăresc dezvoltarea copilului până la vârsta de 2 ani: neonatolog, neurolog pediatru, oftalmolog, cardiolog, audiolog, nutriționist, kinetoterapeut, terapeut ocupațional, logoped și nu în ultimul rând, psihoterapeut specializat în terapia cuplului și a familiei.
- CITEȘTE ȘI: CITEȘTE ȘI: Dr. Cătălina Iordan, neonatolog: „Luptăm alături de copii secundă de secundă, minut de minut”
După două luni și jumătate de la naștere, Filip a ajuns acasă
Elena s-a internat din nou în maternitate cu o zi înainte ca Filip să poată pleca acasă, pentru a primi toate instrucțiunile despre îngrijirea pe care trebuia să o primească în perioada următoare. Un prematur este un copil special, care are nevoie de o atenție specială pentru a recupera lunile în care s-ar fi dezvoltat în uter. La externare, medicul neonatolog le-a oferit părinților o schemă de controale și analize care trebuiau urmate cu sfințenie pentru recuperarea celui mic.
Aproape doi ani am fost cu Filip la controale săptămânale: ecografii transfontanelare pentru a urmări dacă hematomul se reabsoarbe, la cântărit și măsurat. A făcut analize la fiecare șase luni, controale neurologice, cardiace, ecografii de șold, controale O.R.L. la trei luni. Apoi kinetoterapie, de 3 ori pe săptămână timp de un an și opt luni, pentru a-l ajuta să recupereze. A fost greu în perioada aceea. Am trăit cu teama că nu se va dezvolta ca un bebeluș născut la termen, dar am primit toate informațiile necesare și asta ne-a ajutat mult. Aceste controale, ni s-a explicat, trebuie efectuate la o anumită perioadă, nu mai târziu, pentru că doar așa am fi putut descoperi dacă ceva nu ar fi fost în regulă, iar intervențiile, dacă era cazul, trebuiau făcute în timp util.
Elena, mama lui Filip
O poveste cu final fericit
Micuțul Filip e astăzi un copil normal. „Probabil, ca mulți alți copii, are și el sensibilitățile lui. De-a lungul timpului, ne-am confruntat cu multe otite și episoade de roșu în gât, iar cel mai recent episod, mai sever, s-a lăsat cu internare. Aș putea spune că este, probabil, mai sensibil, însă se reface destul de repede dacă se intervine la timp”, conchide Elena.
Filip are astăzi 2 ani și 3 luni. A reușit să stea în funduleț nesusținut la vârsta de 9 luni. A mers de-a bușilea prima oară la 11 luni, iar primii pași fără ajutor i-a reușit la 1 an și 5 luni. „E sănătos, plin de energie și tare vorbăreț”, spune mama lui. A recuperat. A crescut într-un an cât alții în doi, ca feții frumoși din povești. Și a avut alături o mulțime de zâne bune, și el, și părinții lui. „E nevoie de un sat pentru a crește un copil” nu e doar un frumos proverb african. E povestea bebelușului Filip și a tuturor celor care l-au crescut în brațe până când micuțul s-a ridicat pe picioarele lui.
